Fericirea vine de la Dumnezeu

publicat in Teologie şi stiinţă pe 10 Martie 2017, 13:30

În zilele noastre, când viaţa spirituală este marcată de societatea de consum, toată lumea, de la mic la mare, este în căuta­rea fericirii. Unii cred că o carieră exem­plară le poate aduce fericirea; alţii consideră că aceasta se ascunde in multa bogăţie sau în plăcerile lumii acesteia, iar alţii nici nu-şi mai bat capul cu astfel de probleme, ci trăiesc afun­daţi în propriul egoism, crezând că dacă fug de toţi ceilalţi din jur şi trăiesc doar pentru pro­priul bine vor fi cu siguranţă fericiţi.

Tradiţia ortodoxă ne învaţă că tot ceea ce se întâmplă în suflet se răsfrânge asupra trupu­lui; cu alte cuvinte, sănătatea trupului stă în să­nătatea sufletului. Orice stare emoţională, ori­ce trăire interioară, orice reacţie de moment are un efect bine definit în fiziologia propriu­lui trup. Pr. Profesor Dumitru Stăniloae spu­nea că starea omului influenţează vederea ochi­lor, auzul urechilor, care proiectează peste lucruri înfăţişări ce răspund stării lui sufleteşti. Cu alte cuvinte, dacă omul este mărginit prin urmărirea plăcerilor, vede lucrurile în mărgini­rea lor, înguste şi limitate, şi nu reuşeşte să dis­tingă în ele raţiunile mult mai profunde ale Dumnezeului celui infinit de bun şi milostiv.

În ziua de 14 mai 2014, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport bazat pe informaţii provenite din 109 ţări, în care se arată că cea mai răspândită afecţiune la (pre-)adolescenţii cu vâr­ste cuprinse între 10 şi 19 ani este depresia. Mai mult decât atât, statisticile au arătat un lucru foar­te interesant, şi anume faptul că 10% din populaţia lumii se luptă cu anxietatea şi depresia, aceste afecţiuni cumulând în ţările occidentale până la 20% din toate formele de invaliditate, iar asta în condiţii de bunăstare şi creştere economică.

De ce, aşadar, o societate în care nu ne lipseşte nimic ne împinge către depresie şi an­xietate, în loc de a ne netezi calea către ferici­re? Răspunsul a venit de la oamenii de ştiinţă, care au confirmat următoarele lucruri:

♦ Suprasolicitarea senzorială împiedică cugetarea la sine. Omul modern, suprasolici­tat din toate direcţiile, trebuie să acorde mul­tă atenţie serviciului, propriilor responsabilităţi, dar şi televizorului, internetului, facebook-ului, mesajelor pe telefon, ultimelor ştiri etc. Toate acestea îl acaparează 100%, nemailăsându-i putere să stea cu sine însuşi, să se gândească la suflet, la veşnicie, la rugăciune, la Dumnezeu, la ce înseamnă cu adevărat fericirea pe care nu o avem.

♦Avalanşa de informaţii şi multitudinea de lucruri pe care le facem concomitent dimi­nuează drastic puterea de concentrare şi favo­rizează anxietatea. Cel care face mai multe lu­cruri în acelaşi timp (stă în faţa televizorului deschis, răspunde la mai multe mesaje pe te­lefon, trage cu coada ochiului la noile postări pe facebook, se gândeşte la o problemă de ser­viciu şi încearcă să fie atent la ce îi zice soţia) de fapt nu face nici un lucru bine.

♦ Mediul concurenţial promovat de so­cietatea modernă descurajează compasiunea faţă de aproapele. Omul nu mai este sensibil la durerea şi la neputinţa aproapelui. A fi cel mai performant şi cel mai bun ne creează ilu­zia fericirii şi împlinirii, dar ne înşelăm. În sens invers, nereuşita din viaţa profesională ne îm­pinge spre depresie, şi iarăşi greşim.

♦ Dorinţa de consum continuu slăbeşte voinţa. Omul care doreşte mai multe lucruri în acelaşi timp în realitate nu doreşte nimic. Tânărul care vrea ultimul model de telefon, consolă pentru jocuri video, haine de firmă, cea mai „tare” bicicletă şi, dacă s-ar putea, toate în aceeaşi zi este cu adevărat nefericit, căci în re­alitate nu-şi doreşte nimic; are iluzia că având totul va deveni mai împlinit, însă acel gol sufle­tesc nu poate fi umplut de lucruri materiale.

♦ Absenţa comunicării afective între persoane are efecte negative asupra sănătă­ţii. Însingurarea duce la depresie, iar depre­sia, colateral, provoacă alte afecţiuni.

Văzând aceste probleme, oamenii de ştiinţă şi-au pus întrebarea ce declanşează, la nivel fiziologic şi neuronal, fericirea? Iar numeroasele cercetări au identificat urmă­torii hormoni, care sunt responsabili de mul­te dintre stările emotive pe care le trăim:

  • serotonina - reglează dispoziţia, com­bate anxietatea şi depresia şi accentuează sentimentele pozitive;
  • melatonina - reglează somnul şi starea de odihnă;
  • dopamina - conferă energie şi ajută la menţinerea concentrării; este eliberată atunci când trăim evenimente pozitive;
  • oxitocina - neurotransmiţător cu un impact puternic asupra fericirii şi vieţii noas­tre sociale. Oxitocina este hormonul căruia i se datorează comportamentul matern;
  • endorfinele - sunt secretate atunci când ne confruntăm cu durerea, frica sau stresul şi au rol analgezic. Înlătură tensiunea şi aduc în schimb relaxarea.

Şi atunci, care este secretul pentru o viaţă cu adevărat fericită? Cum facem să avem cantitatea potrivită de hormoni ai fericirii şi să ne simţim împliniţi?

Iată răspunsul dat, în mod paradoxal, de oameni de ştiinţă din California care au re­alizat un studiu asupra a 5.000 de persoane pe o durată de 28 de ani. În urma acestui studiu s-a demonstrat că persoanele care îşi practică credinţa (au o viaţă spirituală) duc o viaţă mult mai sănătoasă şi mai echilibra­tă, iar rata mortalităţii în rândul lor este mai scăzută. Mai mult decât atât, s-a constatat că următoarele stări sufleteşti (virtuţi) aduc un echilibru semnificativ în viaţa omului, reglând nivelul hormonilor în aşa fel încât să aducă o stare de fericire şi împlinire su­fletească: credinţa; nădejdea; dragostea; ru­găciunea; smerenia; luarea aminte la sine; tă­cerea; experienţa compasiunii.

Un alt studiu efectuat în anul 2005 la Harvard, Yale şi Universitatea din Massachusetts a arătat că rugăciunea zilnică produce schim­bări esenţiale la nivel cortical, îmbunătăţind starea de sănătate şi percepţia fericirii. Persoanele care s-au rugat în medie 40 de minute pe zi au avut cele mai semnificative rezultate asupra ma­teriei cenuşii în regiuni ale creierului asociate cu memoria şi empatia. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul zice următoarele lucruri cu pri­vire la rugăciune: „Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele. Nu va fi nicio roadă. Numai prin rugăciune veţi aduce roade. Să chemaţi harul dumnezeiesc pentru toţi. Să pătrundă harul dumnezeiesc în sufletul lor şi să-i preschimbe. Asta va schimba lumea, asta înseamnă să fii cu adevărat CREŞTIN”.

Un alt studiu efectuat la Harvard pe o du­rată de 35 de ani, care a avut în atenţie 126 de bărbaţi, a arătat că toţi participanţii care şi-au evaluat relaţiile de familie ca fiind reci au înre­gistrat la vârsta mijlocie boli semnificative, com­parativ cu doar 47% dintre cei care au avut relaţii sănătoase şi bogate afectiv. Percepţia dragos­tei, scriau cercetătorii, reduce impactul nega­tiv al factorilor de stres şi al agenţilor patogeni şi susţine funcţia imună şi vindecarea. Nu de­geaba Sfântul Apostol Pavel, în imnul dragos­tei din Epistola întâi către Corinteni, laudă dra­gostea care îndelung rabdă, care este binevoitoare, care nu se laudă şi nu se trufeşte... dragostea care nu cade niciodată, căci dragos­tea şi compasiunea faţă de aproapele sunt feri­cirea cea mai mare pe care o poate avea omul.

Trăirea credinţei, pe lângă faptul că îi face fericiţi pe oameni, previne şi bolile bătrâneţii. Un studiu prezentat în 2005 la al 57-lea Con­gres al Academiei Americane de Neurologie arată că viaţa religioasă încetineşte ritmul evo­luţiei unor boli precum Alzheimer şi Parkinson. Acelaşi studiu a demonstrat că o viaţă religioasă le poate aduce persoanelor în vâr­stă progrese semnificative din punct de vede­re al sănătăţii. Un grup de cercetători de la New York au efectuat un pelerinaj de lucru în Sfântul Munte Athos, unde au constatat că nu există şi nici nu au existat bolile Alzheimer şi Parkinson la călugării care îşi petrec întreaga viaţă în rugăciune. Rugăciunea mo­nahilor este factorul numărul unu în păstra­rea sănătăţii, au concluzionat cercetătorii.

De asemenea, s-a arătat că tinerii expuşi diverselor moduri dezechilibrate de viaţă (dro­guri, alcool, violenţă în familie etc.) se pot re­cupera cel mai rapid prin trăirea credinţei şi a rugăciunii.

Mai multe studii au arătat că persoanele care fac voluntariat (ajutorarea aproapelui, implicarea în activităţile bisericii, activităţi sociale şi caritative etc.) declanşează un proces hormonal prin care se regenerează între 500 şi 1.000 de neuroni în fiecare zi, pe toată du­rata vieţii! Alt studiu similar a sugerat că cei care practică în mod constant activităţi de vo­luntariat au o stare a sănătăţii mult mai bună în comparaţie cu alte persoane.

Acest lucru sugerează că oamenii devin ceea ce fac cel mai adesea şi se simt fericiţi prin lu­crurile pe care le împlinesc. Faptele bune nasc emoţiile bune, iar emoţiile bune aduc starea de fericire. Comportamentul generos are multe efecte benefice demonstrate ştiinţific. De exem­plu, persoanele care fac acte de caritate au be­neficii emoţionale de pe urma lor. Datele arată că faptele bune se transformă în sentimente bune! Se cunoaşte faptul că oamenii generoşi sunt mai feriţi de îmbolnăvire şi că generozita­tea antrenează un sentiment înrudit cu cel al unei vieţi împlinite. Sfântul Vasile cel Mare zice următoarele: „Un pom este cunoscut după fruc­tele sale, un om după faptele lui. O faptă bună nu este niciodată pierdută, cel care seamănă bunăvoinţă culege prietenie, iar cel care plan­tează bunătate adună dragoste’”

Bunătatea şi compătimirea afectează bene­fic fiziologia şi imunitatea noastră, schimbând chiar şi modul în care gândim. Cercetătorii spun că aceasta se explică prin faptul că fiecare experienţă repetată mai mult timp dă naştere unei căi neuronale care până la urmă se fixea­ză, modificând activitatea creierului şi fiziolo­gia acestuia. Prin urmare, activitatea de a-i aju­ta pe alţii se dovedeşte a fi cea mai adecvată cale de a ne ajuta pe noi înşine. Secretul fericirii stă în a-i ajuta pe semenii noştri.

În general, cercetările au arătat că dezvol­tarea capacităţii de compasiune (ce angajează, între altele, gânduri şi emoţii pozitive îndrep­tate spre aproapele nostru) scade incidenţa de­presiei. Studii serioase au determinat faptul că gândurile şi emoţiile pozitive îndreptate spre suferinţa altor subiecţi fac ca propria noastră suferinţă să scadă, reprezentând un pas impor­tant în dezvoltarea capacităţii de empatie. Totodată, mai multe rezultate ştiinţifice vor­besc despre efectele îmbrăţişării asupra sănătăţii, îmbrăţişarea fiind o formă de manifestare a compasiunii (compătimirii). Studii făcute în­cepând cu anii ’90 au scos la iveală faptul că atingerea bolnavului, mângâierea sugarului, îmbrăţişarea suferinzilor au efecte benefice asu­pra sănătăţii acestora. În cazul multor persoa­ne, mai ales al celor suferinde, îmbrăţişarea di­minuează nivelul de cortizol (hormonul stresului), în timp ce, în cazul bebeluşilor născuţi prematur, tandreţea manifestată tactil determină o creştere în greutate cu 47% mai rapidă.

În concluzie, starea de bine şi fericirea sunt influenţate în mare măsură de gradul de spi­ritualitate a vieţii pe care o ducem. De exem­plu, cultivarea vieţii spirituale la copii îi ajută să dezvolte relaţii umane sănătoase în viitor, dar le creează şi disponibilitatea de înţelegere a valorilor propriei vieţi. De asemenea, cerce­tările arată că adulţii cu familie şi copii resimt mai pregnant starea de bine şi faptul că viaţa lor are un un sens, în ciuda greutăţilor ce de­curg din responsabilităţile parentale.

Rezultate de acest fel arată că valorile aso­ciate credinţei şi trăite în experienţa Bisericii ne ajută să avem o viaţă mai bună, mai aproa­pe de împlinirea sufletească şi de fericire. În situaţia de jertfă, de sacrificiu, de dăruire de sine, omul îşi împlineşte adevărata vocaţie de făptură creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu cel Iubitor de oameni, după Chipul Fiului lui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S -a jertfit pentru noi. Cum altfel am putea să ajungem la fericire? Doar în Domnul, doar cu El, pentru El şi prin El, căci atunci când alungăm din sufletul nostru orice gând rău avem multă îndrăzneală în ru­găciunea noastră şi primim har, har care ne aduce fericirea!

Hristos Domnul ne spune: „Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt scăparea ta, Eu sunt hra­na Ta, Eu sunt îmbrăcămintea ta, Eu sunt rădă­cina ta, Eu sunt sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt slujitorul tău, pentru că am ve­nit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt prietenul tău şi mădular al trupului tău şi capul tău şi fra­tele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pen­tru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate, şi împreună-moştenitor, şi prieten, şi mă­dular al Trupului Meu. Ce vrei mai mult decât atât?” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Fii fericit!!!

Arhimandrit Atanasie, Mănăstirea „ Adormirea Maicii Domnului", Roma

goodnight voice dating app | dating sugar means | alpha male dating profiles | https://apostolia.eu/index.php/find-bride-dating-site/