ASCULTAREA UCENICEI

Moartea din ascultare a celei care „a primit moartea” exprimă unirea ucenicei cu în­văţătorul: Maica Domnului a voit să treacă prin experienţa prin care a trecut Fiul şi Dumnezeul ei, „pentru aceasta, după ce ai murit, te-ai sculat, cu Fiul tău în veci vieţu­ind” (al Praznicului, Cântarea 1, al 2-lea tropar). Moartea Maicii Domnului din asculta­re şi cu bucurie este deci contemplată ca participarea ei la Paştele deplin al Fiului, moar­te şi înviere, intrarea în viaţă prin moartea de bunăvoie (al Praznicului, Cântarea a 6-a, glas 4, al 2-lea tropar), care este înţelesul versetului psaltic de la stihirileVecerniei: „scoa- lă-Te, Doamne, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale”, înălţarea şi slăvirea Maicii Domnului sunt alăturate cu ale Sale de către Hristos Însuşi. Acest lucru arată urmările Unirii ipostatice întru Maica Domnului, întrepătrunderea omenescului şi dumnezeiescului în ea, prima făptură îndumnezeită, ca şi în Omul îndumnezeit care este omenirea al cărei ipostas este Persoana dumnezeiască a Cuvântului. De aceea, „viaţa întru Hristos” a Maicii Domnului, ascultarea ei şi felul ei de a fi cu El de-a lungul întregii sale vieţi şi dincolo de moartea sa, e departe de a fi „doar o urmare morală a lui Iisus” (Olivier Clement, „Marie Theotokos”, în Espace infini de liberte,ed. Anne Sigier, Canada, 2005, p. 113), ceea ce s-ar întâmpla dacă i se contestă numele de theotokos,după cum arată Olivier Clement: ea este o ma­nifestare mereu mai adâncă a acestei uniri divino-umane, fără amestecare a firilor şi a ipostasurilor.

IUBIREA PENTRU FIUL

Părintele Serghei Bulgakov scrie (în Le Buisson ardent,LAge d’Homme, Paris, 1987, p. 76) că Maica Domnului „nu a fost sustrasă legii morţii, care se aplică tuturor coborâtori­lor din vechiul Adam: în smerenia sa, Maica Domnului nu a renunţat a urma calea ome­nească a morţii, pentru a o sfinţi. Însă moartea nu mai avea putere asupra ei”. Cu toate aces­tea, la mijloc nu a fost numai „smerenia”, căci ucenicul nu este mai mare decât învăţătorul: a fost iubirea şi ascultarea, pentru a nu fi despărţită nici de Fiul Omului şi nici de oameni, fiii săi care i-au fost dăruiţi spre înfiere din înaltul Crucii, şi pentru care are o „iubire ne­sfârşită” (p. 76). Părintele Serghie mai vorbeşte şi de misiunea pământească a Maicii Domnului, între Înălţarea lui Hristos şi propria sa Adormire, misiune nespus de tainică, dar indispensabilă vieţii primei Biserici, în care se pare că a avut un rol excepţional de măr­turie şi transmitere în har a învăţăturilor şi a vieţii Fiului şi Dumnezeului său. Din ea izvo­ra harul Duhului Sfânt şi strălucea lumina Celui Înviat printre ucenici. Însă, „dacă Fiul său S-a smerit pe Sine până la a primi moartea pentru iubirea Sa de oameni, Maica Sa preacu­rată putea oare să se desfacă de aceasta. în chip minunat?” (p. 78). Enoh şi Ilie au fost ră­piţi la cer şi nu au cunoscut moartea. Maica Domnului, cea Preasfântă, Îndumnezeită, ar fi putut şi ea să fie scutită de această trecere dacă aceasta ar fi fost voia lui Dumnezeu şi a sa. Cu toate acestea, moartea Cuvântului a fost pe de-a-ntregul voită, pentru că nu era cu nici un chip supus acestei morţi: El însuşi S-a supus ei, din răbdare şi de bunăvoie.