Sfântul Leon cel Mare, Episcopul Romei, 18 februarie

publicat in Sinaxar pe 12 Ianuarie 2015, 12:43

Sfântul Leon cel Mare – papa Leon I al Romei – s-a născut la începu­tul secolului al V-lea în Italia și a trecut la cele veșnice în ziua de 18 februarie 461. A fost numit ar- hidiacon al papei Sixt al III-lea, iar în anul 440, la moartea papei, a fost ales în una­nimitate în locul său ca episcop al Romei, unde va păstori 21 de ani (440-461).

Anii săi de arhierie au fost grei atât din punct de vedere al apărării dreptei credin­țe, cât și datorită încercărilor veni­te asupra Italiei din exterior. Atunci când au nă­vălit hunii, cei care nu cunoșteau mila față de oameni sau res­pectul față de cele sfinte, îmbrăcat în veș­minte arhierești, papa Leon a ieșit în în­tâmpinarea lui Attila – „biciul lui Dumnezeu” – și a negociat cu acesta la Mantova, făcându-l să se retragă (452). În anul 455, atunci când vandalii au ase­diat cetatea Romei, tot papa Leon a negociat cu căpetenia acestora, Genseric, și, deși multe case au fost arse, locuitorii cetății care s-au ascuns prin catacombe au fost lăsați în viață și toate lăcașurile de cult au fost cruțate.

În ceea ce privește opera sa, de la Sfântul Leon cel Mare au rămas 143 de scrisori și 96 de cuvântări și predici ținute în vremea pontificatului său:

  • Scrisoare dogmatică către Flavian (a 28-a), numită și Tomosul către Flavian.Este cea mai cunoscută dintre scrisorile sale, fiind importantă pentru discuțiile hristologice ale timpului și în care Leon îl combate pe Eutihie și susține doctrina ortodoxă.
  • 96 de Cuvântări la sărbătorile împărătești și sărbători de peste an, precum și la Săptămâna Patimilor. Primele cinci, ținute la aniversarea suirii sale pe scaunul ponti­fical, tratează despre primatul papal, altele se ocupă cu dogma hristologică.
  • 173 de Scrisori,dintre care numai 143 îi aparțin personal, celelalte fiindu-i adre­sate de diverse personalități în decursul pontificatului său. Aceste scrisori tratează pro­bleme administrative și disciplinare pentru Biserică.
  • i se atribuie și un liturghier: Sacramentarium leonianum.

În Patristică, cu Leon cel Mare se încheie perioada a doua din patristica latină.

Contribuția sa în hristologie s-a concentrat pe următoarele aspecte: Hristos e Dumnezeu adevărat și Om adevărat. El are două firi: omenească și dumnezeiască, dar o  singură Persoană. Cele două firi nu se amestecă, ci ele lucrează în comuniune una cu alta, ceea ce e propriu fiecăreia: Logosul cele ale Logosului, iar trupul cele ale tru­pului. Această unitate face posibilă comuniunea însușirilor. Domnul Hristos e văzut și nevăzut, de înțeles și de neînțeles, răstignit și înviat. Domnul S-a întrupat pentru a ne mântui prin patima și moartea Sa. Leon vorbește despre har, despre Sfintele Taine, despre Biserică și stăruie asupra unității Bisericii, ca fiind mireasa unui singur bărbat, Hristos. Proclamă primatul papal, sprijinit pe așa-numitul primat al lui Petru.

Leon cel Mare a murit în pace, în anul 461.