Anul acesta, la Bruxelles, „De dragul frumosului”

publicat in Eveniment pe 5 Iulie 2015, 20:40

După ce patru ediţii ale Festiva­lului „De dragul frumosului” au fost organizate integral la Paris şi în apropiere, la Limours, sediul Mitropoliei, iat-o pe cea de-a cincea cuprinzând în bună parte şi Bruxelles-ul, în dorinţa de a se integra în fiecare an o altă ţară în care diaspora românească este nu­meroasă şi dornică de cultură adevărată. Din seara zilei de 15 mai până în seara celei de 17 mai au avut loc în capitala Belgiei, sediu al Uniunii Europene, o serie de manifestări cultural-teologice puse sub semnul împle­tirii cultului şi culturii, a liturgicului şi artis­ticului în jurul frumuseţii, a acelei Frumu­seţi care, după profeţia lui Feodor Dostoievski, va mântui lumea.

Festivalul a beneficiat şi de data aceasta de prezenţa unor personalităţi ale vieţii cul­turale româneşti, unele dintre ele chiar de renume, nume sonore, capete de afiş,altele mai tainice, mai puţin vizibile, dar nu mai puţin substanţiale, precum şi de participarea câtorva invitaţi străini. Au fost conferenţiari şi artişti mai mult sau mai puţin ataşaţi unei continuităţi liturgice, dar, oricum, cu res­pect pentru Biserică şi pentru slujirea ei de neam.

Au fost reprezentate cam toate artele. Cu osebire muzica. Muzica de factură po­pulară, uneori cu prelucrări simfonice, prin celebrul Gheorghe Zamfir, acompaniat la pian de Alberta Alexandrescu, „cea mai mare pianistă a lumii la ora actuală”, cum a pre­zentat-o maestrul cu toată seriozitatea po­sibilă. Muzica de factură ţărănească prin doi excepţionali ceteraşi din Gherla, Emil Mihaiu şi Zenu Oliver Zanc, ilustrând, în parte, con­ferinţa etnomuzicologului de la Muzeul Ţăranului Român, Costin Moisil. Tot aici putem încadra prestaţia maestrului Grigore Leşe, cu spectacolul său de tip one man show, un spectacol consolidat în decursul ultimi­lor ani, cu care reuşeşte să comunice îndea­proape cu publicul şi să-i transmită propriul mesaj muzical, cucerindu-l. Muzica de fac­tură psaltică, prin arhidiaconul Mihai Bucă de la Patriarhia Română şi grupul lui de psalţi, adică prin reprezentanţii de vârf ai domeniului. Şi muzica de factură mai leje­ră, un fel de jazz combinat cu latino, prin Tcha Limberger şi formaţia sa, „Les Violons de Bruxelles”. A fost apoi şi destulă poezie dramatizată, reprezentată prin actriţa Maria Ploae, mereu frumoasă şi mereu emoţionan­tă, recitând îndeosebi din poezia scrisă în temniţele comuniste, precum şi prin acto­rul basarabean Vasile Butnaru, cu un spec­tacol intitulat Lacrima Basarabiei,constru­it exclusiv pe versuri aparţinând lui Grigore Vieru. Distinsa doamnă Anne Marie Velu, a fost cea care a slujit domeniul iconogra­fic prin conferinţa ei, Icoana sau Cuvântul pentru ochi,în care a vorbit mult, între alte­le, despre lumina din icoane. Au fost şi pro­iecţii de film. Regizorul Nicolae Mărgineanu a prezentat un film documentar despre tatăl său, Nicolae Mărgineanu, cunoscut psi­holog, care a făcut 16 ani de temniţă comu­nistă. În domeniul literaturii, festivalul a beneficiat de aportul acad. Eugen Simion, care a avut o expunere despre credinţă şi ne­credinţă la Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Nu au lipsit artele vizuale, fiind vernisate două excelente expoziţii, una de pictură şi sculptură aparţinând doamnei Silvia Radu (Grădina cu îngeri)şi una de pictură cu lu­crări de doamna Miliţa Sion (Cer si pământ). În fine, pe un plan paralel cu cel al specta­colului, a existat la matineu, sâmbătă, 16 mai, o mică secţiune teologică. Costion Nicolescu şi părintele Cyrille de la mănăs­tirea Chevtogne au vorbit pe marginea te­mei cultului şi a culturii în contextul frumu­seţii. Contribuţiile teologice cele mai consistente au aparţinut, însă, în cadrul a multiple intervenţii inspirate, Părintelui Mitropolit Iosif.

Liturghia arhierească de duminică, 17 mai, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, a beneficiat şi de participa­rea unui alt ierarh, anume a Preasfinţitului Porfirios de Neapolis, reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Ciprului pe lângă instituţiile eu­ropene, care a rostit, de altfel, şi predica. Strana a fost ţinută cu deosebită măiestrie de arhidiaconul protopsalt Mihai Bucă, îm­preună cu grupul său de psalţi. Deosebit de impresionantă a fost interpretarea excepţi­onală, la sfârşitul slujbei, a Baladei lui Constantin Brâncoveanu,care a emoţionat profund asistenţa. A fost unul dintre mo­mentele de culme al Festivalului.

Concertul din prima seară s-a desfăşu­rat într-o frumoasă biserică gotică, păstrând un abur de romanic. A aparţinut mai înain­te unei vechi mănăstiri catolice, Abbaye de la Cambre, aflată în cartierul rezidenţial Ixelles. Acum a devenit biserică de parohie şi este închiriată pentru manifestări cultural-artistice de felul celor ale Festivalului. Manifestările de a doua zi au avut loc într-o sală de la Bibliotheka Wittockiana, unde se află şi un muzeu al legăturilor de cărţi. Liturghia de duminică s-a desfăşurat în bi­serica Sfântul Nicolae, iar două dintre săli­le anexă ale acesteia au adăpostit cele două expoziţii de artă vizuală. În seara aceleiaşi zile, spectacolele au fost găzduite de teatrul Marni, tot în Ixelles, un fost cinematograf recondiţionat şi salvat de la distrugere de un grup de tineri, un locaş plăcut, amenajat cu inteligenţă şi profesionalism.

Festivalul a atins cote dintre cele mai în­alte şi a constituit, în mod evident, o fru­moasă reuşită. În spatele acestei reuşite se ascunde o muncă titanică şi consecventă, îndelungă şi intensă, depusă în primul rând de doamna Simona Ivanciu. Totul a început în vara anului precedent cu prospectarea po­sibililor invitaţi, continuată apoi de o comu­nicare susţinută cu aceştia, de căutarea unor locaţii adecvate, de stabilirea şi urmărirea unei bune desfăşurări a tot ceea ce a însem­nat logistica destul de complicată a unui ast­fel de eveniment. Apar mereu situaţii nepre­văzute care se cer ţinute sub control şi rezolvate cu promptitudine. Chiar dacă, pen­tru un oaspete neavizat, Simona Ivanciu se ascundea în spatele prezentatoarei în limba franceză a invitaţilor, participanţii implicaţi direct ştiau că ea este protosulacestei slujiri, că la pupitrul de comandă şi de dirijat se află ea. Cred că Festivalul acesta a fost şi un pa­riu cu ea însăşi, în ceea ce priveşte capacita­tea de a strânge nume bune şi de a-l organi­za. Acum se poate aprecia, deplin justificat, că a fost un pariu câştigat cu brio. Şi asta şi pentru că i-am văzut pe toţi, invitaţi şi spec­tatori, plecând foarte mulţumiţi şi dorindu-şi repetarea unor astfel de evenimente culturale.

Cuvinte de apreciere şi recunoştinţă se cuvin părintelui Patriciu Vlaicu, preot paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Bruxelles, care a fost omniprezent, mereu zâmbitor, mereu prevenitor, atent la detaliile organizatorice, la comunicarea cu invitaţii şi cu participan­ţii. Şi, nu în ultimul rând, organizaţiei tineri­lor ortodocşi din cadrul Mitropoliei, Nepsis, căreia îi datorăm buna desfăşurare a agape­lor. Bucatele, pregătite cu drag şi mare price­pere, au fost delicioase. Tot aşa, foarte bune şi vinurile care le-au însoţit.

Trebuie amintită cu preţuire si recunoş­tinţă contribuţia mănăstirii Acoperământul Maicii Domnuluide la Vedrin, lângă Namur, unde am fost şi eu găzduit, împreună cu alţi invitaţi, cei consideraţi, probabil, mai. stu­denţi. Am avut acolo surpriza deosebit de plăcută s-o reîntâlnesc, de data aceasta în calitate de stareţă, pe maica Mariami Samoilă, pe care o ştiam de la mănăstirea Râmeţ, de unde a venit acum patru ani. Nu puteai să n-o remarci şi pe maica Iosifia, o maică oa­recum atipică prin comunicarea ei firesc en­tuziastă, şoferiţă de mare clasă, cântăreaţă remarcabilă de muzică psaltică sau de sor­ginte populară, cu un umor incredibil, pri­etenoasă şi copilăroasă deopotrivă. O vred­nică mireasă a lui Hristos. Am fost trataţi acolo cu atâta frăţie şi prietenie, încât ne-am propus să revenim.

Remarcabilă implicarea Excelenţei Sale, domnul ambasador Ştefan Tinca, care a asis­tat la majoritatea manifestărilor, inclusiv la slujba arhierească de duminică. Sâmbătă sea­ra a oferit pentru toţi invitaţii o caldă recep­ţie în frumoasele şi distinsele saloane ale ambasadei, o maison de maîtreconstruită în 1912 de celebrul arhitect belgian Alban Chambon, devenită proprietate a statului român în 1932. Excelenţa Sa este o persoană delicată, iubi­toare de cultură, o excelentă gazdă...

Pentru mine, ori de câte ori sunt în preaj­ma Mitropolitului Iosifeste sărbătoare. Merită cu prisosinţă apelativul de Monseigneur,este un domn al duhului şi este al fiecăruia dintre cei pe care-i păstoreşte. Simţi, fără vreo ezi­tare sau vreo împiedicare, dorinţa de a-l urma în vieţuire liturgică, fie în interiorul bisericii, fie în afara ei, în ceea ce atât de inspirat s-a numit Liturghia de după Liturghie.A fost pre­zent la toate evenimentele, fără excepţie. Cei care nu-l cunosc s-ar putea mira de această jertfitoare smerenie. Festivalul a fost frumos, presărat cu intervenţiile Înaltpreasfinţitului în diverse momente, de la deschidere până la încheiere. Cuvântul său este limpede, la obiect, stâmpărător de sete a duhului. Existenţa aces­tui Festival, precum şi reuşita remarcabilă a celor cinci ediţii ale lui se datorează în mare măsură şi rugăciunilor bunului Ierarh şi păs­toririi sale atente şi implicate.

Se preconizează ca la ediţia din anul 2016 una dintre secţiuni să se desfăşoare la Londra – eventual, şi de dorit, fără ca oraşele orga­nizatoare de până acum să renunţe la pro­pria lor secţiune de Festival.

https://apostolia.eu/index.php/online-dating-bitter/ | https://apostolia.eu/index.php/tlc-dating-show-2017/ | https://apostolia.eu/index.php/nri-indian-dating/ | funny dating likes and dislikes