1

„II. Îţi voi spune, i-am zis eu, care este părerea mea. Într-adevăr, filo­zofia² este lucrul cel mai mare și mai vrednic de Dumnezeu. Ea singură poate să ne înalţe până la Dumnezeu si să ne apropie de El, iar sfinţi, cu adevărat, sunt numai aceia care-și deprind mintea cu fi­lozofia. ...

III ... Dar ei [filozofii] nu văd pe Dumnezeu cu ochii, așa cum văd celelal­te animale, ci Dumnezeu poate fi înţeles numai cu mintea, după cum zice Platon³, iar eu sunt de aceeași părere cu el.

IV – Are, oare, mintea noastră, a zis el, o astfel de putere, ba încă o putere atât de mare, sau nu percepe Fiinţa decât prin simţuri? Sau, ca să vorbim mai lămurit, va putea ea să vadă vreodată pe Dumnezeu, câtă vreme nu este împodobită de Duhul Sfânt²?

– Platon zice, am reluat eu, că în felul acesta este puterea de a vedea a minţii și că ea ne-a fost dată pentru a putea privi, prin curăţia ei, însăsi Fiinţa aceea, care este ca­uza tuturor celor intelectuale, care nu are culoare, nici formă, nici mărime, nici altce­va care se poate vedea cu ochiul, Fiinţa ace­ea, zice tot el, care este mai presus de ori­ce fiinţă, care nu se poate spune, nici povesti și care este numai frumuseţe și bu­nătate, găsindu-se deodată în sufletele cele bune de la natură, printr-o înrudire oare­care si prin iubirea lor de a o vedea.

– Dar ce înrudire avem noi cu Dumnezeu? m-a întrebat el. Sau și sufle­tul este de natură dumnezeiască și nemu­ritor și, deci, o parte din acel spirit împă­rătesc? Şi, în felul în care vede acela pe Dumnezeu, ne este oare și nouă cu putin­ţă să cuprindem cu mintea noastră pe Dumnezeu și, de aici, să fim fericiţi?

– Desigur, am răspuns eu.

– Dar, a întrebat el, toate sufletele care sunt în diferitele animale Îl pot cuprinde, sau altul este sufletul omului, altul acela al calului si altul acela al asinului?

– Nu, am răspuns eu; ci toate sunt ace- leasi în toate.

– Vor vedea, sau au văzut, oare, și caii și asinii pe Dumnezeu?

– Nu, am răspuns eu; cum, de altfel, nici cei mai mulţi dintre oameni, ci numai aceia care trăiesc întru dreptate și care sunt curăţiţi prin dreptate și prin toate celelal­te virtuţi.

– Prin urmare, a zis el, cineva nu vede pe Dumnezeu din cauza înrudirii și nici pentru că este spirit, ci pentru că este vir­tuos și drept.”

2

„VII. – Atunci, la ce dascăl se va mai duce cineva, sau unde va mai găsi vreun adăpost, dacă nici la aceştia⁵ nu se găseşte adevărul?

– Cu mult mai înainte de acesti asa-ziși filozofi, au fost niște oameni fericiţi, drepţi și iubitori de Dumnezeu, care au vorbit în Duhul Sfânt și care au arătat cele viitoare, care se întâmplă acum: aceștia sunt profeţii. Numai aceștia au văzut și au spus oamenilor adevărul, netemându-se și neascultând de nimeni. Ei nu au fost învinşi de dorinţa de slavă, ci au spus numai ceea ce au auzit şi au văzut, fiind plini de Duhul Sfânt. Scrierile lor se păstrează şi acum şi, îndeletnicindu-se cineva cu ele, dacă crede în ele, poate folosi foarte mult: atât cu privire la începuturi, cât şi cu privire la sfârşit şi la toate cele ce trebuie să ştie un filozof. Ei nu vorbesc cu do­vezi, căci sunt nişte martori vrednici ai adevărului, mai presus de orice dovadă. Cele ce s-au întâmplat, însă, sau se întâmplă şi acum, silesc pe orişicine să fie de acord cu cele grăite de ei. Chiar şi numai pentru minunile pe care le-au săvârşit, ei pot fi so­cotiţi drepţi, atunci când au slăvit pe Făcătorul tuturor, Dumnezeu şi Tatăl şi au ves­tit pe Hristos, care avea să vină de la El şi care avea să fie Fiul Lui. Lucrul acesta nici nu l-au făcut şi nici nu-l fac profeţii mincinoşi, care sunt plini de duhul cel necurat şi rătăcitor şi care, deşi îndrăznesc să săvârşească oarecare minuni, spre uimirea oa­menilor, slăvesc, în schimb, duhurile rătăcirii şi pe demoni (I Timotei4, 1). Roagă-te, deci, mai presus de toate, să ţi se deschidă porţile luminii, căci toate acestea nu pot fi văzute şi nici înţelese de toţi, dacă Dumnezeu şi Hristosul Lui nu dă cuiva să înţe­leagă.