Despre nevoință

publicat in Cuvântul mitropolitului Iosif pe 1 Aprilie 2016, 22:20

Nevoința este strădania de a birui nevoile firești care ne împiedică să ajungem la libertatea iubirii.

Nevoința este un avânt către Dumnezeu. Este un fel de dina­mică profundă a omului, o che­mare a Ziditorului care este îndreptată către făptură. Căci, spune Sfântul Isaac Sirul, mai bine este nouă a muri în nevoință decât, predându-ne patimilor, să pierdem chipul omenesc, să ne schimbăm de la Hristos. Această dinamică profundă este înscrisă în însăși firea noastră.

Nevoința nu este decât avântul profund al ființei omenești către Dumnezeu, și această chemare către Dumnezeu pe care Dumnezeu a pus-o în om, pe care Adam și Eva au întors-o pur și simplu din calea ei, mâncând din pomul oprit. Deci nevoința există încă din Rai, de la începutul omului, în starea în care a fost zidit de Dumnezeu. Åži ce rod dă acest avânt către Dumnezeu, când se împlinește? Face să trea­că pe om de la o stare împotriva firii la o stare după fire.În Hristos, omul este unit cu Dumnezeu, iar omul unit cu Dumnezeu este omul după fire,adevărata fire, în vreme ce omul despărțit de Hristos, despărțit de Dumnezeu, este un om împotriva firii, pentru că de la fa­cere, firea omului nu este pur și simplu o fire omenească, ci o fire care închide în sine che­marea lui Dumnezeu prin puterea zidirii.

Nevoința ne dă posibilitatea de a ne reîntoarce către dragostea lui Dumnezeu, de a regăsi adevăratul chip al lui Dumne­zeu, care nu este o simplă lege, ci Iubirea: „Dumnezeu este iubire, și cel ce rămâne în iubire rămâne întru Dumnezeu și Dumne­zeu rămâne întru el" (I Ioan, 4, 16).