Poluarea sufletului cauza poluării naturii!

După învăÅ£ătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, primul om - care a fost aÅŸezat de Dumnezeu în centrul creaÅ£iei, dar nu centru al acesteia, aÅŸa cum greÅŸit ÅŸi în mod voit iluminaÅ£ii zilelor noastre doresc să ne înveÅ£e – „a fost chemat să unească în sine totalitatea făpturilor cre­ate, astfel încât, ajungând la o unitate desăvârÅŸită cu Dumnezeu, să comunice acea stare de îndumnezeire întregii creaÅ£ii; lui i s-a oferit posibilitatea să unească ra­iul cu întreg pământul, adică purtând ra­iul în sine, în puterea comunicării sale permanente cu Dumnezeu”¹. Acest lucru trebuie să-l înÅ£elegem prin binecuvânta­rea dată lui Adam ÅŸi Evei de Dumnezeu: „CreÅŸteÅ£i ÅŸi vă înmulÅ£iÅ£i ÅŸi umpleÅ£i pămân­tul ÅŸi-l supuneÅ£i; ÅŸi stăpâniÅ£i peste peÅŸtii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăÅ£ile ce se miÅŸcă pe pământ ÅŸi peste tot pământul!”².

Prin supunerea pământului ÅŸi stăpâ­nirea peste toate vietăÅ£ile lui, Dumnezeu i-a cerut omului să poarte grijă creaÅ£iei prin păstrarea comuniunii de iubire cu El în calitate de Creator, comuniune care se manifestă printr-o comunicare ÅŸi sfătui- re permanentă cu El, după modelul co­muniunii ÅŸi consfătuirii Persoanelor Treimice. Stăpânirea omului asupra na­turii, văzută în sensul acesta, se explică prin grija lui permanentă pentru bunăs­tarea întregii creaÅ£ii ÅŸi este posibilă nu­mai prin iubirea omului faÅ£ă de creatură. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că, fiind stăpân, omul trebuie să-ÅŸi demonstreze demnitatea nu prin dominarea violentă a naturii înconjurătoare, ci prin păstrarea ÅŸi cultivarea regalităÅ£ii sublime a naturii, de care omul va răspunde înaintea lui Dumnezeu.

Atâta vreme cât omul a rămas în co­muniune cu Dumnezeu, cât a văzut în El pe ÎnvăÅ£ătorul prin excelenÅ£ă ÅŸi s-a sfătuit cu El, pe întreg pământul domnea pacea, armonia ÅŸi echilibrul, omul având ascul­tarea ÅŸi datoria de a veghea la această ar­monie. El a fost aÅŸezat de Dumnezeu în mijlocul naturii ÅŸi a devenit parte inte­grantă a ei, trăind în deplină armonie cu natura, călăuzindu-se după legea iubirii, ca de fapt întreaga creaÅ£ie. Ruperea co­muniunii dintre om ÅŸi Dumnezeu prin căderea în păcat a stricat armonia lui cu natura, omul intrând într-o nouă stare ÅŸi declarându-se în felul acesta divorÅ£ul din­tre om ÅŸi natură.

Păcatul a avut consecinÅ£e negative nu numai asupra omului, ci ÅŸi asupra între­gii creaÅ£ii. Sfântul Apostol Pavel mărturiseÅŸte acest lucru în Epistola sa că­tre Romani: „Căci făptura a fost supusă deÅŸertăciunii, nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o, cu nădejde, pen­tru că ÅŸi făptura însăÅŸi se va izbăvi din ro­bia stricăciunii, ca să fie părtaÅŸă la liber­tatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ÅŸtim că toată făptura împreună suspină ÅŸi împreună are dureri până acum”³. SămânÅ£a păcatului, odată semănată în sufletul omu­lui, a făcut să răsară pe pământ „spini ÅŸi pălămidă”⁴.

Comuniunea omului cu natura încon­jurătoare, existentă înaintea căderii în pă­cat, a fost ruptă din cauza omului care, perseverând în păcat, a devenit din ce în ce mai egoist, căzând în autosuficienÅ£ă. Natura a uitat că Dumnezeu este Stăpânul ei, iar omul s-a autoproclamat stăpân su­prem al creaÅ£iei; prin întunecarea raÅ£iunii se crede centrul a toate câte sunt, „buri­cul pământului”, eliminându-L total pe Dumnezeu din viaÅ£a lui.

Astăzi, datorită perseverării în păcat a omului, constatăm că faÅ£a pământului este alterată la scară planetară. Solul, ae­rul, apa, lumea animală ÅŸi vegetală sunt toate afectate. Natura înconjurătoare este aproape în întregime supusă dorinÅ£elor omului care, cuprins de lăcomie ÅŸi ego­ism, exploatează fără reÅ£inere ecosisteme întregi. Echilibrul ecologic este distrus, iar omul este confruntat cu apariÅ£ia pro­ceselor dăunătoare ireversibile ale natu­rii. Cine este de vină pentru atâtea catas­trofe naturale; pentru secetă, furtuni violente, inundaÅ£ii, incendii devastatoa­re, deÅŸertificări? Toate acestea se produc pe fondul unei creÅŸteri alarmante ÅŸi ne­justificate a consumismului, mai ales în Å£ările dezvoltate, acolo unde egoismul ÅŸi dorinÅ£a de lux ÅŸi comoditate au devenit lege. Conform unui studiu realizat de câÅ£iva cercetători europeni ÅŸi publicat în Environmental Research Letters, cetăÅ£enii ComunităÅ£ii Europene aruncă anual la gunoi 22 de milioane de tone de hrană, mâncare care ar putea salva de la foame­te o mare parte a populaÅ£iei Africii. Aceste păcate duc la orbirea omului ÅŸi împiedi­că buna chivernisire ÅŸi împărÅ£irea în mod egal a resurselor naturale pe care Dumnezeu le-a dat întregii umanităÅ£i ÅŸi care ne sunt comune tuturor. ConsecinÅ£ele crizei morale sunt din cele mai grave nu numai pentru natură, ci ÅŸi pentru om. Astăzi, pământul a ajuns în pragul unei catastrofe ecologice globale.

Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ÅŸi învierea Sa din morÅ£i au arătat că există cale de întoarcere. Sfânta Scriptură ne aduce o rază de lumină ÅŸi speranÅ£ă. Va veni o vreme în care din nou „lupul va locui laolaltă cu mielul ÅŸi leo­pardul se va culca lângă căprioară; ÅŸi viÅ£elul ÅŸi puiul de leu vor mânca împreu­nă ÅŸi un copil îi va paÅŸte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica ÅŸi puii lor vor sălăÅŸlui la un loc, iar leul ca ÅŸi boul va mânca paie; pruncul de Å£âÅ£ă se va juca lângă culcuÅŸul viperei ÅŸi în vizuina ÅŸarpelui otrăvitor copilul abia înÅ£ărcat îÅŸi va întinde mâna. Nu va fi nici o nenoro­cire ÅŸi nici un prăpăd în tot muntele Meu cel sfânt! Că tot pământul este plin de cunoÅŸtinÅ£ă ÅŸi de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de ape!”⁵.

Pentru ca aceste vremuri să vină tre­buie mai întâi ca toate să se reaÅŸeze pe făgaÅŸul lor normal rânduit de Dumne­zeu. Aceasta se va întâmpla doar atunci când omul îÅŸi va reveni în fire, va redes­coperi normalitatea ÅŸi va pune capăt polu­ării sufletului, care este cauza directă ÅŸi principală a poluării naturii. Peste tot, în mass-media, pe stradă, citim, auzim ÅŸi vedem reclame care aÅ£âÅ£ă pofta, păcatul lăcomiei ÅŸi al desfrâului. Se aruncă cu deÅŸeuri ÅŸi gunoaie în sufletele noastre, iar dacă Biserica atrage atenÅ£ia asupra acestor lucruri este catalogată ca fiind învechită ÅŸi demodată. Auzim peste tot vorbindu-se de organizaÅ£ii sau ONG-uri care luptă împotriva poluării naturii, dar nu auzim de organizaÅ£ii care să lupte împotriva poluării sufletului. Biserica este singura instituÅ£ie care arată cauza reală a tuturor nenorocirilor ÅŸi care trage un semnal de alarmă în acest sens. Nu va exista o însănătoÅŸire a naturii dacă omul nu-ÅŸi va întoarce faÅ£a către Dumnezeu, vindecându-ÅŸi sufletul prin păzirea porun­cilor, ÅŸi dacă nu-ÅŸi va schimba modul de gândire. AtenÅ£ia trebuie îndreptată mai întâi asupra vindecării sufleteÅŸti a omu­lui prin lepădarea păcatului. Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, devine, prin asemănare cu El, icoană a Creato­rului. Porunca divină dată omului este ca el să fie un creator. Sfântul Apostol Pavel spune că „ÅŸi făptura însăÅŸi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie păr­taÅŸă la libertatea măririi fiilor lui Dum­nezeu. Căci ÅŸtim că toată făptura împre­ună suspină ÅŸi împreună are dureri până acum”⁶, dar această izbăvire va veni prin împreună lucrarea Duhului Sfânt cu fiii lui Dumnezeu, cu omul devenit liber ÅŸi desăvârÅŸit, ajuns la sfinÅ£enie. În jurul sfinÅ£ilor, întreaga natură însufleÅ£ită ÅŸi neînsufleÅ£ită se îmblânzeÅŸte, devenind slujitoare a omului.

În anul 1868, Ernest Haeckel defineÅŸte un nou domeniu în cadrul ÅŸtiinÅ£elor na­turii, pe care-l numeÅŸte „ecologie”, cuvânt compus din două cuvinte greceÅŸti: oikos (οίκος = casă) ÅŸi logos (λόγος = cuvânt). Noi, creÅŸtinii, putem traduce cuvântul „ecologie” prin „Casa Logosului”, a Cuvântului dumnezeiesc.

Pentru a ne bucura din nou de comu­niunea cu Dumnezeu, trebuie să năzuim să intrăm în „Casa Logosului”, unde domneÅŸte armonia întru iubire, împli­nind sfatul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „FiÅ£i desăvârÅŸiÅ£i, precum ÅŸi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârÅŸit este”⁷.

† Episcopul Timotei, al Spaniei si Portugaliei