Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 3 Octombrie 2014 Ora: 15:14

Sfânta taină a cununiei sau a nunţii

Sfânta taină a cununiei sau a nunţii

Sfânta taină a cununiei sau a nunţii

Taina Cununiei sau Taina Nunţiieste un act sfânt, de origine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtăşeşte harul Sfântului Duh unui bărbat şi unei femei care se unesc liber în căsătorie, care sfin­ţeşte şi înalţă legătura naturală a căsători­ei la demnitatea reprezentării unirii du­hovniceşti dintre Hristos şi Biserică2.

Slujba Cununiei se săvârşeşte în bise­rică, deoarece Cununia este una din cele şapte Taine şi aici e locaşul sfânt în care se săvârşesc şi celelalte Sfinte Taine şi pen­tru că aici se adună şi Biserica în înţelesul ei de comunitate, adică obştea credincio­şilor care participă la unul dintre cele mai de seamă prilejuri de bucurie din viaţa membrilor ei, după cum ia parte şi la ne­cazurile şi durerile acestora.

Fiind prilej de bucurie şi de veselie, Cununia se săvârşeşte în zilele de sărbă­toare, îndată după Liturghie, când toţi cre­dincioşii se află în biserică, dar, potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunţi în următoarele zile şi răstimpuri de peste an:

a) în cele patru posturi de peste an, ca şi în toate zilele de post, pentru că ospeţele ce însoţesc de obicei nunta nu se potri­vesc cu pocăinţa şi înfrânarea pe care ne-o impune postul3.

b) în săptămâna brânzei (sau săptămâ­na albă), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post.

c) în Săptămâna Luminată (dintre Duminica Paştilor şi Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciunşi Bobotează, precum şi în ajunul tuturor Praznicelor împărăteşti, pentru ca veselia nunţilor să nu întunece sau să ne facă să uităm bucuria duhovnicească a ce­lor mai mari sărbători creştine.

Taina Cununiei este precedată de Logodnă (cuvânt slav, care înseamnă a face făgăduinţă de căsătorie), care e rân­duită tocmirii sau aşezării nunţii a doi ti­neri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare nunţii sau cununiei; slujba Logodnei se face de cele mai multe ori împreună cu slujba Cununiei, săvârşindu-se imediat înaintea acesteia (dar se poate face şi aparte, cu mult mai înainte).

Partea cea mai de seamă a slujbei Logodnei e punerea inelelor în degetele logodnicilor de către preot şi apoi schim­barea acestor inele de către naşi. Inelele sunt semnul iubirii, al credincioşiei şi al legăturii trainice pe care o făureşte Taina Căsătoriei între viitorii soţi.

Atât la Logodnă, cât şi la Cununie, mi­rii sunt însoţiţi de naşi (nuni). Rostul şi datoria naşilor la cununie sunt aceleaşi ca ale naşilor de la Botez. Ei sunt martori şi chezaşi ai temeiniciei făgăduinţelor făcu­te de viitorii soţi unul faţă de altul şi ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vieţii. De aceea pun mâna pe cununii, atât atunci când sunt puse pe capul mirilor, cât şi atunci când sunt luate. De re­gulă, ei sunt aceiaşi de la Botez sau urmaşii lor şi trebuie să fie ortodocşi şi cu bună vieţuire creştinească, purtându-se faţă de miri ca nişte părinţi şi învă­ţători ai acestora. În timpul sluj­bei, naşii ţin în mână făclii aprin­se, simbol al curăţiei mirilor, al luminii darului de sus şi al bu­curiei nuntaşilor4.

Partea cea mai importantă a slujbei Nunţii este punerea cununiilor; preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste feţe­le mirilor, rostind la fiecare, de câte trei ori, cuvintele: „Cunună-se robul (roaba) lui Dumnezeu (N) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”,apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui şi apoi al miresei.

Cununiile sunt făcute în chipul coroa­nelor cu care se încununau odinioară re­gii şi împăraţii. Ele închipuie podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curăţiei şi fecioriei mirilor pentru care aceştia sunt încununaţi ca nişte împăraţi, înzestraţi cu puterea de a da viaţă, a naşte copii. De ace­ea se şi cântă pentru dânşii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!”.

Paharul de obşte sau paharul comun din care gustă mirii înseamnă, pe de o par­te, bucuria şi veselia nunţii, iar pe de alta, unirea într-un cuget şi menirea comună a viitorilor soţi pe care ei vor împărtăşi-o împreună de aici înainte, având parte de aceleaşi bucurii şi aceleaşi necazuri. Aceleaşi lucruri închipuie şi bucata de pâi­ne din care se dă acum mirilor să guste, odată cu paharul de obşte.

Înconjurarea mesei în chip de horă închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Şi deoarece nunta se face în scopul naşterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la naşterea minunată a dumnezeiescului Prunc din Sfânta Fecioară, naştere pe care a prezis-o mai ales prorocul Isaia (7, 14). Pe acesta îl îndeamnă acum Biserica, prin cântare, să dănţuiască împreună cu noi, de bucurie că i s-a împlinit prorocia: „Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece...” Se cântă, de asemenea, şi celelalte două cântări de la slujba hirotoniei: „Sfinţilor Mucenici...” şi „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule...”, care înseamnă că mirii tre­buie să se facă părtaşi ai lui Hristos şi ai sfinţilor Lui, prin viaţa curată pe care o vor duce şi în căsnicie.

Biserica Ortodoxă acceptă a doua si a treia nuntă care erau privite odinioară de Biserică cu mai multă asprime şi îngă­duite numai ca un pogorământ făcut pen­tru slăbiciunea firii omeneşti. De aceea, erau însoţite de unele epitimii sau canoa­ne de pocăinţă. Astăzi însă, deoarece ase­menea căsătorii au devenit mai dese, Biserica e nevoită să le îngăduie şi să le bi­necuvânteze, pentru a nu lăsa pe cei îm­preunaţi cu legătura trupească să trăiască în păcat, fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Cununia a doua şi a treia se săvârşesc după o rânduială deosebită, în care se vede încă vechea disciplină a asprimii cu care erau privite de către Biserică asemenea căsă­torii. Această rânduială este, în prima ei parte, mult mai simplă şi mai puţin sărbă­torească decât cea de la prima cununie Atât ectenia, cât şi molitvele de la Logodnă, precum şi cele dinaintea punerii cununi­ilor cuprind rugăciuni pentru pocăinţă şi iertarea mirilor, pentru că însoţirea lor prin a doua sau a treia nuntă le e socotită ca un păcat izvorât din aprinderea trupeas­că, pe care ei n-au putut-o birui.

A patra nuntă e socotită de Biserică drept o fărădelege, de aceea preoţii sunt opriţi de a o sluji, sub pedeapsa cateri­sirii5.

 

Note:

  1. Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea şi purtarea de grijă Preafericitului Părinte IUSTINIAN, Patriarhul României, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, Bucureşti, (retipărit) 1992.
  2. Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă (vol. 3), EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 118.
  3. Vezi şi Tâlcuirea la Can. 69 al Sf Apostoli; can. 52 al Sinodului din Laodiceea şi Sf. Simeon al Tesalonicului, Răspuns la întrebarea 25, trad. rom. p. 318.
  4. Sf. Simeon al Tesalonicului, Despre cinstita nun­tă, cap. 278. trad. rom., p. 181.
  5. Povăţuirea către Miri, din Sf. Simeon al Tesalonicului, Despre cinstita nuntă, cap. 282, trad. rom., p. 183.

Sfânta taină a cununiei sau a nunţii

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni