Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 1 Iunie 2016 Ora: 15:14

Pogorârea Duhului Sfânt – plinirea lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu

Scrisoare Pastorală la Praznicul Pogărârii Duhului Sfânt

 

 

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Preacuvioase Maici,
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul
 
Multe s-au spus si s-au scris pe seama semnificaţiilor pogo­rârii Duhului Sfânt si despre foloasele ei cele mântuitoare asupra credincioşilor. În rândurile ce urmea­ză vă propunem să ne oprim împreună asu­pra actualităţii pogorârii Duhului Sfânt pes­te fiecare dintre cei care, prin Botez, ne-am îmbrăcat cu Hristos şi, prin Mirungere, ne-am făcut părtaşi făgăduinţei făcute de Domnul ucenicilor Săi, înainte de înălţare: Si iată, Eu trimit peste voifăgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbră­ca cu putere de sus (cf. Lc. 24, 49).

Această putere de sus nu e altceva decât Harul Duhului Sfânt cu care am fost pecetluiţi cu toţii la Botez şi care face cu putinţă în noi creşterea omului nou (cf. Efes. 4, 24) până la statura bărbatului desăvârşit, la măsura vâr­stei deplinătăţii lui Hristos (cf. Efes. 4, 13). Căci, ne spune Sfântul Apostol Pavel, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi (cf. 2 Cor. 5, 17). Această înnoire ce ne vine prin

Hristos Domnul Cel înviat din morţi este lu­crătoare în noi prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt (cf. Tit, 3, 5). Puterea de sus înseamnă şi Harul cu care se îmbracă slujitorii altarelor, episcopi, preoţi şi diaconi şi toţi cei care slujesc pe temeiul unei hirotesii. Cu aceeaşi putere de sus se îmbracă toţi aceia care primesc tunderea chipului înge­resc – monahii – şi care se îmbracă cu toate ar­mele necesare pentru a purta războiul cel ne­văzut împotriva propriilor patimi.

Mulţi dintre noi, însă, au impresia că în­noirea ce s-a primit prin Botez şi Mirungere, prin hirotonie sau tunderea în călugărie, lu­crează, într-un fel, de la sine... Asemenea ce­lui care a semănat grădina şi, fără să o mai ude sau să o mai plivească sau să o sape, aşteaptă să-i dea roade... Însă realitatea este că făptu­ra cea nouă are nevoie de hrana cea nouă. Căci, zice Domnul, ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este (cf. In. 3, 6). Prin urmare, cei care ne-am năs­cut din nou, din apă şi din Duh (cf. In. 3, 5), e firesc să ne hrănim cu Duhul lui Dumnezeu și cu cele duhovniceşti, conforme cu noua noastră identitate, de fii ai lui Dumnezeu, după Har. Aceasta înseamnă că, după cum cei nou-născuţi au nevoie de vitamine ca să crească si să se dezvolte normal, tot asa si cei care sunt născuţi din nou, din apă şi din Duh, au nevoie de hrana cea duhovnicească, pentru a creşte şi a se întări cu Duhul şi a se umple de înţelepciune (cf. Lc. 1, 80; 2, 40). De aceea, cântăm la Praznice: Prin Duhul Sfânt, tot sufletul viază şi cu curăţie se înalţă...

Cu purtarea de grijă faţă de hrana cea duhovnicească a poporului sunt însărcinaţi, întâi de toate, păstorii Bisericii, episcopii, si trimişii lor în mijlocul poporului, preoţii, ca unii care sunt rânduiţi să pască mieluşeii şi oile Domnului (cf. In. 21, 15-17), pentru care Hristos Domnul, Marele Arhiereu, le va cere seamă, căci zice, prin gura prorocului Iezechiel: Iată Eu vin la păstori; le voi cere înapoi oile Mele din mâna lor (...). Iată Eu Însumi voi purta gri­jă de oile Mele şi le voi cerceta. (...) Eu voi paşte oile Mele şi Eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu. (cf. Iez. 34, 10; 11; 15). Mare este responsabilitatea păstorilor Bisericii, ca unii pe care Duhul Sfânt i-a pus episcopi, ca să păstreze Biserica lui Dumnezeu, pe care a câş­tigat-o cu însuşi sângele Său (cf. F. Ap. 20, 28)! Astfel, Sfântul Apostol Petru îi îndeamnă pe păstori, zicând: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu sil­nicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste (1 Pt. 5, 2).

A purta grijă de poporul lui Dumnezeu presupune a-i procura hrana cea mântuitoare proprie fiilor lui Dumnezeu. Prima hrană cu care se hrănesc fiii lui Dumnezeu este Cuvântul Lui. Căci Însusi Domnul ne spune că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Mt. 4, 4). Aceasta presupune atât lecturarea Cuvântului lui Dumnezeu, cât si explicarea lui, inspirată de acelasi Duh Sfânt Care le-a însuflat-o prorocilor si apostolilor. Dar aceasta înseamnă că însisi păstorii se cuvine să se ostenească cu cuvântul şi cu învăţătura, pentru a se învrednici de îndoită cinstire (1 Tim. 5, 17). Căci cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor (Mt. 5, 19).

