publicat in Eveniment pe 1 Octombrie 2008, 18:31
După instalarea Preasfințitului Părinte Siluan ca episcop în noua Episcopie Ortodoxă Română a Italiei, evenimentul de duminică 7 septembrie a.c. este continuarea concretă a evoluției episcopiei noastre. Importanța evenimentului are mai multe aspecte, care nu trebuie neglijate și uitate. Nu vom putea să le cuprindem pe toate dar vom încerca să transmitem cititorilor revistei ”Apostolia” măcar puțin din duhul acestei sărbători, duh pe care l-au simțit toți cei care au venit, așa cum spune texul liturghiei, "cu credință, cu evlavie și cu frica lui Dumnezeu".
De foarte puțin timp episcopia noastră a dobândit un sediu propriu și în incinta acestuia, duminica trecută s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie, care l-a avut ca oaspete pe Președintele României, Domnul Traian Băsescu, aflat la Roma într-o vizită oficială.
Pregătirile au început, de fapt, cu aproximativ trei săptămâni înainte, de când un număr considerabil de preoți și credincioși s-au jertfit efectiv pentru buna desfășurare a acestui eveniment. Jertfelnicia tuturor celor implicați în pregătiri și felul în care acest eveniment s-a desfășurat, a demonstrat cât de mare este potențialul comunității noastre creștinești. Dis de dimineață erau deja prezenți voluntarii (peste 75) înscriși pe listele deschise în parohiile din Roma și din împrejurimi. A urmat apoi pregătirea pentru Sfânta Liturghie și primirea celor doi ierarhi oaspeți: Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale și Preasfințitul Timotei, Episcopul românilor ortodocși din Spania și Portugalia, pe care i-au întâmpinat Preasfințitul Siluan înconjurat de un sobor de 20 de preoți și diaconi din Roma și împrejurimi.
În timpul Sfintei Liturghii răspunsurile au fost date de către cunoscutul cor de muzică psaltică de la Mănăstirea Stavropoleos din București.
Domnul Președinte Traian Băsescu împreună cu Doamna Maria Băsescu și cu ceilalți delegați care îi însoțeau au sosit în jurul orelor 11h30. La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, Înaltpreasfințitul Iosif a luat cuvântul urând bun venit în numele Sinodului Mitropolitan și al tuturor celor prezenți Domnului Președinte și tuturor oaspeților, între care mai amintim pe Domnul și Doamna Marius Lazurcă, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Domnul și Doamna Răzvan Rusu, Ambasadorul României în Italia, Domnul Consilier Prezidențial Bogdan Tătaru Cazaban, etc. "Drumul nostru, al Bisericii din afara granițelor, până astăzi când Vă primim aici, nu a fost foarte ușor – spunea Înaltpreasfințitul Iosif – însă noi Vă întâmpinăm ca oameni ai Învierii". Apoi a luat cuvântul Preasfințitul Siluan, făcând o prezentare a episcopiei și a parohiilor noastre din Italia, urând la rându-i bun venit oaspeților de seamă. ”E o zi binecuvântată pentru creștinii ortodocși români din Italia care au primit ”darul” de a putea avea un punct de referință demn atât de numărul cât și de calitatea lor. Ne propunem să fim un partener serios pentru toți cei care doresc să promoveze tradiția, cultura și toate valorile neamului românesc”, a mai spus Preasfințitul Siluan.
În final a vorbit Domnul Președinte, adresând un cuvânt de suflet celor peste 2000 de români prezenți în incinta sediului Episcopiei. Domnia Sa a subliniat scopul vizitei făcute în Italia, importanța parohiilor ortodoxe ca puncte de întâlnire și sprijin pentru românii aflați departe de țară, precum și a parteneriatului dintre Stat și Biserică în promovarea diverselor proiecte culturale și sociale. A mai adăugat că ”acest sediu trebuie să devină un centru de spiritualitate a creștinilor ortodocși români din Italia”, și de asemenea că "aici nu suntem musafiri niciunul, aici suntem cu toții la noi acasă". Domnia Sa și-a încheiat discursul îndemnând pe cei prezenți să se roage lui Dumnezeu, să stea aproape de Biserică, uniți în jurul parohiilor care constituie ”singurul” punct de referință care le poate îmbunătăți cu adevărat viața pe meleaguri străine.
Ziua s-a terminat cu o recepție dată în cinstea oaspeților și cu o sărbătoare câmpenească la care au luat parte toți cei prezenți, care pregătiseră produse culinare tradiționale românești pentru această ocazie.
Aflat pe una dintre colinele Romei, într-un cadru care amintește de liniștea vetrelor mănăstirești din România, în mijlocul unui frumos parc de 2,6 hectare, viitorul sediu al Episcopiei ortodocșilor români din Italia, constituie rodul colaborării fructuoase dintre Guvernul României și Patriarhia Română, care la solicitarea nou înființatei eparhii, făcută în numele celor peste un milion de credincioși pe care îi are în grijă, a aprobat și concretizat subvenționarea aproape integrală, necesară pentru achiziționarea acestuia. La aceasta se adaugă jertfa substanțială a credincioșilor celor 76 de parohii din Italia.
Cu conștiința de a nu fi reușit să cuprindem toate aspectele acestui eveniment, mulțumim Bunului Dumnezeu pentru ziua binecuvântată pe care ne-a dat să o trăim și pentru acest mare dar și har pe care l-a revărsat asupra noastră a tuturor la Roma în ajunul Praznicului Nașterii Domnului.
Pr. Ioan Lupăștean
Departamentul de Informare și Mass Media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei