Sfântul Roman Melodul, Imn la Nașterea Domnului
Viţa care a rodit
strugurele cel nelucrat
pe braţe, ca pe nişte ramuri,
ÎI purta şi Îi zicea:
Tu, rodul meu!
Tu, viaţa mea!
Tu, Cel prin care-am cunoscut
că sunt precum eram,
Tu, Dumnezeul meu!
Pecetea fecioriei mele
văzând-o nestricată,
pe Tine Te vestesc,
Cuvântul fără de schimbare
Ce prins-a trup;
eu nu ştiu de sămânţă,
dar ştiu că Tu eşti întristarea stricăciunii,
căci sunt curată
şi după ce-ai ieşit din mine;
precum aflat-ai
pântecele meu,
aşa l-ai şi lăsat, întreg păzindu-l.
Pentru aceasta împreună se bucură
toată zidirea
şi-mi strigă:
cea plină de har!
Pe aceeasi tema
Eu nu tăgăduiesc harul Tău
pe care l-am primit, Stăpâne,
şi nu întunec vrednicia
ce am primit-o născându-Te pe Tine,
căci sunt împărăteasă lumii;
şi, fiindcă am purtat în pântece
a Ta putere,
a tuturor stăpână sunt.
Schimbat-ai sărăcia mea
cu pogorârea Ta,
smeritu-Te-ai1
şi neamul meu l-ai înălţat.
Acum, pământule şi cerule,
cu mine împreună bucuraţi-vă,
căci pe al vostru Făcător
Îl port în braţe.
Voi, pământenilor,
cele de întristare alungaţi-le,
văzând pe Bucuria
pe Care-am odrăslit-o din pântecele
fără de prihană şi-am auzit:
cea plină de har!
Maria, lăudând atunci
pe Cel pe care L-a născut
şi alintând mângâietoare Pruncul
ce singură-L născuse,
a auzit cea care în dureri
născuse prunci,2
şi, bucuroasă, lui Adam
Eva-i strigă:
Cine mi-a răsunat acum întru urechi
ceea ce eu nădăjduiam?
O fecioară care naşte
pe Izbăvirea din blestem,
al cărei glas, numai acesta,
mi-a dezlegat durerile
şi a ei naştere
rănit-a pe cel ce m-a rănit.
Aceasta era cea de care-a scris mai înainte
fiul lui Amos,
Toiagul lui Iesei
care mi-a odrăslit mlădiţă,3
din care eu, mâncând, nu voi muri,
cea plină de har.
De-auzi tu glasul rândunicii4
ce-mi ciripeşte-n zori de zi,
somnul tău cel de moarte
lasă-l, Adame, te ridică,
şi-ascultă-mă pe mine, soaţa ta!
Eu, care de demult
pricină am fost căderii celor muritori,
acuma mă ridic;
pricepe, dar, minunile,
vezi-o pe cea neispitită de bărbat,
care prin rodul pântecelui ei
vindecă rana.
Pe mine-odinioară
prinsu-m-a şarpele şi dănţuia,
însă, văzând pe cei născuţi din noi,
pe dată fuge, târându-se.
El capul înălţatu-şi-a
’mpotriva mea,
însă acum, smerit fiind,
mă linguşeşte, nu mă mai ia în râs,
temându-se de Cel pe care L-a născut
cea plină de har.
Când auzi Adam cuvintele
pe care soaţa lui i le ţesea,
de greutatea genelor
îndată scuturându-se,
ca dintr-un somn se ridică;
şi, deschizând urechea
pe care-o astupase neascultarea,
aşa strigă:
Aud un dulce cânt,
un ciripit veselitor,
dar glasul celui care cântă
nu mă-ncântă,
căci e femeie
şi de-al ei glas mă tem.
Sunt încercat,
de-aceea mă tem de femeie;
glasul îmi place,
ca unul ce este mlădios,
dar instrumentul mă nelinişteşte.
