publicat in Dicționar Liturgic pe 2 Ianuarie 2015, 04:29
Sfântul Maslu (To EvxiXaiov= to evhelaion, Eleoungerea, Sviatii Elea, Eleosveșteniia) este slujba sfântă prin care Biserica se roagă, prin sfințiții ei slujitori, pentru sănătatea bolnavilor si pentru iertarea păcatelor lor, ungându-i cu untdelemn sfințit. Denumirea de Maslu este de origine slavă (de la cuvântul vechi slav masl,care însemnează untdelemn). Se mai întrebuințează si denumirea de eleoungere(ungere cu untdelemn); grecii folosesc denumirea de evhelaion,adică slujba untdelemnului (de la evhi = rugăciune, slujbă si elaion = untdelemn), iar la popoarele slave se foloseste denumirea de Sviatîi Elea (Untdelemn Sfânt) sau Eleosveșteniia (sfințirea untdelemnului). La romano-catolici se întrebuința mai ales denumirea de extrema unctio (ungerea cea mai de pe urmă), pentru că ei o administrau numai muribunzilor, dar după Conciliul II Vatican s-au apropiat de concepția si practica ortodoxă si folosesc expresia de ungerea bolnavilor.
Conform practicii Sfinților Apostoli, care, după prima lor trimitere, „ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi si îi tămăduiau” (Mc. 6, 13), și potrivit sfatului Sfântului Apostol Iacov (5, 14), Sfântul Maslu se săvârșea mai întâi de toate pentru cei bolnavi, ca o slujbă de vindecare, pentru sănătatea fizică, socotită ca un dar al lui Dumnezeu si ca un semn al milostivirii Sale. Dar întrucât prin această sfântă taină se cere și se dobândește nu numai tămăduirea de bolile trupului, ci și iertarea păcatelor, în Biserica Ortodoxă se poate face Maslul nu numai pentru cei bolnavi, ci și pentru cei sănătoși, chiar și pentru copii, și nu numai o singură dată, ci de mai multe ori. Căci, în fond, orice om este virtualmente bolnav și muritor. Astfel, Simeon al Tesalonicului îndemna pe fiecare creștin să se nevoiască a-și face Maslu. De aceea, mai ales în bisericile din orașe, în mănăstiri și la catedrale, se săvârșește adesea Maslu de obște, adică atât pentru bolnavi, cât și pentru cei sănătoși, ca rugăciune pentru iertarea păcatelor. Dar, de obicei, bolnavul pentru care se săvârșeste în chip special Maslul mai întâi se spovedește (atunci când e posibil), pentru ca să capete, prin dezlegarea dată de duhovnic, curățirea sufletului de păcate, care va fi apoi pecetluită prin Maslu, aducând după sine și tămăduirea trupului de boală.
Conform tradiției vechi a Bisericii, formulată adesea în scris prin hotărâri canonice ale autorității bisericești, pentru săvârșirea tainei Sfântului Maslu trebuie de regulă șapte preoți, după numărul celor șapte daruri ale Sfântului Duh despre care vorbește prorocul Isaia (11, 2-3). Numărul acesta simbolic amintește și unele fapte din istoria sfântă a Vechiului Testament, care au fost ulterior privite ca niște preînchipuiri ale acțiunii și efectelor Sfântului Maslu. Astfel, șapte au fost preoții care sunau din trâmbițe și de șapte ori a fost înconjurată cetatea Ierihonului când israeliții au cucerit-o la intrarea lor în pământul sfânt, după izbăvirea din robia egiptenilor (Iosua 4, 13-16). Åži tot de șapte ori s-a rugat prorocul Ilie pe muntele Carmel, până când Dumnezeu a dat ploaie pământului ars de secetă (III Regi 19, 42-44). Prorocul Elisei l-a înviat pe un tânăr mort, culcându-se peste el de șapte ori (IV Regi 4, 34-35); și tot de șapte ori s-a cufundat în Iordan Neeman sirianul când s-a curățit de lepră, potrivit sfatului prorocului Elisei (IV Regi 5, 14). De aceea, rânduiala Sfântului Maslu cuprinde șapte apostole și șapte evanghelii, precum și șapte rugăciuni deosebite pentru binecuvântarea untdelemnului și tămăduirea bolnavului (câte una pentru fiecare preot), motiv pentru care această taină mai e cunoscută la greci și sub numele de „taina celor șapte preoți” (Heptadion), iar în rusește sub numele de soboravanie, adică slujba adunării sau soborului (preoților).
În practică, însă, pot sluji Sfântul Maslu și mai puțini preoți: de obicei cinci sau trei, pentru numărul Treimii – cum recomandă Evhologhiul și Simeon al Tesalonicului – sau cel puțin doi. Săvârșirea Sfântului Maslu numai de un singur preot este o abatere de la tradiție. O asemenea practică, în împrejurări normale, este împotriva cuvântului lămurit al Sfântului Apostol Iacov (V 14), care ne îndeamnă să-i chemăm pe preoții Bisericii, iar nu pe un singur preot. Ea este admisibilă numai în cazuri de mare nevoie (lipsă de preoți), cum ar fi de exemplu pe câmpul de război sau în satele răzlețe, de munte, sau în pustie și locuri îndepărtate etc.
Sfântul Maslu se săvârșește fie la biserică, fie la casa bolnavului pentru care ne rugăm sau la spital. În ceea ce privește timpul, săvârșirea nu este legată de zile sau so- roace anumite (fixe), ci se face oricând e nevoie. Se obișnuiește însă să se facă mai ales în zilele de luni, miercuri și vineri, și de preferință în timpul posturilor de peste an. În unele biserici de oraș, la catedrale și în mănăstiri, se face Maslu de obște mai ales în Sfânta și Marea Miercuri (în Săptămâna Patimilor), în amintirea ungerii Mântuitorului cu mir de către femeia cea păcătoasă (Lc. 7, 37-38). Se face, de asemenea, Maslu pentru cei sănătoși și Joi sau Vineri din Săptămâna Patimilor, iar uneori chiar în Marea Sâmbătă, înaintea Ceasurilor (sau a Liturghiei), în amintirea ungerii trupului Mântuitorului cu miresme de către mironosițe. În Bucovina se îndătinează a se face Maslu în Joia Săptămânii Patimilor, în loc de spălarea picioarelor care se face în mănăstiri, iar în unele locuri din Biserica Greciei se obișnuiește să se facă Maslu în ziua Sfântului Iacob, ruda Domnului (23 octombrie).