Sfântul Iustin, martirul și filozoful

publicat in Zis-a un Părinte pe 1 Iunie 2015, 06:54

Fragmente din DIALOGUL CU IUDEUL TRIFON1

 

1

„II. Îți voi spune, i-am zis eu, care este părerea mea. Într-adevăr, filo­zofia2 este lucrul cel mai mare și mai vrednic de Dumnezeu. Ea singură poate să ne înalțe până la Dumnezeu si să ne apropie de El, iar sfinți, cu adevărat, sunt numai aceia care-și deprind mintea cu fi­lozofia. ...

III ... Dar ei [filozofii] nu văd pe Dumnezeu cu ochii, așa cum văd celelal­te animale, ci Dumnezeu poate fi înțeles numai cu mintea, după cum zice Platon3, iar eu sunt de aceeași părere cu el.

IV – Are, oare, mintea noastră, a zis el, o astfel de putere, ba încă o putere atât de mare, sau nu percepe Ființa decât prin simțuri? Sau, ca să vorbim mai lămurit, va putea ea să vadă vreodată pe Dumnezeu, câtă vreme nu este împodobită de Duhul Sfânt2?

– Platon zice, am reluat eu, că în felul acesta este puterea de a vedea a minții și că ea ne-a fost dată pentru a putea privi, prin curăția ei, însăsi Ființa aceea, care este ca­uza tuturor celor intelectuale, care nu are culoare, nici formă, nici mărime, nici altce­va care se poate vedea cu ochiul, Ființa ace­ea, zice tot el, care este mai presus de ori­ce ființă, care nu se poate spune, nici povesti și care este numai frumusețe și bu­nătate, găsindu-se deodată în sufletele cele bune de la natură, printr-o înrudire oare­care si prin iubirea lor de a o vedea.

– Dar ce înrudire avem noi cu Dumnezeu? m-a întrebat el. Sau și sufle­tul este de natură dumnezeiască și nemu­ritor și, deci, o parte din acel spirit împă­rătesc? Åži, în felul în care vede acela pe Dumnezeu, ne este oare și nouă cu putin­ță să cuprindem cu mintea noastră pe Dumnezeu și, de aici, să fim fericiți?

– Desigur, am răspuns eu.

– Dar, a întrebat el, toate sufletele care sunt în diferitele animale Îl pot cuprinde, sau altul este sufletul omului, altul acela al calului si altul acela al asinului?

– Nu, am răspuns eu; ci toate sunt ace- leasi în toate.

– Vor vedea, sau au văzut, oare, și caii și asinii pe Dumnezeu?

– Nu, am răspuns eu; cum, de altfel, nici cei mai mulți dintre oameni, ci numai aceia care trăiesc întru dreptate și care sunt curățiți prin dreptate și prin toate celelal­te virtuți.

– Prin urmare, a zis el, cineva nu vede pe Dumnezeu din cauza înrudirii și nici pentru că este spirit, ci pentru că este vir­tuos și drept.”

2

„VII. – Atunci, la ce dascăl se va mai duce cineva, sau unde va mai găsi vreun adăpost, dacă nici la aceștia5 nu se găsește adevărul?

– Cu mult mai înainte de acesti asa-ziși filozofi, au fost niște oameni fericiți, drepți și iubitori de Dumnezeu, care au vorbit în Duhul Sfânt și care au arătat cele viitoare, care se întâmplă acum: aceștia sunt profeții. Numai aceștia au văzut și au spus oamenilor adevărul, netemându-se și neascultând de nimeni. Ei nu au fost învinși de dorința de slavă, ci au spus numai ceea ce au auzit și au văzut, fiind plini de Duhul Sfânt. Scrierile lor se păstrează și acum și, îndeletnicindu-se cineva cu ele, dacă crede în ele, poate folosi foarte mult: atât cu privire la începuturi, cât și cu privire la sfârșit și la toate cele ce trebuie să știe un filozof. Ei nu vorbesc cu do­vezi, căci sunt niște martori vrednici ai adevărului, mai presus de orice dovadă. Cele ce s-au întâmplat, însă, sau se întâmplă și acum, silesc pe orișicine să fie de acord cu cele grăite de ei. Chiar și numai pentru minunile pe care le-au săvârșit, ei pot fi so­cotiți drepți, atunci când au slăvit pe Făcătorul tuturor, Dumnezeu și Tatăl și au ves­tit pe Hristos, care avea să vină de la El și care avea să fie Fiul Lui. Lucrul acesta nici nu l-au făcut și nici nu-l fac profeții mincinoși, care sunt plini de duhul cel necurat și rătăcitor și care, deși îndrăznesc să săvârșească oarecare minuni, spre uimirea oa­menilor, slăvesc, în schimb, duhurile rătăcirii și pe demoni (I Timotei4, 1). Roagă-te, deci, mai presus de toate, să ți se deschidă porțile luminii, căci toate acestea nu pot fi văzute și nici înțelese de toți, dacă Dumnezeu și Hristosul Lui nu dă cuiva să înțe­leagă.

VIII. ... Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet și m-a cuprins o mare dra­goste de profeți și de bărbații aceia, care sunt prietenii lui Hristos. Åži, gândind la cu­vintele lui, găseam că aceasta este singura filozofie sigură și aducătoare de folos. În felul acesta și pentru aceasta sunt filozof. Åži aș voi ca toți, dobândind aceeași dispo­ziție pe care o am eu, să nu vă depărtați de cuvintele Mântuitorului. Căci ele au în sine ceva de temut și sunt în stare să îmblânzească pe toți cei care ies din ideea cea dreaptă, fiind o odihnă cât se poate de plăcută pentru cei ce se dedau studiului lor. Dacă, deci, te îngrijești și tu de tine și dacă voiești să ajungi la mântuire și ai încre­dere în Dumnezeu, ca unul care, în definitiv, nu ești străin de aceste lucruri, se cu­vine ca și tu, cunoscând pe Hristosul lui Dumnezeu și devenind desăvârșit, să fii fe­ricit.”

Note:

  1. PSB 2/1980, II-IV; VII-VIII, pp. 92 și 96; 99 și 100.
  2. Adică filozofia cea veritabilă – cugetare la adevărul dumnezeiesc, nu în sens tehnic.
  3. Platon, Timaios,77B (ed. Didot, II, p. 238).
  4. Åži după Sfântul Irineu, Adv. Haeres.IV, XX, 6 și 8 (P.G. VII, 1036-1038), condiția de a vedea pe Dumnezeu este aceea de a avea întru sine pe Duhul Sfânt.
  5. Adică renumiții filozofi ai vremii.