Adaugat la: 1 Octombrie 2016 Ora: 15:14

Despre dăruirea de sine

Ne întrebăm adesea cum să ne definim în raport cu celălalt, unde şi cine ne-ar pu­tea răspunde la această întrebare? Dumnezeu Însuşi, prin Fiul Său devenit Om, ne-a arătat calea. Ne-a descoperit un alt fel de a ne raporta la aproapele nostru: în dăruirea de sine. El ne arată că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică1.

Legătura cu celălalt îşi are izvorul în da­rul pe care Hristos ni l-a făcut prin El Însuşi. El, întreg, S-a dăruit nouă, luând asupră- Şi natura omenească şi păcatul nostru, moartea noastră, într-o totală dăruire de sine, iubindu-ne până la capăt. Noi nu pu­tem trăi, la rândul nostru, această relaţie cu celălalt decât printr-o dăruire totală de sine, adică să îl iubim pe apropele ca pe noi înşine. Acest chip al legăturii cu aproape­le ni l-a făcut cunoscut Hristos. Dumnezeu, care este Iubire2, ni se descoperă prin iu­birea jertfelnică a Fiului Său, devenit Om.

Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul3. Iubiţi pe vrăjmaşii voştri4.

Omeneşte vor­bind, de multe ori avem reţineri în ceea ce-l priveşte pe aproapele nostru. Nu îi cunoaştem pe ceilalţi şi nu putem să le dăruim încrederea noastră. Însă Dumnezeu, înainte ca noi să-L fi cunoscut, ne spune Sfântul Apostol Pavel, S-a dăruit nouă, când încă petreceam în păcat5, în necunoaştere, în lepădarea de El, pentru a căuta şi a scoa­te din adâncul păcatului nostru şi al morţii noastre, dragostea de care suntem capabili. Câtă încredere poate avea în om ! Aceasta implică în mod direct relaţia noastră cu fra­tele nostru, încrederea în fiinţa umană, prin încrederea pe care Dumnezeu i-o acordă, dăruindu-Se total într-o posibilă comuni­une cu toţi cei care, la rândul lor, se dau pe sine şi caută dragostea Lui. Pentru că nu ne putem defini ca persoane umane, nu pu­tem primi numele de persoană,de om,dacă nu suntem într-o relaţie cu celălalt, cu aproapele, precum Dumnezeu este cu noi. Scopul este asemănarea noastră cu El, devenită posibilă prin Întruparea Fiului Său şi pogorârea Duhului Sfânt. Fiul lui Dumnezeu Însuşi şi Duhul Sfânt ne-au descoperit cum iubeşte Dumnezeu omul şi care este chipul comu­niunii între Dumnezeu şi oameni. Precum Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt, să fim noi înşine împreună cu Sfânta Treime, cu în­treaga lume şi fraţii noştri din toate locuri­le şi timpurile.

Adevărul ultim despre om este persoa­na, un adevăr care este implicit eclezial, de­oarece noi trăim această taină în întâlnirea şi comuniunea în Biserică, care este Trupul lui Hristos. Astfel, antropologia creştină, cunoaşterea omului în raport cu sine şi cu ceilalţi, izvorăşte din această taină de ne­cuprins a persoanei umane, a omului în co­muniune, după modelul Treimii Însăşi.

† Mitropolitul Iosif

Note:
  1. In 3, 16.
  2. Cf. Rm 5, 8.
  3. 1 In 4, 8 şi 16.
  4. In 13, 34.
  5. Mt 5, 44; Lc 6, 27.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni