Să-L întâmpinăm astăzi şi noi pe Dumnezeu-Omul şi să-L primim cu bucurie, cu căldură şi cu dragoste, ca să nu ne aflăm cumva respingătoride Dumnezeu, precum odinioară cei din Ierusalim, ştiind că celor care L-au primit şi cred în Numele Lui le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu (In 1, 12). Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori (Rom. 8, 17). Iar „avutul” lui Dumnezeu în­seamnă: iubirea, iertarea, compătimirea, milostivirea, sfinţenia şi toate celelalte bunătăţi dumnezeieşti, pe care suntem chemaţi să ni le însuşim şi, asemenea Fiului lui Dumnezeu, să le împărtăşim cu cei care ne înconjoară, pentru că bu­curia noastră nu e deplină dacă nu se împărtăşeşte cu cel de lângă noi şi mai ales cu cel lipsit, nevoiaş, străin, bolnav sau cu cel robit sau întemniţat. Căci ne spune Domnul că ceea ce facem unuia dintre aceşti fraţi ai Săi, prea mici, Lui Îi facem (Mt 25, 35-40).

Fiind însă realişti şi conştienţi de răvăşirea du­hovnicească ce-l caracterizează pe cel care trăieşte în vâltoarea acestei lumi, ce nu-i mai lasă vreme şi vlagă nici de citit, nici de rugat, e bine să ştim, spre a noastră mângâiere şi încurajare, că există o cale simplă şi la îndemâna tuturor de a compensa tot ceea ce noi nu ne pricepem sau nu mai ştim să fa­cem. Aceasta se rezumă în cuvintele adesea repe­tate la slujbele Bisericii: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm(încredinţăm). Iar la acest exerciţiu (askesis-asceză) putem adăuga un altul: să chemăm,în toa­tă vremea şi locul, Numele lui Dumnezeu – Care ESTE cu noi în toate zilele – zicând, pentru noi, pentru cei ce ne iubesc sau ne urăsc pe noi şi pen­tru lumea întreagă: Doamne, miluieşte!

Iar când vedem că nu ne mai ascultă copiii – mai ales de la adolescenţă în sus – şi nu mai vor să vină cu noi la biserică, în loc să-i cicălim sau să-i ju­decăm, mai degrabă să ne rugăm pentru ei,cerând lui Dumnezeu iertare pentru ei şi pentru noi, şi să ne sfinţim şi să ne curăţim noiviaţa, pentru a pune temelie neclintită vieţii şi fericirii lor şi a noastre.

Astfel făcând şi astfel trăind, avem nădejde în mila şi în binecuvântarea Celui Care S-a făcut om, asemenea nouă, pentru a trezi în noi râvna de a de­veni asemenea Lui, dorind, ca şi El, ca toţi oame­nii să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină (I Tim. 2, 4).

Binecuvântarea Lui să fie peste voi şi peste toţi ai voştri, cu al Său Har şi a Sa iubire de oameni, tot­deauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Praznic cu mult folos mântuitor şi An Nou cu sănătate şi cu pace la toată casa vă urează tuturor al vostru părinte şi întâi-stătător,

† Episcopul SILUAN