publicat in Din viața parohiilor pe 21 Decembrie 2016, 19:15
Sâmbătă, 19 noiembrie, parohia românească „Sf. Mc. Mina” din Freiburg, împreună cu părintele paroh Mircea Tudorache, au sărbătorit cel de-al doilea hram, având ca oaspete pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, alături de un sobor de preoți și diaconi din Germania și Franța.
Parohia ortodoxă română „Sf. Mc. Mina” își desfășoară activitatea, din primăvara anului trecut, în biserica Sf. Chiriac din Freiburg.
Deși Sfântul Mare Mucenic Mina este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 11 noiembrie, din motive organizatorice slujba festivă a avut loc în acest an sâmbătă, 19 noiembrie. Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și de Pr. Mircea Tudorache, paroh al comunității „Sf. Mina”, la Sfânta Liturghie arhierească au mai slujit Pr. Vasile Iorgulescu (Strasbourg), Pr. Dr. Nicolae Gilla, protoiereu pentru landul Baden-Wurttemberg, alături de preoți și diaconi din Germania și Franța. La Sfânta Liturghie au fost de față doamna Lidia Ionescu-Stăniloae, fiica părintelui Dumitru Stăniloae, precum și teologul dr. Dumitru-Horia Ionescu. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de teologi români, bursieri la Universitatea din Strasbourg.
După împărtășirea cu Sfintele Taine, Înaltpreasfințitul Serafim a mulțumit, în cuvântul său de învățătură, credincioșilor români pentru implicarea în funcționarea noii parohii. Ierarhul le-a vorbit despre simpozionul dedicat părintelui Sofronie Saharov, care a avut loc la Iași în 13-15 noiembrie și le-a adus în atenție importanța rugăciunii și smereniei în urcușul duhovnicesc. În ceea ce privește viața societății contemporane, Mitropolitul a amintit de trei lucruri repetate deseori de părintele Sofronie: nu se poate vorbi de credință adevărată fără dogme, de crestinism în afara Bisericii si de un crestinism fără asceză. De aceea viața crestinească adevărată nu se poate trăi oricum, pe calea mântuirii, ci după învățăturile Sfintei Scripturi si ale Sfinților Părinți, transmise prin tradiția vie a Bisericii.
După încheierea Sfintei Liturghii, toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească, organizată de parohie în sala comunității catolice „Sf. Chiriac”.