E vremea să facă Domnul!

Că noi legea Ta am stricat (cf. Ps. 118, 126)

Acesta reproduce, de fapt, prorocia lui Isaia (61, 1-2) pe care Domnul o citește în sinagogă la începutul propovăduirii Sale. Pasajul ales ne vestește un răstimp de mi­lostivire din partea Domnului. Adică ni se reamintește că timpul ce ne stă înainte nu ne aparține și, prin urmare, nu se cuvine să facem „ce vrem” cu el. Vremea ce ni se vestește la acest început de an bisericesc este una ce ni se dăruiește de Dumnezeu ca un semn al milostivirii Sale față de noi. Astfel, ni se binevestește de către Domnul vindecare pentru zdrobirile inimii, dezrobi­rea din feluritele robii în care ne aflăm, re­dobândirea vederii, așa cum Dumnezeu ar vrea să vedem, și slobozirea din apăsările ce ne cuprind. Acesta este „programul” anului plăcut Domnului, pe care tocmai l-am început. De felul în care noi primim aceas­tă bună-vestire depinde efectul ei asupra sufletului și asupra vieții noastre. De felul în care ne deschidem inima către Domnul si către cuvintele Lui, către tot tezaurul si învățătura pe care imnele praznicelor de peste an ni le împărtășesc, depinde apro­fundarea credinței noastre și a dreptei noas­tre înțelegeri creștine.

Perspectiva creștină Îl are în vedere în fiecare zi pe CEL CE VINE (atunci când ea nu se pierde în vâltoarea lumii acesteia, devenind una cu ea – adică perspectiva lu­mească). Creștinul Îl are mereu în inimă și în gând pe Cel Care iarăși va să vină cu slavă să judece viii și morții. Sufletul cre­dincios așteaptă învierea morților și via­ța veacului ce va să fie. Cuvintele din Evanghelie amintite mai sus nu au alt scop decât să ne reamintească această perspec­tivă a vieții, cu atât mai necesară cu cât con­textul în care trăim ne propune o mulțime de alte perspective de viețuire, perspecti­ve ce L-au scos din „calcule" pe Dumnezeu și care urmăresc doar „plăcerea omului", acum și aici.

Nu la întâmplare, la slujbele Bisericii din fiecare zi, dimineața și seara, se aude cererea: Cealaltă vreme a vieții noastre în pace și întru pocăință a o săvârși, de la Domnul să cerem. Ea are menirea de ne orienta viața spre o continuă „rectificare", pentru a avea nădejde că vom ajunge la un sfârșit creștinesc vieții noastre, fără dure­re, fără de rușinare, în pace, și la un bun răspuns înaintea înfricoșatului scaun de judecată al lui Hristos.

De noi depinde dacă vrem ca viața noas­tră să se petreacă cu Dumnezeu sau nu. Aceasta nu înseamnă că e ușor să trăim cu Dumnezeu zi de zi și ceas de ceas... Nu e ușor, pentru că înclinația firii noastre de a căuta spre orice altceva și oricine altcine­va decât spre Dumnezeu e atât de puterni­că, mai ales că inerția lumii o trage și ea, încât nevoința noastră de fiecare zi este de a reveni, ca și corabia trasă de curenți, la direcția și spre finalitatea pe care le urmă­rim.

Din fericire, nu suntem singuri, ci Îl avem împreună-călător pe calea vieții pe Hristos Domnul Care ne-a făgăduit, zi­când: iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului (Mt. 28, 20). Este cu noi în toate zilele Cel Care a gus­tat neajunsurile și greutățile viețuirii ome­nești, și mai ales suferința și moartea, pen­tru ca toți cei care voim să-I urmăm să nu ne descurajăm nici în fața suferinței, nici chiar în fața morții, ele primind, prin Domnul, sens mântuitor.

Fie ca fiecare dintre noi să guste din bunele-vestiri ale acestui început de an bi­sericesc în toate zilele vieții sale și, dacă e cu putință, să împărtășească și celor din jur din dulceața și din bucuria ce vin din îm­plinirea cuvântului lui Dumnezeu.

Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toți!

† Episcopul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
La începutul Anului Nou Bisericesc, la prăznuirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Dionisie Exiguul, ocrotitor al Episco­piei Italiei, în ziua de 1 Septembrie 2016.