Gând la ÃŽntruparea Cuvântului

NaÅŸterea după trup a Domnului Iisus Hristos constituie un prilej de a cugeta la Harul cel „peste har” pe care acesta îl aduce „omului”, al cărui „fiu” se ÅŸi face, ÅŸi mai ales la felul în care noi, fiecare, suntem părtaÅŸi la acest har.

Cheia pătrunderii mai adânc în această lucrare dumnezeiască mântuitoare ni se dă tocmai din rânduiala vechii TradiÅ£ii de a prăznui NaÅŸterea ÅŸi Botezul – Arătarea Domnului în acelaÅŸi timp ÅŸi, mai ales, de a lega de acest eveniment botezarea celor care se pregătiseră prin post ÅŸi cateheză pentru aceasta.

Aceasta ne trimite cu gândul la sfântul ÅŸi marele Har al Botezului: „harul înfierii”, „înnoire duhului”, „luminare sufletului”, „îmbrăcăminte de nestricăciune”, „izvor de viaÅ£ă” (cf. Slujba Sfântului Botez, Rugăciunea sfinÅ£irii apei). Această sfântă ÅŸi mântuitoare lucrare s-a „întărit” prin „pecetea darului Sfântului Duh” cu care am fost pecetluiÅ£i prin ungerea cu Sfântul ÅŸi Marele Mir ÅŸi prin care simÅ£urile noastre cele trupeÅŸti s-au deschis spre zările cele de sus, dumnezeieÅŸti. La aceasta s-a adăugat împărtăÅŸirea cu Sfântul Trup ÅŸi Sânge ale Celui în care „sălăÅŸluieÅŸte trupeÅŸte plinătatea dumnezeirii” (cf. Col. 2,9) „spre trezvia sufletului, spre lăsarea păcatelor, spre împărtăÅŸirea cu Sfântul Duh, spre plinirea ÎmpărăÅ£iei cerurilor ÅŸi spre îndrăznirea cea către Dumnezeu” (cf. Anaforaua Sfântului Ioan Gură de Aur).

Iată deci, în ce fel noi ne-am făcut părtaÅŸi acestui „har peste har”, care nu încetează să ni se adauge la fiecare citire din cuvântul lui Dumnezeu – „că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4) –, la fiecare împărtăÅŸire din Trupul ÅŸi Sângele Domnului, la fiecare chemare a Numelui Domnului – „nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus,  decât în Duhul Sfânt.” (1 Cor. 12, 3), „Tot cel ce va chema Numele Domnului se va mântui” (Fapte 2, 21) -, ÅŸi de fiecare dată când împlinim cuvântul Lui…

Întruparea Domnului constituie totodată ÅŸi un prilej de a lua aminte la credincioÅŸia – fidelitatea – cu care am păzit cele ale botezului: Ne-am lepădat de Satana ÅŸi de toate lucrurile lui, de toată slujirea lui ÅŸi de toată trufia lui? Am rămas uniÅ£i cu Hristos? Sau ne-am despărÅ£it de El – euharistic – imediat după botez, la ÅŸapte ani sau la paisprezece ani… Sau nu ne-am mai adus aminte de El decât la Crăciun sau la PaÅŸti?... Sau nu L-am mai pomenit decât atunci când ne-am prins degetele în uÅŸa vieÅ£ii acesteia…

Din fericire pentru noi, Întruparea Domnului constituie ÅŸi un prilej de nou început, de „început bun”, pe care, asemenea îndemnului părinÅ£ilor din Pateric, îl putem „pune” cu acest prilej, spre înnoirea vieÅ£ii ÅŸi a întregii noastre fiinÅ£e.

La aceasta îi corespunde ÅŸi dimensiunea „euharistică” – mulÅ£umitoare – a raportării noastre la Dumnezeu, care este menită să dea seninătate vieÅ£ii creÅŸtinului, mai ales în înnourarea care a cuprins lumea în care trăim: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate carele au răsplătit mie? Paharul mântuirii voi lua ÅŸi Numele Domnului voi chema.” (Ps. 115, 4; 5). Aceasta deplasează accentul de pe „mine” pe Cel care s-a întrupat ca să mă poată face părtaÅŸ prin „trup ÅŸi sânge” la dumnezeirea Sa.

Cu călduroase urări la Praznicul NaÅŸterii Domnului,
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei