Avva Mios. De la sclavie la jugul lui Hristos

De neam pers, de undeva din Veleus, a avut pentru o vreme o viaţă grea, de rob.

Nu se ştie în ce context, familia la care slu­jea a hotărât la un moment dat să-l elibe­reze. Cuprins probabil încă din perioada robiei de dragostea pentru Dumnezeu, în care poţi fi liber indiferent de starea so­cială, îndată după dezrobire a plecat în pustiu pentru a schimba jugul sclaviei cu cel al lui Hristos. Dar nu a uitat nici o cli­pă de stăpânii care l-au eliberat şi, în fie­care an, părăsea o scurtă vreme pustia pen­tru a merge la aceştia, în cetatea Alexandriei, ca să le ducă bir, ca unora că­rora le-ar fi aparţinut încă. Şi, deşi foştii stăpâni îl întâmpinau cu evlavie, închinându-i-se ca unui ales slujitor al lui Hristos, avva Mios nu accepta să fie scutit de bir, ba mai mult, insista să le spele picioarele, în semn de recunoştinţă pentru că l-au lăsat liber ca să-i poată sluji lui Dumnezeu. Aşa, bătrânul se smerea şi primea de la Stăpânul său ceresc dreaptă socoteală.

Dezrobitul avvă Mios devine pagină a Patericuluinu numai pentru această smere­nie aparte, ci şi pentru înţelepciunea cu care sădeşte în inima unui soldat speranţa mân­tuirii prin pocăinţă. Acesta din urmă îl întreabă într-o zi pe avva dacă Dumnezeu îi pri­meşte oare pocăinţa, aşa păcătos cum este. Avva se uită la el cu dragoste şi îl întreabă la rându-i:

„– Dragul meu, când ţie ţi se rupe haina, o arunci de la tine pentru totdeauna?

– Nu, părinte. O cos şi o port din nou.

– Vezi? Dacă ţie ţi-e milă de o biată haină a ta, cum nu-I va fi milă lui Dumnezeu de tine, care eşti propria Lui zidire?”

Avva Mios ne învaţă, aşadar, să ne rugăm cu stăruinţă pentru ziua în care ne vom primeni, cerând Domnului iertare pentru toate, să cutezăm să coasem neîncetat hai­nele vieţii noastre, cu lacrimi de pocăinţă şi fapte bune, spre propria zidire.

DIN CUVINTELE AVVEI MIOS

Cuvântul 3:

L-a întrebat pe avva, odată, un soldat:

„– De mă rog în lacrimi cu adevărat îmi primeşte gândul cel căit Hristos?

– Ascultă pilda asta ce îţi e de folos:

Dacă îţi rupi o haină, o lepezi chiar de tot?

– Nu, ci o cos cu grijă şi-apoi din nou o port.

– Vezi ... dacă tu ai milă de biată haina ta, nu mult mai mult Stăpânul pentru zidirea Sa?”

Pr. Trandafir Vid, din volumul „De dragul păcătoşilor"