Se spune că regele Abgar era lepros și, auzind de Domnul, a vrut să-L cunoască. I-a trimis soli, să-i permită să-L viziteze sau să-i îngăduie trimisului său, pictorul Anania, să-I zugrăvească Chipul. Însă pictorul nureuși. Atunci, Domnul a cerut apă, S-a spălat pe  față și S-a șters cu o năframă. Chipul I s-a întipărit pe năframă atât de limpede, cum n-ar fi putut nici o mână omenească să-L zugrăvească. Și Domnul, chemând pe Anania, i-a dat această pânză să o ducă stăpânului său. Iar Avgar, primind mahrama ca pe o icoană a Mântuitoru-lui nefăcută de mână, și închinându-se ei, îndată a simțit cum îl părăsesc durerile și cum i se curățește trupul de lepră, că n-a mai rămas din ea decât o mică pată.

Icoana cea nefăcută de mână a lui Hristos s-a păstrat la Edesa, în catedrala orașului, unde I s-a adus un cult deosebit până în anul 944, când a fost mutată de la Edesa la Constantinopol. Icoana a fost luată la 1204 din Constantinopol de cavalerii cruciadei a IV-a și dusă în Occident. Copii mai mult sau mai puțin exacte s-au răspândit în toată lumea bizantină.

Dragi copii, în fiecare an, în  data de 16 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea Aducerii Sfintei Mahrame de la Edesa.

PREȚUL UNUI MIROS

Un om sărman, care nu avea altă mâncare înafară de o bucată de pâine, pe care o ținea în mână, s-a apropiat de fereastra unei bucătării și a stat așa cu bucata de pâine în mirosul îmbătător care ieșea din oale. Apoi a mâncat-o. Bucătarul, care-l zărise, a pus doi vlăjgani să-l prindă și i-a cerut să-i plătească mirosul. Cum amărâtul nu avea niciun ban, iar cei doi se pregăteau să-i tragă o mamă de bătaie, a întrebat: 

– Are cineva un ban? Îl rog să mi-l împrumute pentru o clipă. Cineva a scos un ban și i l-a dat. Omul l-a rostogolit pe podea și i-a spus bucătarului:

– Ascultă cum sună banul. Ți-am plătit!