publicat in Eveniment pe 5 Iulie 2015, 20:40
După ce patru ediţii ale Festivalului „De dragul frumosului” au fost organizate integral la Paris şi în apropiere, la Limours, sediul Mitropoliei, iat-o pe cea de-a cincea cuprinzând în bună parte şi Bruxelles-ul, în dorinţa de a se integra în fiecare an o altă ţară în care diaspora românească este numeroasă şi dornică de cultură adevărată. Din seara zilei de 15 mai până în seara celei de 17 mai au avut loc în capitala Belgiei, sediu al Uniunii Europene, o serie de manifestări cultural-teologice puse sub semnul împletirii cultului şi culturii, a liturgicului şi artisticului în jurul frumuseţii, a acelei Frumuseţi care, după profeţia lui Feodor Dostoievski, va mântui lumea.
Festivalul a beneficiat şi de data aceasta de prezenţa unor personalităţi ale vieţii culturale româneşti, unele dintre ele chiar de renume, nume sonore, capete de afiş,altele mai tainice, mai puţin vizibile, dar nu mai puţin substanţiale, precum şi de participarea câtorva invitaţi străini. Au fost conferenţiari şi artişti mai mult sau mai puţin ataşaţi unei continuităţi liturgice, dar, oricum, cu respect pentru Biserică şi pentru slujirea ei de neam.
Au fost reprezentate cam toate artele. Cu osebire muzica. Muzica de factură populară, uneori cu prelucrări simfonice, prin celebrul Gheorghe Zamfir, acompaniat la pian de Alberta Alexandrescu, „cea mai mare pianistă a lumii la ora actuală”, cum a prezentat-o maestrul cu toată seriozitatea posibilă. Muzica de factură ţărănească prin doi excepţionali ceteraşi din Gherla, Emil Mihaiu şi Zenu Oliver Zanc, ilustrând, în parte, conferinţa etnomuzicologului de la Muzeul Ţăranului Român, Costin Moisil. Tot aici putem încadra prestaţia maestrului Grigore Leşe, cu spectacolul său de tip one man show, un spectacol consolidat în decursul ultimilor ani, cu care reuşeşte să comunice îndeaproape cu publicul şi să-i transmită propriul mesaj muzical, cucerindu-l. Muzica de factură psaltică, prin arhidiaconul Mihai Bucă de la Patriarhia Română şi grupul lui de psalţi, adică prin reprezentanţii de vârf ai domeniului. Şi muzica de factură mai lejeră, un fel de jazz combinat cu latino, prin Tcha Limberger şi formaţia sa, „Les Violons de Bruxelles”. A fost apoi şi destulă poezie dramatizată, reprezentată prin actriţa Maria Ploae, mereu frumoasă şi mereu emoţionantă, recitând îndeosebi din poezia scrisă în temniţele comuniste, precum şi prin actorul basarabean Vasile Butnaru, cu un spectacol intitulat Lacrima Basarabiei,construit exclusiv pe versuri aparţinând lui Grigore Vieru. Distinsa doamnă Anne Marie Velu, a fost cea care a slujit domeniul iconografic prin conferinţa ei, Icoana sau Cuvântul pentru ochi,în care a vorbit mult, între altele, despre lumina din icoane. Au fost şi proiecţii de film. Regizorul Nicolae Mărgineanu a prezentat un film documentar despre tatăl său, Nicolae Mărgineanu, cunoscut psiholog, care a făcut 16 ani de temniţă comunistă. În domeniul literaturii, festivalul a beneficiat de aportul acad. Eugen Simion, care a avut o expunere despre credinţă şi necredinţă la Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Nu au lipsit artele vizuale, fiind vernisate două excelente expoziţii, una de pictură şi sculptură aparţinând doamnei Silvia Radu (Grădina cu îngeri)şi una de pictură cu lucrări de doamna Miliţa Sion (Cer si pământ). În fine, pe un plan paralel cu cel al spectacolului, a existat la matineu, sâmbătă, 16 mai, o mică secţiune teologică. Costion Nicolescu şi părintele Cyrille de la mănăstirea Chevtogne au vorbit pe marginea temei cultului şi a culturii în contextul frumuseţii. Contribuţiile teologice cele mai consistente au aparţinut, însă, în cadrul a multiple intervenţii inspirate, Părintelui Mitropolit Iosif.
Liturghia arhierească de duminică, 17 mai, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, a beneficiat şi de participarea unui alt ierarh, anume a Preasfinţitului Porfirios de Neapolis, reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Ciprului pe lângă instituţiile europene, care a rostit, de altfel, şi predica. Strana a fost ţinută cu deosebită măiestrie de arhidiaconul protopsalt Mihai Bucă, împreună cu grupul său de psalţi. Deosebit de impresionantă a fost interpretarea excepţională, la sfârşitul slujbei, a Baladei lui Constantin Brâncoveanu,care a emoţionat profund asistenţa. A fost unul dintre momentele de culme al Festivalului.
Concertul din prima seară s-a desfăşurat într-o frumoasă biserică gotică, păstrând un abur de romanic. A aparţinut mai înainte unei vechi mănăstiri catolice, Abbaye de la Cambre, aflată în cartierul rezidenţial Ixelles. Acum a devenit biserică de parohie şi este închiriată pentru manifestări cultural-artistice de felul celor ale Festivalului. Manifestările de a doua zi au avut loc într-o sală de la Bibliotheka Wittockiana, unde se află şi un muzeu al legăturilor de cărţi. Liturghia de duminică s-a desfăşurat în biserica Sfântul Nicolae, iar două dintre sălile anexă ale acesteia au adăpostit cele două expoziţii de artă vizuală. În seara aceleiaşi zile, spectacolele au fost găzduite de teatrul Marni, tot în Ixelles, un fost cinematograf recondiţionat şi salvat de la distrugere de un grup de tineri, un locaş plăcut, amenajat cu inteligenţă şi profesionalism.
Festivalul a atins cote dintre cele mai înalte şi a constituit, în mod evident, o frumoasă reuşită. În spatele acestei reuşite se ascunde o muncă titanică şi consecventă, îndelungă şi intensă, depusă în primul rând de doamna Simona Ivanciu. Totul a început în vara anului precedent cu prospectarea posibililor invitaţi, continuată apoi de o comunicare susţinută cu aceştia, de căutarea unor locaţii adecvate, de stabilirea şi urmărirea unei bune desfăşurări a tot ceea ce a însemnat logistica destul de complicată a unui astfel de eveniment. Apar mereu situaţii neprevăzute care se cer ţinute sub control şi rezolvate cu promptitudine. Chiar dacă, pentru un oaspete neavizat, Simona Ivanciu se ascundea în spatele prezentatoarei în limba franceză a invitaţilor, participanţii implicaţi direct ştiau că ea este protosulacestei slujiri, că la pupitrul de comandă şi de dirijat se află ea. Cred că Festivalul acesta a fost şi un pariu cu ea însăşi, în ceea ce priveşte capacitatea de a strânge nume bune şi de a-l organiza. Acum se poate aprecia, deplin justificat, că a fost un pariu câştigat cu brio. Şi asta şi pentru că i-am văzut pe toţi, invitaţi şi spectatori, plecând foarte mulţumiţi şi dorindu-şi repetarea unor astfel de evenimente culturale.
Cuvinte de apreciere şi recunoştinţă se cuvin părintelui Patriciu Vlaicu, preot paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Bruxelles, care a fost omniprezent, mereu zâmbitor, mereu prevenitor, atent la detaliile organizatorice, la comunicarea cu invitaţii şi cu participanţii. Şi, nu în ultimul rând, organizaţiei tinerilor ortodocşi din cadrul Mitropoliei, Nepsis, căreia îi datorăm buna desfăşurare a agapelor. Bucatele, pregătite cu drag şi mare pricepere, au fost delicioase. Tot aşa, foarte bune şi vinurile care le-au însoţit.
Trebuie amintită cu preţuire si recunoştinţă contribuţia mănăstirii Acoperământul Maicii Domnuluide la Vedrin, lângă Namur, unde am fost şi eu găzduit, împreună cu alţi invitaţi, cei consideraţi, probabil, mai. studenţi. Am avut acolo surpriza deosebit de plăcută s-o reîntâlnesc, de data aceasta în calitate de stareţă, pe maica Mariami Samoilă, pe care o ştiam de la mănăstirea Râmeţ, de unde a venit acum patru ani. Nu puteai să n-o remarci şi pe maica Iosifia, o maică oarecum atipică prin comunicarea ei firesc entuziastă, şoferiţă de mare clasă, cântăreaţă remarcabilă de muzică psaltică sau de sorginte populară, cu un umor incredibil, prietenoasă şi copilăroasă deopotrivă. O vrednică mireasă a lui Hristos. Am fost trataţi acolo cu atâta frăţie şi prietenie, încât ne-am propus să revenim.
Remarcabilă implicarea Excelenţei Sale, domnul ambasador Ştefan Tinca, care a asistat la majoritatea manifestărilor, inclusiv la slujba arhierească de duminică. Sâmbătă seara a oferit pentru toţi invitaţii o caldă recepţie în frumoasele şi distinsele saloane ale ambasadei, o maison de maîtreconstruită în 1912 de celebrul arhitect belgian Alban Chambon, devenită proprietate a statului român în 1932. Excelenţa Sa este o persoană delicată, iubitoare de cultură, o excelentă gazdă...
Pentru mine, ori de câte ori sunt în preajma Mitropolitului Iosifeste sărbătoare. Merită cu prisosinţă apelativul de Monseigneur,este un domn al duhului şi este al fiecăruia dintre cei pe care-i păstoreşte. Simţi, fără vreo ezitare sau vreo împiedicare, dorinţa de a-l urma în vieţuire liturgică, fie în interiorul bisericii, fie în afara ei, în ceea ce atât de inspirat s-a numit Liturghia de după Liturghie.A fost prezent la toate evenimentele, fără excepţie. Cei care nu-l cunosc s-ar putea mira de această jertfitoare smerenie. Festivalul a fost frumos, presărat cu intervenţiile Înaltpreasfinţitului în diverse momente, de la deschidere până la încheiere. Cuvântul său este limpede, la obiect, stâmpărător de sete a duhului. Existenţa acestui Festival, precum şi reuşita remarcabilă a celor cinci ediţii ale lui se datorează în mare măsură şi rugăciunilor bunului Ierarh şi păstoririi sale atente şi implicate.
Se preconizează ca la ediţia din anul 2016 una dintre secţiuni să se desfăşoare la Londra – eventual, şi de dorit, fără ca oraşele organizatoare de până acum să renunţe la propria lor secţiune de Festival.