Despre nevoință
publicat in Cuvântul mitropolitului Iosif pe 1 Aprilie 2016, 22:20
Nevoinţa este strădania de a birui nevoile fireşti care ne împiedică să ajungem la libertatea iubirii.
Nevoinţa este un avânt către Dumnezeu. Este un fel de dinamică profundă a omului, o chemare a Ziditorului care este îndreptată către făptură. Căci, spune Sfântul Isaac Sirul, mai bine este nouă a muri în nevoinţă decât, predându-ne patimilor, să pierdem chipul omenesc, să ne schimbăm de la Hristos. Această dinamică profundă este înscrisă în însăşi firea noastră.
Nevoinţa nu este decât avântul profund al fiinţei omeneşti către Dumnezeu, şi această chemare către Dumnezeu pe care Dumnezeu a pus-o în om, pe care Adam şi Eva au întors-o pur şi simplu din calea ei, mâncând din pomul oprit. Deci nevoinţa există încă din Rai, de la începutul omului, în starea în care a fost zidit de Dumnezeu. Şi ce rod dă acest avânt către Dumnezeu, când se împlineşte? Face să treacă pe om de la o stare împotriva firii la o stare după fire.În Hristos, omul este unit cu Dumnezeu, iar omul unit cu Dumnezeu este omul după fire,adevărata fire, în vreme ce omul despărţit de Hristos, despărţit de Dumnezeu, este un om împotriva firii, pentru că de la facere, firea omului nu este pur şi simplu o fire omenească, ci o fire care închide în sine chemarea lui Dumnezeu prin puterea zidirii.
Nevoinţa ne dă posibilitatea de a ne reîntoarce către dragostea lui Dumnezeu, de a regăsi adevăratul chip al lui Dumnezeu, care nu este o simplă lege, ci Iubirea: „Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne întru Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el" (I Ioan, 4, 16).