publicat in Cuvântul mitropolitului Iosif pe 1 Octombrie 2016, 15:20
Ne întrebăm adesea cum să ne definim în raport cu celălalt, unde și cine ne-ar putea răspunde la această întrebare? Dumnezeu Însuși, prin Fiul Său devenit Om, ne-a arătat calea. Ne-a descoperit un alt fel de a ne raporta la aproapele nostru: în dăruirea de sine. El ne arată că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică1.
Legătura cu celălalt își are izvorul în darul pe care Hristos ni l-a făcut prin El Însuși. El, întreg, S-a dăruit nouă, luând asupră- Åži natura omenească și păcatul nostru, moartea noastră, într-o totală dăruire de sine, iubindu-ne până la capăt. Noi nu putem trăi, la rândul nostru, această relație cu celălalt decât printr-o dăruire totală de sine, adică să îl iubim pe apropele ca pe noi înșine. Acest chip al legăturii cu aproapele ni l-a făcut cunoscut Hristos. Dumnezeu, care este Iubire2, ni se descoperă prin iubirea jertfelnică a Fiului Său, devenit Om.
Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul3. Iubiți pe vrăjmașii voștri4.
Omenește vorbind, de multe ori avem rețineri în ceea ce-l privește pe aproapele nostru. Nu îi cunoaștem pe ceilalți și nu putem să le dăruim încrederea noastră. Însă Dumnezeu, înainte ca noi să-L fi cunoscut, ne spune Sfântul Apostol Pavel, S-a dăruit nouă, când încă petreceam în păcat5, în necunoaștere, în lepădarea de El, pentru a căuta și a scoate din adâncul păcatului nostru și al morții noastre, dragostea de care suntem capabili. Câtă încredere poate avea în om ! Aceasta implică în mod direct relația noastră cu fratele nostru, încrederea în ființa umană, prin încrederea pe care Dumnezeu i-o acordă, dăruindu-Se total într-o posibilă comuniune cu toți cei care, la rândul lor, se dau pe sine și caută dragostea Lui. Pentru că nu ne putem defini ca persoane umane, nu putem primi numele de persoană,de om,dacă nu suntem într-o relație cu celălalt, cu aproapele, precum Dumnezeu este cu noi. Scopul este asemănarea noastră cu El, devenită posibilă prin Întruparea Fiului Său și pogorârea Duhului Sfânt. Fiul lui Dumnezeu Însuși și Duhul Sfânt ne-au descoperit cum iubește Dumnezeu omul și care este chipul comuniunii între Dumnezeu și oameni. Precum Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt, să fim noi înșine împreună cu Sfânta Treime, cu întreaga lume și frații noștri din toate locurile și timpurile.
Adevărul ultim despre om este persoana, un adevăr care este implicit eclezial, deoarece noi trăim această taină în întâlnirea și comuniunea în Biserică, care este Trupul lui Hristos. Astfel, antropologia creștină, cunoașterea omului în raport cu sine și cu ceilalți, izvorăște din această taină de necuprins a persoanei umane, a omului în comuniune, după modelul Treimii Însăși.
† Mitropolitul Iosif