Student, profesor si apoi... Episcop!

Abia după anul 1989 a putut fi redescoperit de publicul larg episcopul Nicolae Popovici al Oradiei, personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române din veacul al XX-lea.

Născut pe 3 ianuarie 1903 în comuna Biertan din fostul județ Târnava Mare (astăzi jud. Sibiu), episcopul Nicolae Popovici al Oradiei urmează clasele primare la școala săseasca din Biertan, învățând să vorbească în mod curent limbile germană și maghiară, după care liceul din Dumbrăveni, Åžcoala Normală din Sibiu și liceul „Andrei Åžaguna” din Brașov. Urmează studiile superioare, între anii 1923 și 1927, la Academia Teologică din Sibiu și la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde, în anul 1934, a susținut și un strălucit doctorat în Teologie pe tema Epiclezei euharistice.

Este remarcat de mitropolitul Nicolae Bălan, care îl trimite la studii de specializa­re la Facultatea de Teologie din Atena, în 1927-1928, apoi la Munchen, la Facultatea de Filosofie, în 1928-1930, și la Tubingen, Leipzig și Breslau, în 1930-1932. Timp de patru ani, între 1932 și 1936, Nicolae Popovici a fost profesor de teologie dogma­tică și apologetică, omiletică și limba grea­că la Academia Teologică din Sibiu. În această calitate a desfășurat o intensă ac­tivitate misionară prin rostirea de predici în Catedrala Mitropolitană sau ca îndru­mător și președinte de onoare al Societă­ții de Lectură a Studenților. În anul 1934 a înființat fondul „Mila creștină” în cadrul Societății „Oastea Domnului”, pentru aju­torarea permanentă a celor nevoiași.

La 1 septembrie 1929 a fost hirotonit diacon celibatar, iar la 23 noiembrie 1934, preot de către mitropolitul Nicolae Bălan. La 28 aprilie 1936 a fost ales episcop de Oradea, potrivit dorinței fostului titular, Roman Ciorogariu. A fost tuns în mona­hism la Mănăstirea Cozia, după care hirotesit arhimandrit, apoi, la 1 iunie 1936, a fost hirotonit arhiereu în Catedrala din Sibiu și înscăunat la 28 iunie 1936. Potrivit unui raport al Episcopiei de Oradea, din 16 mai 1942, ca eparhiot, Nicolae Popovici a făcut vizite canonice și inspecții inopi­nate în număr de 110, a organizat și con­dus campania de diminuare a concubina­jului, al cărei rezultat a fost cununia celor 12.000 de concubini.

Între 1 aprilie 1940 și 25 martie 1941, a fost locțiitor de episcop al reînființatei Episcopii de Timișoara, pe care a organi­zat-o și înzestrat-o, din fonduri persona­le, cu o reședință episcopală și o clădire pentru Consiliul Eparhial, ambele în cen­trul orașului. La Oradea a condus campa­nia edificării bisericilor noi din piatră în locul celor din lemn, distruse. În decurs de cinci ani, în eparhie s-au zidit și s-au sfințit 20 de biserici și case parohiale. În 1937, a început demersurile pentru ridi­carea unei impunătoare catedrale în cen­trul Oradiei, prin cumpărarea unor clădiri și procurarea de fonduri, însă vitregiile is­toriei nu au mai permis acest lucru. Totodată, a construit la Beiuș un internat de fete, a instituit un fond eparhial pen­tru ajutoarea celor loviți de calamități na­turale sau alte nenorociri, a sprijinit foaia Episcopiei Legea româneascăși alte tipă­rituri ziditoare de suflet și a acordat o aten­ție specială predării Religiei în școli.

În timpul ocupației horthyste din Ardeal, este batjocorit și închis, apoi ex­pulzat într-un vagon de vite din orașul de reședință, împreună cu 283 de intelectu­ali orădeni. Își stabilește reședința la Beiuș, în apropierea graniței, pentru a fi aproa­pe de credincioșii săi aflați sub ocupație străină. Prin gestul său, chiriarhul orădean nu făcea decât să-l urmeze pe mitropoli­tul Nicolae Bălan în protestul față de apli­carea Diktatului de la Viena.

Misiune în Transnistria

Recucerirea Basarabiei și Bucovinei de Nord și crearea Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria în 1941 sunt motive care l-au făcut pe Episcopul Nicolae Popovici să ceară binecuvântare pentru a pleca la est de Nistru, până în Crimeea, timp de aproape șase luni, pentru a contribui cu puterile sale la renașterea vieții creștine într-un spațiu devastat de ateism. Această lungă călătorie misionară l-a făcut să înțe­leagă exact efectele profund negative asu­pra omului și societății generate de un regim de tip comunist. De aceea, el a denunțat neobosit această plagă a umani­tății atât prin cuvântări, cât și prin scris.¹

În timpul acestei misiuni, episcopul Popovici a participat la sfințirea bisericii „Sf. Dumitru” din Sucleia în duminica zi­lei de 21 septembrie 1941, eveniment care a avut un mare ecou în epocă. Episcopul Popovici a slujit alături de Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului, Vasile Lăzărescu, episcopul Timișoarei, Grigorie Leu, epi­scopul Hușilor, Partenie Ciopron, episco­pul Armatei, arhimandritul mitrofor Iuliu Scriban, șeful misiunii românești de peste Nistru și 10 preoți, în prezența lui Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, a lui Ion. D Sandu, ministru secretar de stat la Culte, a generalului Nicolae Ghinăraru, prefectul și primarul Tiraspolului, precum și a ofițerilor români și germani și a popo­rului din împrejurimi, răspunsurile fiind date de corul catedralei din Tighina.

Relatarea acestui moment este deose­bit de importantă, deoarece ecoul pe care l-a avut în epocă avea să contribuie mult la imaginea negativă a foștilor misionari din Transnistria în timpul regimului po­litic de după 23 august 1944. Episcopii participanți la această mare slujbă aveau să fie destituiți de regimul comunist, unul dintre motivele principale fiind participa­rea „la războiul antisovietic inițiat de Ion Antonescu”. Sfârșitul anului 1944 aduce României eliberarea Ardealului de Nord, dar marchează și începutul comunizării ei. Nicolae Popovici se întoarce în sfârșit la Oradea, dar, văzând răspândirea aces­tei ideologii inumane și atee (comunis­mul) chiar în propria țară, nu poate rămâ­ne indiferent.

Lupta deschisă cu noua ideologie

Episcopul Nicolae Popovici, adevărat român, iubitor de neam și țară, preferă ca­lea unei opoziții deschise, fiind convins de faptul că statul comunist nu se va mul­țumi cu simpla supunere a Bisericii, ci va încerca distrugerea ei. În acțiunile sale, el a respectat permanent canoanele și Tradiția Bisericii. După cum se știe, Biserica Ortodoxă nu se amestecă de obicei în tre­burile statului, ocupându-se de dezvolta­rea vieții religioase. Dar, deși respectă sta­tul, Biserica Ortodoxă are autonomie în luarea deciziilor și în afacerile ecleziasti­ce, precum și libertatea de a-și răspândi învățătura. Când aceste lucruri sunt încăl­cate de stat, Biserica are dreptul să reacți­oneze. Episcopul Popovici a militat pe toate căile pentru a arăta și opri abuzu­rile statului comunist față de Biserică.

Note: