publicat in Cuvântul episcopului Siluan pe 1 Decembrie 2016, 19:41
Prin mila și purtarea de grijă a Preabunului Dumnezeu, ne-am învrednicit a ajunge încă o dată să prăznuim nașterea după trup a Fiului Celui împreună-veșnic cu Tatăl ceresc, a Domnului nostru Iisus Hristos. Acest luminat Praznic constituie pentru noi un prilej de a pătrunde mai în adânc Taina întrupării lui Dumnezeu, pentru a ne putea însuși mereu mai mult din ceea ce ea înseamnă pentru viața noastră. E vorba, așadar, de o taină,adică nu de ceva în văzul tuturor...Ceea ce se vede ascunde ceea ce nu se vede. Ceea ce văd ochii trupului trimite la ceea ce poate vedea doar inima curată.Dacă cei care s-au învrednicit să fie martorii de odinioară ai nașterii Domnului au fost doar cei care Îl așteptau pe Mântuitorulsau Îl căutau cu inimă binevoitoare, cei care acum pot contempla Tainace ne stă înainte sunt doar aceia care au bunăvoirea să-și deschidă inima pentru a-L primi în ea pe Fiul lui Dumnezeu Care, precum s-a întâmplat la vremea nașterii Sale, nu are unde să-și plece capul(Mt 8, 20).
Să-L întâmpinăm astăzi și noi pe Dumnezeu-Omul și să-L primim cu bucurie, cu căldură și cu dragoste, ca să nu ne aflăm cumva respingătoride Dumnezeu, precum odinioară cei din Ierusalim, știind că celor care L-au primit și cred în Numele Lui le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu (In 1, 12). Iar dacă suntem fii, suntem și moștenitori (Rom. 8, 17). Iar „avutul” lui Dumnezeu înseamnă: iubirea, iertarea, compătimirea, milostivirea, sfințenia și toate celelalte bunătăți dumnezeiești, pe care suntem chemați să ni le însușim și, asemenea Fiului lui Dumnezeu, să le împărtășim cu cei care ne înconjoară, pentru că bucuria noastră nu e deplină dacă nu se împărtășește cu cel de lângă noi și mai ales cu cel lipsit, nevoiaș, străin, bolnav sau cu cel robit sau întemnițat. Căci ne spune Domnul că ceea ce facem unuia dintre acești frați ai Săi, prea mici, Lui Îi facem (Mt 25, 35-40).
Fiind însă realiști și conștienți de răvășirea duhovnicească ce-l caracterizează pe cel care trăiește în vâltoarea acestei lumi, ce nu-i mai lasă vreme și vlagă nici de citit, nici de rugat, e bine să știm, spre a noastră mângâiere și încurajare, că există o cale simplă și la îndemâna tuturor de a compensa tot ceea ce noi nu ne pricepem sau nu mai știm să facem. Aceasta se rezumă în cuvintele adesea repetate la slujbele Bisericii: Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm(încredințăm). Iar la acest exercițiu (askesis-asceză) putem adăuga un altul: să chemăm,în toată vremea și locul, Numele lui Dumnezeu – Care ESTE cu noi în toate zilele – zicând, pentru noi, pentru cei ce ne iubesc sau ne urăsc pe noi și pentru lumea întreagă: Doamne, miluiește!
Iar când vedem că nu ne mai ascultă copiii – mai ales de la adolescență în sus – și nu mai vor să vină cu noi la biserică, în loc să-i cicălim sau să-i judecăm, mai degrabă să ne rugăm pentru ei,cerând lui Dumnezeu iertare pentru ei și pentru noi, și să ne sfințim și să ne curățim noiviața, pentru a pune temelie neclintită vieții și fericirii lor și a noastre.
Astfel făcând și astfel trăind, avem nădejde în mila și în binecuvântarea Celui Care S-a făcut om, asemenea nouă, pentru a trezi în noi râvna de a deveni asemenea Lui, dorind, ca și El, ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința Adevărului să vină (I Tim. 2, 4).
Binecuvântarea Lui să fie peste voi și peste toți ai voștri, cu al Său Har și a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Praznic cu mult folos mântuitor și An Nou cu sănătate și cu pace la toată casa vă urează tuturor al vostru părinte și întâi-stătător,
† Episcopul SILUAN