Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 7 Noiembrie 2016 Ora: 15:14

Despre ridicarea mâinilor la rugăciune (II)

Într-una dintre omiliile sale, Sfântul Ioan Gură de Aur interpretează textul din Epistola I către Timotei, cap. 2 vers. 8, neinsistând asupra semnificației pe care o are ridicarea mâinilor în rugăciune –cel mai probabil datorită faptului că era un gest obișnuit în cadrul comunităților creștine –, însă explică în varii nuanțe morale și duhovnicești ce înseamnă „a ridica (a înălța) mâini curate” către Domnul. Acestea scot în evidență trei atitudini generale ce exprimă o stare de curăție a omului: a te ruga fiind pătruns de sentimentul smereniei, a nu avea ură sau mânie împotriva aproapelui și a crede că vei primi de la Dumnezeu cele râvnite. De asemenea, sfântul menționează un lucru important, când amintește că iudeilor nu le era îngăduit să se apropie de Dumnezeu în altă parte decât la Templu (considerăm că, implicit, să se roage ridicând mâinile), însă evidențiază faptul că pe noi Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne rugăm în tot locul, ridicând mâinile către Dumnezeu, în sensul că trebuie să ne rugăm în tot locul având aceeași atitudine smerită față de Dumnezeu și nu una fariseică, indiferent dacă ne rugăm cu mâinile ridicate sau nu1.   

Despre ridicarea mâinilor la rugăciune (II)

Despre același gest al ridicării mâinilor în rugăciune se pot găsi amănunte în viața Sfântului Ambrozie al Mediolanului, scrisă de biograful său, prezbiterul Paulin, care consemnează faptul că, înainte de a-și da duhul, sfântul s-a rugat întinzându-și brațele în chipul crucii. De asemenea, tot el ar fi spus că „trebuie să arătăm în rugăciune crucea Domnului”.

Dacă ne îndreptăm atenția către arta creștină vom descoperi că în iconografia catacombelor există multe reprezentări cu sfinți rugându-se în această ipostază. Dintre toate, putem aminti: pe cele din catacombele Sfintei Priscilia, între care se evidențiază o frescă în care o femeie este reprezentată în picioare și cu mâinile întinse în chipul crucii (Fig. 1), și o altă frescă reprezentând pe cei trei tineri din Babilon, care, fiind în mijlocul văpăii, se roagă cu mâinile întinse către cer (Fig. 2); pe cele din catacombele din Via Anapo (Roma), unde se găsește o reprezentare cu Prorocul Daniil în groapa cu lei; iar  în catacombele de la San Gennaro (Napoli) se găsesc scene cu creștini care se roagă cu mâinile întinse.

Și în iconografia și miniatura bizantină se pot găsi astfel de reprezentări, cele mai cunoscute fiind: Maica Domnului Orantă (Fig. 3), sfinți în rugăciune ori diferite scene (cum ar fi jertfa lui Melchisedec, preoți monahi ori psalți rugându-se etc).

Am amintit aceste puține lucruri pentru a înțelege mai bine de unde provine gestul preotului de a ruga pe Dumnezeu prin ridicarea mâinilor în chipul crucii, la începutul Liturghiei, ca de altfel și pe creștinii care pot fi văzuți uneori rugându-se într-o astfel de ipostază, prin biserici2.

Practica înălțării mâinilor3. la rugăciune a ieșit treptat din obișnuința creștinilor, tocmai pentru apariția exagerărilor (tendință pe care a surprins-o Tertulian încă din sec al III-lea), și în prezent a rămas doar în seama preotului, care se roagă în numele întregii comunități. Nu este interzisă creștinilor ridicarea mâinilor la rugăciune, în biserică, dacă se încadrează în limitele decenței, ale smereniei și ale bunei-cuviințe. Însă, dacă această practică devine teatrală și smintitoare pentru cel ce o practică, dar și pentru ceilalți, atunci este bine să se ia atitudine.     

Sfântul Serafim de Sarov își învăța ucenicii ca din respect față de darul preoției, nimeni să nu se roage cu mâinile ridicate în cadrul Sfintei Litughii, ci doar acasă, în locul său intim de rugăciune4.      

Note:

1. A se vedea  Omilia a VIII-a din Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistola I către Timotei,  în lucrarea Comentariile sau Explicarea Epistolelor Pastorale: I și II Timotheiu, Epistola cătră Tit și cea cătră Filimon A celui întru sfinți părintelui nostru Ioan Crisostom, în trad. Arhiereului Theodosie A. Ploeșteanu, București, 1911, p. 67-69, în formatt elctronic pe: http://download938.mediafire.com/pcc80tzvmreg/fp8t814dgijgnu3/8.+Sfantul+Ioan+Gura+de+Aur%2C+Comentariu+la+Epistola+I-II+Timotei%2C+Tit+si+Filimon.pdf
2. Din păcate, am întâlnit și oameni care făceau acest gest în biserică pentru că viziunea lor „creștină” era amestecată cu practici orientale (reiki, yoga ori alte practici de concentrare) și care spuneau că doresc „să se încarce energetic”. E adevărat că cel ce se roagă cu adevărat „în duh și în adevăr” poate fi copleșit de harul lui Dumnezeu, însă o astfel de viziune sincretistă îi apropie pe cei care o practică mai degrabă de magi și vrăjitori decât de rugători și slujitori ai lui Dumnezeu.
3. În Biserica Catolică s-a menținut gestul înălțării brațelor de către credincioși pentru momentul în care se rostește rugăciunea Tatăl nostru. Acest gest – ca de altfel și „darea păcii” din cadrul Canonului Euharistic – ne amintește  faptul că unele practici din vechime  au devenit, din păcate, în Biserica Ortodoxă, gesturi exclusiv sacerdotale.
4. El însuși poate fi admirat într-o reprezentare iconografică (ce amintește de cele 1000 de zile petrecute pe o piatră), rugându-se cu mâinile înălțate spre cer.

 

Despre ridicarea mâinilor la rugăciune (II)

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni