Vrednicul de pomenire Mitropolit Visaron Puiu s-a născut în 27 februarie 1879 la Pașcani. A urmat seminarul la Roman și Iași, apoi studiile superi­oare la Facultatea de Teo­logie din București. A in­trat în monahism în anul 1905, fiind imediat hiro­tonit diacon și apoi trimis la Academia Teologică din Kiev, ca bursier al fondului Episcopului Melchisedec din Roman.

Întors în țară după doi ani, a fost hi­rotonit preot pe seama catedralei episco­pale din Galați, apoi ridicat la rangul de arhimandrit. În perioada 1909-1918 a avut funcția de director al Seminarului din Galați, fiind transferat ulterior, cu același statut, la Seminarul din Chișinău. Ridicat la treapta de arhiereu în anul 1921, a fost pe rând Episcop de Argeș, Episcop de Hotin, Arhiepiscop de Cernăuți și Mitropolit al Bucovinei.

Anul 1938 a reprezen­tat pentru ierarh momen­tul de cumpănă al slujirii arhierești. Refuzul de a se supune cererilor regelui Carol al II-lea, care îi soli­cita cedarea unor domenii mitropolitane, i-a atras re­tragerea învestiturii de Mitropolit al Bucovinei, fără consultarea Sfântului Sinod. Mitropolitul s-a re­tras la Mănăstirea Neamț, unde se afla doi ani mai târziu, când Carol al II-lea a sem­nat actul de cedare al Bucovinei de Nord. În această situație, Mitropolitul Visarion Puiu a fost însărcinat de către Sfântul Sinod să se ocupe de problema bisericească a Transnistriei. Aici a avut o activitate inten­să, restructurând administrativ Biserica, să­vârșind o lucrare socială și cultuală fără pre­cedent și militând deschis împotriva ateismului comunist. Acest fapt îi va adu­ce mai târziu, în anul 1946, condamnarea la moarte din partea unui tribunal al poporului. Executarea sentinței nu a fost însă posibilă, pentru că la sfârșitul anului 1943 Mitropolitul s-a retras din misiunea trans- nistriană pe motiv de boală. Ziua de 23 au­gust 1944 l-a găsit la Zagreb, ca delegat al Sfântului Sinod la hirotonirea unui episcop sârb. Intuind repercusiunile noilor eveni­mente politice asupra Bisericii și asupra sa, nu s-a mai întors în țară, ci a luat calea unui exil ce avea să fie lung și anevoios, presărat cu bucurii, dar și cu dureri.

Aflat în exil, într-o Europă frământată de schimbări geopolitice semnificative, Mitropolitul Visarion Puiu se ostenește pen­tru organizarea eparhială a românilor din diaspora. Înființează în 1945, cu acordul verbal al Patriarhului Nicodim, Eparhia Românilor din Străinătate, la Baden Baden. La scurt timp, datorită capitulării Germaniei, este nevoit să părăsească Austria și se refu­giază în Italia, lângă Verona, la mănăstirea catolică Maguzzano, unde va fi găzduit cu căldură timp de aproximativ patru ani. În această perioadă a stabilit contacte impor­tante cu lumea catolică, a vizitat multe co­munități, fiind o prezență activă în viața cul­turală și spirituală a vremii. A contribuit astfel semnificativ la viitoarea consolidare a relațiilor dintre Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă Română. Probabil da­torită instaurării guvernului comunist în Italia în anul 1948, de teamă că acesta l-ar putea preda autorităților din România, Mitropolitul părăsește Italia și pleacă la Paris, cu intenția de a pune în aplicare proiectul de organizare a unei eparhii a românilor din străinătate. Înființează astfel Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, într-un mediu puternic afectat însă de orgo­lii și de problematica apartenențelor cano­nice ale comunităților. Toate acestea au dus, după nenumărate frământări și eforturi de închegare a diasporei, la obligativitatea de a părăsi Parisul, impusă de către autorități­le franceze. Între timp, primește de acasă vestea dureroasă a caterisirii sale de către Sfântul Sinod, la presiunile autorităților ro­mâne, nemulțumite de activitatea sa într-o diasporă imposibil de afiliat idealurilor co­muniste. A părăsit Parisul fără a abandona visul organizării românilor din diaspora într-o Episcopie Ortodoxă canonică. Cu această dorință, s-a stins din viață, în con­diții lipsite de decența cuvenită slujirii sale, în anul 1964, în orășelul Viels Maison Aisne.

În 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a reabilitat post mortem pe vrednicul de pomenire Mitropolit Visarion Puiu, care rămâne veșnic în isto­ria Bisericii noastre drept marele arhiereu al exilului românesc.