Pentru a înţelege cât mai bine subli­mul rugăciunii, marii trăitori ai apropie­rii de Dumnezeu încearcă să ne călăuzeas­că tot mai mult spre fiinţa acesteia. Şi reflectând la experienţele lor duhovniceşti, înţelegem cât de mare este taina vorbirii cu Dumnezeu, taina rugăciunii, cât de supra raţională este forma ei şi cât de perso­nalizată îi este practica, de la suflet la su­flet.

Iată o istorisire pilduitorare, despre înţelepciunea Avvei Luchie, întemeieto­rul mănăstirii de la Enat, trăitor la cum­păna secolelor IV şi V.

„Au venit odată la Avva Luchie cel din Enat nişte călugări, ce se zic evhiţi, adică ru­gători. Şi i-a întrebat pe ei bătrânul: care e lu­crul mâinilor voastre? Iar ei au zis: noi nu pipăim lucrul cu mâinile, ci precum zice apostolul, neîncetat ne rugăm. Şi a zis bătrâ­nul: nu mâncaţi? Şi au zis: da, mâncăm. Şi le-a zis lor: apoi când mâncaţi, cine se roagă pentru voi? Iarăşi le-a zis lor: nu dormiţi? Şi au zis: da, dormim. Şi a zis bătrânul: apoi când dormiţi, cine se roagă pentru voi? Şi nu au găsit să-i răspundă la aceasta. Şi le-a zis lor: iertaţi-mă, iată nu faceţi cum ziceţi. Iar eu vă arăt vouă, că lucrând lucrul cu mâinile mele, neîncetat mă rog. Şed cu ajutorul lui Dumnezeu, muindu-mi puţinele smicele ale mele, şi împletindu-le funie, zic: miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea! Şi le-a zis lor: nu este rugăciune aceas­ta? Şi au zis ei: este. Şi a adăugat bătrânul: când petrec toata ziua lucrând şi rugându-mă, fac mai mult sau mai puţin şaisprezece bani. Şi dau dintr-înşii la uşă doi, şi ceilalţi îi chel­tuiesc la mâncare. Şi se roagă pentru mine cel ce ia doi bani, când mănânc sau dorm. Şi cu darul lui Dumnezeu se împlineşte la mine cuvântul acela ce zice: neîncetat vă rugaţi!”.