Ne plângem tot mai mult, ca părinţi sau ca păstori duhovniceşti, că tinerii lip­sesc din parohiile noastre, nu ne mai înţeleg şi nu ne mai ascultă. Şi, pentru că este mai uşor a arunca vina pe alţii decât a-ţi asuma responsabilitatea pentru scă­pările tale, apare tendinţa de a da vina pe tineri, considerându-i pe ei ca fiind singu­rii vinovaţi, cu argumentul că sunt debusolaţi şi că nu au un ţel în viaţă.

Dar, oare, a cui este vina: a lor sau a noastră?

Atât părinţii, cât şi copiii au deopotri­vă obligaţii şi îndatoriri. Însă de multe ori, ca părinţi, uităm de îndatoriri şi impunem obligaţii. Una dintre datoriile sfinte ale părinţilor este educarea fiilor lor. Copiii sunt un dar de la Dumnezeu şi ni-i dă Dumnezeu pentru a-i creşte, pentru a-i educa şi pentru a-i învăţa. Educaţia înce­pe şi se face în familie. Familia este prima şcoală la care trebuie să fie înscris copilul. Ce vină au tinerii sau copiii dacă au fost privaţi de către părinţi de prima şcoală, de „cei şapte ani de acasă” despre care se vorbeşte din ce în ce mai puţin, nu cu intenţie, ci din cauza alergăturii după cele materiale, do­rind, tot din iubire pentru copii, dar interpretând greşit această iubire, să le oferim to­tul şi să nu le lipsească nimic? Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur criticând o ast­fel de gândire: „Să ne gândim nu cum să-i lăsăm pe copiii noştri mai bogaţi după ce nu vom mai fi, ci cum să-i lăsăm mai plini de virtute. Dacă au încredere în bogăţie, în ave­re, nu se vor mai preocupa de nimic altceva, din moment ce îşi vor putea acoperi de­fectele de caracter şi slăbiciunile cu banii pe care-i vor avea din belşug. Dacă vor ve­dea, însă, că nu banii le aduc mângâiere, vor face orice ca să afle în virtute şi în sărăcie multă mângâiere”¹.

Vina nu o poartă tinerii, o purtăm noi, părinţii trupeşti şi cei duhovniceşti, cei care trebuie să ne îngrijim de educarea lor. „Tinerii noştri au dorinţe sălbatice. Se învârtesc peste tot, neînfrânaţi şi nepăsători, şi nu caută ce le-ar fi de folos. Vinovaţii sunt părinţii. În timp ce ei îi silesc pe îmblânzitorii de cai să le domesticească armăsarii cu cea mai mare grijă, nelăsând mânzul mult timp după naştere nestrunit şi fără căpăstru, pe proprii lor copii îi neglijează şi îi lasă multă vreme să se tot învârtească fără rost, fără hăţuri şi pustii de înţelepciune, îi lasă să se facă de ruşine cu prostituatele şi la jocurile de noroc, la tot felul de spectacole de pierzanie, în timp ce ar trebui să-i predea nu femeilor uşoare, ci celor înţelepte si cu multă minte”², spune tot Sfântul Ioan Gură de Aur.

Educarea tânărului începe încă din pântecele maicii sale si se face prin inter­mediul rugăciunii pe care mama, împre­ună cu tatăl, trebuie să o înalţe către Dumnezeu. Educaţia copiilor este o înda­torire a părinţilor faţă de copii. Iată ce ci­tim în Vechiul Testament: „Cuvintele aces­tea – poruncile dumnezeieşti – să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi te scoli, să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă la fruntea ta”³. Iar co­piii sunt îndrumaţi înspre ascultare: „Ascultă, fiul meu, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările maicii tale”⁴.

În viaţa tuturor tinerilor apar momen­te de nedumeriri, de întrebări, de căutări, însă dacă temelia este bună şi este pusă din timp de către părinţi, în duhul lui Hristos, crizele prin care trec aceştia la adolescenţă îi vor întări în credinţă, chiar dacă unii dintre ei vor rătăci pe căi străi­ne. Iată care este îndemnul înţeleptului Solomon: „Deprinde pe tânăr cu purta­rea pe care trebuie să o aibă; chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”⁵.

Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe părinţi să înceapă educaţia copiilor din vreme, formându-i-se copilului deprinde­rea cu cele bune. „Tinereţea este sălbati­că, având nevoie de mulţi priveghetori, dascăli, pedagogi, îngrijitori, de mulţi hră­nitori [...]. Tinereţea este ca un cal săl­batic, ca o fiară sălbatică, şi dacă de la în­ceput şi din cea mai fragedă vârstă a copilăriei îi vom pune nişte hotare bune, după aceea nu vom avea nevoie de multe osteneli, ci obişnuinţa va fi ca o lege. Să nu-i lăsăm să facă ceva din cele plăcute şi vătămătoare, şi nici să le facem ca unor copii totdeauna pe plac, ci mai ales să-i ţinem totdeauna în întreaga înţelepciune şi cumpătare, fiindcă abuzul în această privinţă pierde tinerimea mai mult decât orice”⁶.

Trebuie să încetăm de a mai arăta cu degetul şi de a acuza tinerii. Părinţii să nu uite de educaţia copiilor, iar noi, păstorii duhovniceşti, să ne coborâm din amvoane şi să mergem în mijlocul tinerilor şi să învăţăm, şi unii, şi ceilalţi, să-i ascultăm.

Acesta este şi rolul taberelor pentru copii şi tineret pe care Mitropolia noastră le organizează în fiecare an, cu binecuvân­tarea Înaltpreasfinţitului Părintelui nos­tru Mitropolit Iosif, care luna aceasta împlineşte 18 ani de slujire ca arhiereu, tabere în care tinerii şi copiii sunt învăţaţi să lege adevărate prietenii, să comunice, să se roage, tabere care au ca prim rol în­tâlnirea lor cu Hristos.

† Episcopul Timotei al Spaniei si Portugaliei