Păstori de suflete din trecut printre românii ortodocși din Italia

Vrednicul de pomenire Mitropolit Visaron Puiu s-a născut în 27 februarie 1879 la Paşcani. A urmat seminarul la Roman şi Iaşi, apoi studiile superi­oare la Facultatea de Teo­logie din Bucureşti. A in­trat în monahism în anul 1905, fiind imediat hiro­tonit diacon şi apoi trimis la Academia Teologică din Kiev, ca bursier al fondului Episcopului Melchisedec din Roman.

Întors în ţară după doi ani, a fost hi­rotonit preot pe seama catedralei episco­pale din Galaţi, apoi ridicat la rangul de arhimandrit. În perioada 1909-1918 a avut funcţia de director al Seminarului din Galaţi, fiind transferat ulterior, cu acelaşi statut, la Seminarul din Chişinău. Ridicat la treapta de arhiereu în anul 1921, a fost pe rând Episcop de Argeş, Episcop de Hotin, Arhiepiscop de Cernăuţi şi Mitropolit al Bucovinei.

Anul 1938 a reprezen­tat pentru ierarh momen­tul de cumpănă al slujirii arhiereşti. Refuzul de a se supune cererilor regelui Carol al II-lea, care îi soli­cita cedarea unor domenii mitropolitane, i-a atras re­tragerea învestiturii de Mitropolit al Bucovinei, fără consultarea Sfântului Sinod. Mitropolitul s-a re­tras la Mănăstirea Neamţ, unde se afla doi ani mai târziu, când Carol al II-lea a sem­nat actul de cedare al Bucovinei de Nord. În această situaţie, Mitropolitul Visarion Puiu a fost însărcinat de către Sfântul Sinod să se ocupe de problema bisericească a Transnistriei. Aici a avut o activitate inten­să, restructurând administrativ Biserica, să­vârşind o lucrare socială şi cultuală fără pre­cedent şi militând deschis împotriva ateismului comunist. Acest fapt îi va adu­ce mai târziu, în anul 1946, condamnarea la moarte din partea unui tribunal al poporului. Executarea sentinţei nu a fost însă posibilă, pentru că la sfârşitul anului 1943 Mitropolitul s-a retras din misiunea trans- nistriană pe motiv de boală. Ziua de 23 au­gust 1944 l-a găsit la Zagreb, ca delegat al Sfântului Sinod la hirotonirea unui episcop sârb. Intuind repercusiunile noilor eveni­mente politice asupra Bisericii şi asupra sa, nu s-a mai întors în ţară, ci a luat calea unui exil ce avea să fie lung şi anevoios, presărat cu bucurii, dar şi cu dureri.

Aflat în exil, într-o Europă frământată de schimbări geopolitice semnificative, Mitropolitul Visarion Puiu se osteneşte pen­tru organizarea eparhială a românilor din diaspora. Înfiinţează în 1945, cu acordul verbal al Patriarhului Nicodim, Eparhia Românilor din Străinătate, la Baden Baden. La scurt timp, datorită capitulării Germaniei, este nevoit să părăsească Austria şi se refu­giază în Italia, lângă Verona, la mănăstirea catolică Maguzzano, unde va fi găzduit cu căldură timp de aproximativ patru ani. În această perioadă a stabilit contacte impor­tante cu lumea catolică, a vizitat multe co­munităţi, fiind o prezenţă activă în viaţa cul­turală şi spirituală a vremii. A contribuit astfel semnificativ la viitoarea consolidare a relaţiilor dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Română. Probabil da­torită instaurării guvernului comunist în Italia în anul 1948, de teamă că acesta l-ar putea preda autorităţilor din România, Mitropolitul părăseşte Italia şi pleacă la Paris, cu intenţia de a pune în aplicare proiectul de organizare a unei eparhii a românilor din străinătate. Înfiinţează astfel Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, într-un mediu puternic afectat însă de orgo­lii şi de problematica apartenenţelor cano­nice ale comunităţilor. Toate acestea au dus, după nenumărate frământări şi eforturi de închegare a diasporei, la obligativitatea de a părăsi Parisul, impusă de către autorităţi­le franceze. Între timp, primeşte de acasă vestea dureroasă a caterisirii sale de către Sfântul Sinod, la presiunile autorităţilor ro­mâne, nemulţumite de activitatea sa într-o diasporă imposibil de afiliat idealurilor co­muniste. A părăsit Parisul fără a abandona visul organizării românilor din diaspora într-o Episcopie Ortodoxă canonică. Cu această dorinţă, s-a stins din viaţă, în con­diţii lipsite de decenţa cuvenită slujirii sale, în anul 1964, în orăşelul Viels Maison Aisne.

În 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a reabilitat post mortem pe vrednicul de pomenire Mitropolit Visarion Puiu, care rămâne veşnic în isto­ria Bisericii noastre drept marele arhiereu al exilului românesc.