Ne plângem tot mai mult, ca părinți sau ca păstori duhovnicești, că tinerii lip­sesc din parohiile noastre, nu ne mai înțeleg și nu ne mai ascultă. Åži, pentru că este mai ușor a arunca vina pe alții decât a-ți asuma responsabilitatea pentru scă­pările tale, apare tendința de a da vina pe tineri, considerându-i pe ei ca fiind singu­rii vinovați, cu argumentul că sunt debusolați și că nu au un țel în viață.

Dar, oare, a cui este vina: a lor sau a noastră?

Atât părinții, cât și copiii au deopotri­vă obligații și îndatoriri. Însă de multe ori, ca părinți, uităm de îndatoriri și impunem obligații. Una dintre datoriile sfinte ale părinților este educarea fiilor lor. Copiii sunt un dar de la Dumnezeu și ni-i dă Dumnezeu pentru a-i crește, pentru a-i educa și pentru a-i învăța. Educația înce­pe și se face în familie. Familia este prima școală la care trebuie să fie înscris copilul. Ce vină au tinerii sau copiii dacă au fost privați de către părinți de prima școală, de „cei șapte ani de acasă” despre care se vorbește din ce în ce mai puțin, nu cu intenție, ci din cauza alergăturii după cele materiale, do­rind, tot din iubire pentru copii, dar interpretând greșit această iubire, să le oferim to­tul și să nu le lipsească nimic? Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur criticând o ast­fel de gândire: „Să ne gândim nu cum să-i lăsăm pe copiii noștri mai bogați după ce nu vom mai fi, ci cum să-i lăsăm mai plini de virtute. Dacă au încredere în bogăție, în ave­re, nu se vor mai preocupa de nimic altceva, din moment ce își vor putea acoperi de­fectele de caracter și slăbiciunile cu banii pe care-i vor avea din belșug. Dacă vor ve­dea, însă, că nu banii le aduc mângâiere, vor face orice ca să afle în virtute și în sărăcie multă mângâiere”¹.

Vina nu o poartă tinerii, o purtăm noi, părinții trupești și cei duhovnicești, cei care trebuie să ne îngrijim de educarea lor. „Tinerii noștri au dorințe sălbatice. Se învârtesc peste tot, neînfrânați și nepăsători, și nu caută ce le-ar fi de folos. Vinovații sunt părinții. În timp ce ei îi silesc pe îmblânzitorii de cai să le domesticească armăsarii cu cea mai mare grijă, nelăsând mânzul mult timp după naștere nestrunit și fără căpăstru, pe proprii lor copii îi neglijează și îi lasă multă vreme să se tot învârtească fără rost, fără hățuri și pustii de înțelepciune, îi lasă să se facă de rușine cu prostituatele și la jocurile de noroc, la tot felul de spectacole de pierzanie, în timp ce ar trebui să-i predea nu femeilor ușoare, ci celor înțelepte si cu multă minte”², spune tot Sfântul Ioan Gură de Aur.

Educarea tânărului începe încă din pântecele maicii sale si se face prin inter­mediul rugăciunii pe care mama, împre­ună cu tatăl, trebuie să o înalțe către Dumnezeu. Educația copiilor este o înda­torire a părinților față de copii. Iată ce ci­tim în Vechiul Testament: „Cuvintele aces­tea – poruncile dumnezeiești – să le sădești în fiii tăi și să vorbești de ele când șezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci și te scoli, să le legi ca semn la mână și să le ai ca pe o tăbliță la fruntea ta”³. Iar co­piii sunt îndrumați înspre ascultare: „Ascultă, fiul meu, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările maicii tale”⁴.

În viața tuturor tinerilor apar momen­te de nedumeriri, de întrebări, de căutări, însă dacă temelia este bună și este pusă din timp de către părinți, în duhul lui Hristos, crizele prin care trec aceștia la adolescență îi vor întări în credință, chiar dacă unii dintre ei vor rătăci pe căi străi­ne. Iată care este îndemnul înțeleptului Solomon: „Deprinde pe tânăr cu purta­rea pe care trebuie să o aibă; chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”⁵.

Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe părinți să înceapă educația copiilor din vreme, formându-i-se copilului deprinde­rea cu cele bune. „Tinerețea este sălbati­că, având nevoie de mulți priveghetori, dascăli, pedagogi, îngrijitori, de mulți hră­nitori [...]. Tinerețea este ca un cal săl­batic, ca o fiară sălbatică, și dacă de la în­ceput și din cea mai fragedă vârstă a copilăriei îi vom pune niște hotare bune, după aceea nu vom avea nevoie de multe osteneli, ci obișnuința va fi ca o lege. Să nu-i lăsăm să facă ceva din cele plăcute și vătămătoare, și nici să le facem ca unor copii totdeauna pe plac, ci mai ales să-i ținem totdeauna în întreaga înțelepciune și cumpătare, fiindcă abuzul în această privință pierde tinerimea mai mult decât orice”⁶.

Trebuie să încetăm de a mai arăta cu degetul și de a acuza tinerii. Părinții să nu uite de educația copiilor, iar noi, păstorii duhovnicești, să ne coborâm din amvoane și să mergem în mijlocul tinerilor și să învățăm, și unii, și ceilalți, să-i ascultăm.

Acesta este și rolul taberelor pentru copii și tineret pe care Mitropolia noastră le organizează în fiecare an, cu binecuvân­tarea Înaltpreasfințitului Părintelui nos­tru Mitropolit Iosif, care luna aceasta împlinește 18 ani de slujire ca arhiereu, tabere în care tinerii și copiii sunt învățați să lege adevărate prietenii, să comunice, să se roage, tabere care au ca prim rol în­tâlnirea lor cu Hristos.

† Episcopul Timotei al Spaniei si Portugaliei