Violența, „tradiție” de familie

publicat in Varia pe 10 Ianuarie 2016, 12:37

Oamenii nu plâng pentru că sunt slabi, ci pentru că au fost puternici pentru prea mult timp...

Jumătate dintre copiii mici sunt loviţi de către părinţi de cel puţin trei ori pe săptămână, iar violenţa manifestată faţă de copii este mai des întâlnită decât cea conjugală. Dacă s-ar încheia cu bătaia, s-ar schimba creierul unei întregi generaţii, deoarece bătaia produce un stres imens neurobiologic cu efect pe termen lung. Copiii şi adolescenţii cu dizabilităţi au o probabilitate de 3-4 ori mai mare să fie agresaţi psihic sau fizic. Copilăria nu ar trebui să fie un privilegiu doar pentru unii, ci fiecare copil are nevoie de stabilitate şi echilibru.

Expunerea la necazuri la o vârstă fragedă afectează creierul şi organismul copiilor. Traumele din copilărie sunt marcate de abuzul fizic sau emoţional, de violenţă verbală, neglijenţă emoţională sau fizică, separarea temporară sau divorţul părinţilor, traiul alături de un părinte bolnav mental, dependent de alcool sau alte substanţe. Experienţele traumatizante din copilărie sunt cea mai mare ameninţare nerezolvată a sănătăţii publice cu care se confruntă în prezent populaţia, deoarece traumele timpurii afectează sănătatea individului de-a lungul vieţii (boli pulmonare, depresie, riscul sinuciderii – 65% din pacienţii din spitalele de psihiatrie au suferit traume în copilărie). Trauma poate sfărâma credinţele interioare, dar înţelegând amintirea şi acordându-i semnificaţii adecvate putem dezvolta mecanisme de adaptare şi crearea unui univers emoţional de supravieţuire.

„Bătaia e ruptă din rai”, „Unde dă mama, creste",sunt credinţe familiale disfuncţionale. Fiecare copil are nevoie de un loc sigur, armonios, în care să se dezvolte echilibrat. Copiii abuzaţi acasă devin adulţi cu lipsuri emoţionale grave, care îşi pot răni la rândul lor copiii. La copii, nu toate rănile sunt vizibile. Prin cuvinte poţi lovi sau poţi mângâia un copil. Expresii de genul: „Nu esti bun de nimici”, „Mi-e rusine cu tinei" „Mai bine nu te făceami”, „Cum de X-ulescu a putut să ia o notă mai mare si tu nu?" sunt gloanţe pentru suflet şi minte, care ucid. Modul în care vorbim cu copilul determină tonul vocii lui interioare. Efectele negative ale violenţei verbale pot fi atât fizice (migrene, bâlbâieli, ulcer, constipaţie, indigestie), cât şi psihice (stimă de sine redusă, hipersensibilitate, depresie, anxietate, insomnii, iritabilitate, autoagresiune, comportament agresiv, tentative de suicid, abuz de droguri sau alcool).

Întâlnesc tot mai des copii fragili sub aspect emoţional, care îşi duc părinţii în spate. Să punem capăt acestui cerc vicios! Vorbele urâte şi grele spuse unui copil de către un părinte îl vor însoţi pe acesta toată viaţa. E mai uşor să creşti bine un copil decât să încerci să îl „repari” la maturitate.

Adeseori ascultarea traumei poate fi traumatică. Dacă prietenul tău este rău, întreabă-l ce s-a întâmplat în copilăria lui. Nu judeca! Fiecare persoană din jurul tău duce o luptă despre care tu nu ştii mai nimic. Cel mai frumos cadou pe care îl poţi face unui copil este un zâmbet, o îmbrăţişare, o privire caldă, un cuvânt dulce. Când ne avem unul pe altul şi am decis să vedem dincolo de imperfecţiuni, atunci avem totul şi experimentăm bucuria.

Numai împreună putem schimba sintagma: „EU TE-AM FĂCUT, EU TE OMOR” cu „EU TE-AM FĂCUT, EU TE FAC FERICIT!”

Ieromonahul Hrisostom Filipescu