Să nu mă-nşele, precum odinioară,
ocară aducându-mi,
cea plină de har.
Încredinţează-te deplin, bărbate,
prin ale soaţei tale spuse,
căci n-o să mă mai afli iarăşi
o dătătoare de poveţe-amare.
Trecut-au cele vechi
şi toate le arată noi5
Hristos, fiul Mariei.
Respiră-a Lui răcoare
şi înfloreşte îndată;
ca spicul te-ndreptează,
căci primăvara a ajuns la tine.
Iisus Hristos
suflă precum o dulce adiere,
scăpându-te de arşiţa
în care tu erai.
Vino şi îmi urmează
către Maria,
iar ea, la ale ei picioare
văzându-ne-aruncaţi,
îndată milostivă se va arăta,
cea plină de har.
Încep să recunosc, femeie, primăvara
şi simt mirosul desfătării
din care am căzut odinioară;
căci văd un rai
nou, altul, pe Fecioara
purtând în pântece
pe Însuşi lemnul vieţii,
pe care-atunci
heruvimii îl păzeau ca pe cel sfânt,
să nu m-ating de el.6
Pe-acesta neatins acum
văzându-L eu crescând,
suflarea dătătoare de viaţă
simţit-am, o, femeie,
care pe mine,
cel ce eram cenuşă şi lut ne-nsufleţit,
făcutu-m-a însufleţit7.
Acum cu-a ei
bună mireasmă întărindu-mă,
alerg la cea care a înflorit
rodul vierii noastre,
cea plină de har.
Iată, îţi sunt jos la picioare,
Fecioară, Maică fără prihană,
şi neamul meu întreg, prin mine,
urmează-ndeaproape urmelor tale.
Nu trece cu vederea
pe cei ce te-au născut,
pentru că a ta naştere acum
pe cei din stricăciune
i-a născut din nou.
De mine, cel îmbătrânit în iad,
de-Adam, întâi-ziditul,
milostiveşte-te, fiică,
de tatăl tău care suspină.
Văzându-mi lacrimile,
îndură-te de mine!
Şi plânsetelor mele
pleacă urechea ta cu bunăvoie,
şi vezi-mi zdrenţele ce port,
pe care şarpele mi le-a ţesut;
tu sărăcia mea o schimbă
’naintea Celui pe care L-ai născut,
cea plină de har.
Aşa, nădejdea sufletului meu,
ascultă-mă dar şi pe mine, Eva,
şi celei ce-a născut întru dureri
ruşinea i-o alungă,
ca una care vezi
că şi mai mult
eu, ticăloasa,
sufletul îmi topesc
la tânguirea lui Adam.
Căci amintindu-şi desfătarea raiului,
el se întoarce împotriva mea
strigând: De n-ai fi odrăslit
din coasta mea,
bine era de nu te-aş fi luat
spre ajutor8,
căci n-aş mai fi căzut
acum întru acest adânc.
Iar eu, nemaiputând să port
învinuirile
şi nici mustrarea,
îmi plec grumazul
până când iarăşi mă vei îndrepta,
cea plină de har.
Ochii Mariei,
văzând pe Eva
şi pe Adam şezând,
îndată au grăbit a lăcrima.
Ea, însă, plânsul îşi ascunde
şi se sileşte
să îşi învingă firea,
ea, care mai presus de fire pe Hristos
fiu L-a avut.
Dar cele dinlăuntru ale ei s-au tulburat
cu moşii împreună pătimind,
căci Celui milostiv
se cuvenea o Maică milostivă.
De-aceea către ei a zis:
Curmaţi jelirea voastră
şi rugătoare pentru voi
eu mă voi face spre Cel născut din mine.
Daţi, dar, tristeţea
la o parte,
căci eu născut-am bucuria.
Pentru aceasta vin acum,
ca să ridic pe cele de-ntristare,
cea plină de har.
Note:
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
Puterea iubirii
25 Martie 2023
Originile instituției sinodale
19 Martie 2023
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team