Legat de aceasta, se înscrie si datoria păstorilor de suflete de a împlini porunca Domnului dată înainte de Înălţarea Sa la ceruri, de a-i învăţa pe cei botezaţi toate câte le-a poruncit El apostolilor si, prin ei, urmasilor lor, episcopilor si preoţilor (cf. Mt. 28, 20). De aceea, cate­heza joacă un rol fundamental în învăţarea, însusirea, trăirea si transmiterea mai departe a credinţei, la fiecare generaţie de crestini. Dar acest proces de predare, de însusire si de trans­mitere a credinţei nu se poate împlini cum se cuvine fără aportul esenţial al părinţilor si al naşilor drept credinciosi si trăitori ai credinţei la rândul lor. De implicarea acestora în cate­heza de dinainte si de după Botez, ba chiar si în cateheza de dinainte si de după Cununie, de­pinde viitorul familiei crestine si al generaţiilor care vin după noi.

Un alt rol important al păstorilor de suflete este să se îngrijească si ca fiii lui Dumnezeu după Har să primească în mod continuu adevărata mâncare şi adevărata băutură (cf. In. 6, 55), adică Pâinea cea cerească (cf. In. 6, 33; 41; 58, hrana a toată lumea, Sfântul Trup si Scumpul Sânge al Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care S-a dat pentru viaţa lumii (cf. In. 6, 51). Această minunată lucrarea a Preoţiei, prin care se pun înainte cinstitele Daruri de pâine si vin spre a se preface în Trupul si Sângele Domnului, se împlineşte în puterea Duhului Sfânt, prin chemarea acestuia (epicleza) peste noi si peste Darurile puse înainte. Astfel, toţi cei care au primit Botezul în numele Sfintei Treimi şi au primit Pecetea Darului Sfântului Duh se fac împreună-părtaşi, atunci când participă la Dumnezeiasca Liturghie, la înnoirea Harului Duhului Sfânt întru inimile lor, pentru a putea primi, cu inimă şi conştiinţă curate, de fiecare dată, merindea cea cerească necesară pentru a străbate pe calea vieţii, spre veşnicie. De aceea, păstorii de suflete au datoria de a se îngriji ca fiii Bisericii să progreseze în cunoşterea importanţei împărtăşirii cu Sfântul Trup şi cu Scumpul Sânge ale Domnului Hristos în dobândirea mântuirii şi, astfel, să crească în dorinţa de a o face mai frecvent şi cu tot mai multă luare aminte la cum se pregătesc şi la ceea ce primesc, pen­tru a ajunge ca măcar o parte dintre ei să se împărtăşească cu aceeaşi frecvenţă cu care şi par­ticipă la Dumnezeiasca Liturghie.

Este bine ca aceia care au intrat în cler să nu uite că privilegiul de a primi Sfânta Împărtăşanie cu ocazia fiecărei slujiri nu face ca aceasta să lucreze „de la sine”, dacă ei înşişi nu se preocupă de pregătirea continuă pentru a se apropia cu frică şi cu cutremur de Altarul Dumnezeului Celui Viu. Şi cel mai bun indiciu al creşterii duhovniceşti a clerului este faptul că familiile lor, soţiile şi copiii, ajung să se apropie de Sfintele Taine cu o frecvenţă cât mai apropiată de ace­ea cu care însuşi clericul din familie o face.

Acelaşi lucru se poate spune şi cu privire la stareţii mănăstirilor. Monahii, ca unii ce au subscris la vieţuirea după chipul cel îngeresc, nu ar trebui să aibă motive de a nu se apropia de Sfintele Taine cu regularitatea dată de slujirea cel puţin duminicală a Dumnezeieştii Liturghii, presupunând că au viaţa orientată către alte orizonturi decât cetăţenii lumii acesteia şi că se nevoiesc a subscrie în fiecare zi la omorârea patimilor omului celui vechi şi la creşterea omului nou, conform numelui nou pe care l-au primit prin tundere. Aceasta duce în mod firesc la în­tărirea unităţii obştii şi la creşterea iubirii frăţeşti.

Progresul nostru, al tuturor, clerici, monahi sau mireni, depinde, aşadar, de măsura în care suntem perseverenţi în a subscrie la moartea faţă de toate moştenirile şi înclinaţiile rele pe care le observăm în noi (sau pe care ni le spun uneori alţii) şi dorim să crească în inima şi în gândul nostru, în grai şi în simţiri, chipul lui Hristos, spre a ajunge şi să făptuim toate cele ce sunt bineplăcute Lui.

Fie ca Harul Duhului Sfânt cel trimis lumii de către Fiul lui Dumnezeu Cel înălţat cu trupul la cer, ca Mângâietor şi călăuzitor la tot adevărul (cf. In. 16, 13), să se pogoare cu îmbelşugare asupra noastră a tuturor, spre înnoirea vieţii şi spre a noastră mântuire!

Ai voştri ierarhi şi păstori şi de tot binele cel spre mântuire doritori,

† Mitropolitul IOSIF al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale
† Episcopul SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
† Episcopul TIMOTEI al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
† MARC NEMŢEANUL Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† IGNATIE MURESANUL Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Dată la reşedinţa noastră de la Paris, la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din anul mântuirii 2016.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni