Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
IMNOGRAFIE
Taina morţii de bunăvoie a Maicii Domnului este cântată în imnografia dogmatică a Bisericii Ortodoxe în slujbele sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Mai multe rugăciuni exprimă mirareadinaintea unei morţi care nu pare de neocolit: „cum ar fi fost preacuratul şi de viaţă începătorul tău trup, împărtăşit cu ispita morţii” (Cântarea a 6-a, glas 4, troparul al 2-lea); „mirare şi spaimă au cuprins pe tăinuitorii Cuvântului, văzându-te moartă şi fără de glas pe tine, Curată, ceea ce eşti Maica Vieţii”, iar Apostolul Petru a lăcrimat (Cântarea a 4-a, a Înainteprăznuirii, troparul1). Moartea Maicii lui Dumnezeu, odată cunoscută, este socotită ca paradoxală, aproape un scandal; după Apostoli şi îngeri, ea nu ar fi trebuit să moară, pentru că este purtătoarea vieţii (cf. Apostihurile Înainteprăznuirii, prima strofă, Cântarea 1, al 3-lea tropar).Această moarte este prezentată fie ca îndurată („cum a luat moarte Fecioara, cea de viaţă purtătoare (stihoavna)”, apostihurile Înainteprăznuirii, prima strofă), însă mai adesea ca voită: „cum ai răbdat moarte” (Înainteprăznuirea, Cântarea 1, al 3-lea tropar); „şi-a dat preasfântul său suflet” (de trei ori în strofele de la litiaSărbătorii) exprimă caracterul activ al acestei morţi; pe Fecioara „mormântul şi moartea nu au ţinut-o” (condaculPraznicului), ceea ce arată victoria personală asupra morţii a Fecioarei unite cu Hristos Cel Înviat. Moartea uimitoare a celei care ar fi putut, sau ar fi trebuit, să nu moară, este cu adevărat o moarte voită: „mai presus de fire te-ai supus legilor firi” (Cântarea 1, glasul 1, al Praznicului, troparul al 2-lea). Se aduc dovezi îndoite pentru a lămuri acest lucru: pe de o parte, solidaritatea Fecioarei cu condiţia omenească („ceea ce te-ai tăinuit de legile firii întru dumnezeiască naşterea ta, după legea omenească mori”, al Înainteprăznuirii, cântarea a 7-a, troparul 1); pe de altă parte, solidaritatea cu Hristos, Care a trecut El Însuşi prin moarte: „Dacă în nemărginirea sa, Rodul Care a făcut din ea cer a binevoit să coboare în mormânt ca un muritor, cum n-ar putea primi mormântul pe cea care a zămislit fără să cunoască bărbat ?”
ASCULTAREA UCENICEI
Moartea din ascultare a celei care „a primit moartea” exprimă unirea ucenicei cu învăţătorul: Maica Domnului a voit să treacă prin experienţa prin care a trecut Fiul şi Dumnezeul ei, „pentru aceasta, după ce ai murit, te-ai sculat, cu Fiul tău în veci vieţuind” (al Praznicului, Cântarea 1, al 2-lea tropar). Moartea Maicii Domnului din ascultare şi cu bucurie este deci contemplată ca participarea ei la Paştele deplin al Fiului, moarte şi înviere, intrarea în viaţă prin moartea de bunăvoie (al Praznicului, Cântarea a 6-a, glas 4, al 2-lea tropar), care este înţelesul versetului psaltic de la stihirileVecerniei: „scoa- lă-Te, Doamne, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale”, înălţarea şi slăvirea Maicii Domnului sunt alăturate cu ale Sale de către Hristos Însuşi. Acest lucru arată urmările Unirii ipostatice întru Maica Domnului, întrepătrunderea omenescului şi dumnezeiescului în ea, prima făptură îndumnezeită, ca şi în Omul îndumnezeit care este omenirea al cărei ipostas este Persoana dumnezeiască a Cuvântului. De aceea, „viaţa întru Hristos” a Maicii Domnului, ascultarea ei şi felul ei de a fi cu El de-a lungul întregii sale vieţi şi dincolo de moartea sa, e departe de a fi „doar o urmare morală a lui Iisus” (Olivier Clement, „Marie Theotokos”, în Espace infini de liberte,ed. Anne Sigier, Canada, 2005, p. 113), ceea ce s-ar întâmpla dacă i se contestă numele de theotokos,după cum arată Olivier Clement: ea este o manifestare mereu mai adâncă a acestei uniri divino-umane, fără amestecare a firilor şi a ipostasurilor.
IUBIREA PENTRU FIUL
Părintele Serghei Bulgakov scrie (în Le Buisson ardent,LAge d’Homme, Paris, 1987, p. 76) că Maica Domnului „nu a fost sustrasă legii morţii, care se aplică tuturor coborâtorilor din vechiul Adam: în smerenia sa, Maica Domnului nu a renunţat a urma calea omenească a morţii, pentru a o sfinţi. Însă moartea nu mai avea putere asupra ei”. Cu toate acestea, la mijloc nu a fost numai „smerenia”, căci ucenicul nu este mai mare decât învăţătorul: a fost iubirea şi ascultarea, pentru a nu fi despărţită nici de Fiul Omului şi nici de oameni, fiii săi care i-au fost dăruiţi spre înfiere din înaltul Crucii, şi pentru care are o „iubire nesfârşită” (p. 76). Părintele Serghie mai vorbeşte şi de misiunea pământească a Maicii Domnului, între Înălţarea lui Hristos şi propria sa Adormire, misiune nespus de tainică, dar indispensabilă vieţii primei Biserici, în care se pare că a avut un rol excepţional de mărturie şi transmitere în har a învăţăturilor şi a vieţii Fiului şi Dumnezeului său. Din ea izvora harul Duhului Sfânt şi strălucea lumina Celui Înviat printre ucenici. Însă, „dacă Fiul său S-a smerit pe Sine până la a primi moartea pentru iubirea Sa de oameni, Maica Sa preacurată putea oare să se desfacă de aceasta. în chip minunat?” (p. 78). Enoh şi Ilie au fost răpiţi la cer şi nu au cunoscut moartea. Maica Domnului, cea Preasfântă, Îndumnezeită, ar fi putut şi ea să fie scutită de această trecere dacă aceasta ar fi fost voia lui Dumnezeu şi a sa. Cu toate acestea, moartea Cuvântului a fost pe de-a-ntregul voită, pentru că nu era cu nici un chip supus acestei morţi: El însuşi S-a supus ei, din răbdare şi de bunăvoie.
SOLIDARITATE OMENEASCĂ
În cazul Maicii Domnului, ea era, ca făptură, solidară cu condiţia adamică şi, oricare ar fi fost sfinţenia şi curăţia ei personală, supusă morţii ca fiinţă omenească. Hristos a luat asupra Sa moartea prin „asemănare” cu Omul, deci în chip suveran. Maica Domnului a luat asupra sa moartea promisă oricărei creaturi când ar fi putut să fie scutită de ea şi s-a arătat mai presus decât cei din vechime, care nu au cunoscut-o. Aici stă toată diferenţa. Voinţa de a muri a Fecioarei este o ascultare faţă de condiţia omenească din ascultare către Dumnezeu şi prin asemănare cu Hristos. Ceea ce este impus prin condiţia omenească, prin urmările păcatului strămoşesc, ea alege prin unire cu Fiul său, care a ales ceea ce nu era impus nici condiţiei Sale dumnezeieşti, nici condiţiei Sale omeneşti, fără de păcat. Faptul că Maica Domnului ar fi putut, asemenea prorocilor mai înainte pomeniţi, să nu moară, şi că ar fi fost chiar mai vrednică decât ei de o atare favoare, arată că moartea sa, deşi pe potriva condiţiei omeneşti pe care a moştenit-o, era o moarte acceptată din ascultare. Iar moartea pe care a primit-o era deja biruită de către Cel Înviat şi transfigurată de El; era bucuria de a urma pe Fiul ei până la moartea pe care a transfigurat-o. Însă prin aceasta nu s-a îndepărtat de condiţia tuturor oamenilor, aşa cum nu s-a îndepărtat nici prin zămislirea ei: Dumnezeu ar fi putut s-o zămislească în chip paradisiac; dar nu a voit aceasta, pentru a mântui omenirea aşa cum a aflat-o şi a curăţit-o El Însuşi în Maria prin Întruparea Sa. O putea ridica până la El fără s-o facă să treacă prin porţile morţii; El însă nu a voit aceasta, iar ea a voit ceea ce El a voit, pentru a duce mai departe până la moarte lucrarea curăţitoare de păcatul cel dintâi şi de legea sa (p. 79). Şi Părintele Serghie rezumă într-o formulă lapidară: „ea nu a învins moartea prin propriile puteri; ci moartea a fost învinsă pentru ea prin puterea lui Hristos”. S-a odihnit în Adormirea sa şi a fost trezită de Fiul ei la Înviere: „A fost înviată de el şi s-a făcut astfel făgăduinţa învierii tuturor făpturilor”.
Protopop Marc-Antoine Costa de Beauregard
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team