De ce creștinii iau aghiasmă?

publicat in De ce...? pe 3 Ianuarie 2015, 04:34

De ce creștinii iau aghiasmă?

Creștinii știu și cred că Duhul Sfânt invocat de episcop sau de preot sfințește apa, care devine sfințitoare, tămăduitoare de boli și cu putere de a alunga demonii. Căci rostim în ectenia de la Aghiasma mare: „Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre și să se risipească tot sfa­tul viclean pornit asupra noastră” (Molitfelnic).

De ce aghiasma nu se strică?

Aghiasma nu se strică niciodată; ea nu se strică prin lucrarea Domnului, datorită prezenței în ea a harului lui Dumnezeu, iar nu din alte motive, precum intrarea în contact a apei cu argintul (dezinfectant) sau pentru asocierea ei cu busuiocul (superstiție).

Dumnezeu a făcut creația, la început, nestricăcioasă. Aceasta a deve­nit stricăcioasă prin păcat.

Prin har, apa devine nestricăcioasă, ca pârgă, ca mărturie a felului în care va fi creația în Eshaton, în Viața viitoare: „firea apelor se sfințește”.

 

De ce a doua zi după Bobotează se sărbătorește „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul” și nu, simplu, „Sfântul Ioan Botezătorul”?

Pentru că și în această zi se slujește tot „în sobor”, ca în praznicul care o precedă, Boboteaza, și cu care este în strânsă legătură. De fapt, este o continuare a sărbătorii precedente. Persoana care se cinstește, Sfântul Ioan Botezătorul, a avut un rol important în cadrul botezului Domnului.

Numirea de „sobor” nu se referă la un sobor de sfinți sărbătoriți îm­preună cu Sfântul Ioan, ci la soborul slujitorilor care participă și în aceas­tă a doua zi, iar rațiunea istorică este pelerinajul la Locurile Sfinte. Pentru a-i mângâia pe pelerinii care veneau de departe, se prelungea praznicul și a doua zi și era la fel de important.