Despre același gest al ridicării mâinilor în rugăciune se pot găsi amănunte în viața Sfântului Ambrozie al Mediolanului, scrisă de biograful său, prezbiterul Paulin, care consemnează faptul că, înainte de a-și da duhul, sfântul s-a rugat întinzându-și brațele în chipul crucii. De asemenea, tot el ar fi spus că „trebuie să arătăm în rugăciune crucea Domnului”.

Dacă ne îndreptăm atenția către arta creștină vom descoperi că în iconografia catacombelor există multe reprezentări cu sfinți rugându-se în această ipostază. Dintre toate, putem aminti: pe cele din catacombele Sfintei Priscilia, între care se evidențiază o frescă în care o femeie este reprezentată în picioare și cu mâinile întinse în chipul crucii (Fig. 1), și o altă frescă reprezentând pe cei trei tineri din Babilon, care, fiind în mijlocul văpăii, se roagă cu mâinile întinse către cer (Fig. 2); pe cele din catacombele din Via Anapo (Roma), unde se găsește o reprezentare cu Prorocul Daniil în groapa cu lei; iar  în catacombele de la San Gennaro (Napoli) se găsesc scene cu creștini care se roagă cu mâinile întinse.

Și în iconografia și miniatura bizantină se pot găsi astfel de reprezentări, cele mai cunoscute fiind: Maica Domnului Orantă (Fig. 3), sfinți în rugăciune ori diferite scene (cum ar fi jertfa lui Melchisedec, preoți monahi ori psalți rugându-se etc).

Am amintit aceste puține lucruri pentru a înțelege mai bine de unde provine gestul preotului de a ruga pe Dumnezeu prin ridicarea mâinilor în chipul crucii, la începutul Liturghiei, ca de altfel și pe creștinii care pot fi văzuți uneori rugându-se într-o astfel de ipostază, prin biserici².

Practica înălțării mâinilor³. la rugăciune a ieșit treptat din obișnuința creștinilor, tocmai pentru apariția exagerărilor (tendință pe care a surprins-o Tertulian încă din sec al III-lea), și în prezent a rămas doar în seama preotului, care se roagă în numele întregii comunități. Nu este interzisă creștinilor ridicarea mâinilor la rugăciune, în biserică, dacă se încadrează în limitele decenței, ale smereniei și ale bunei-cuviințe. Însă, dacă această practică devine teatrală și smintitoare pentru cel ce o practică, dar și pentru ceilalți, atunci este bine să se ia atitudine.     

Sfântul Serafim de Sarov își învăța ucenicii ca din respect față de darul preoției, nimeni să nu se roage cu mâinile ridicate în cadrul Sfintei Litughii, ci doar acasă, în locul său intim de rugăciune⁴.      

Note: