Sfânta taină a cununiei sau a nunții

Taina Cununiei sau Taina Nunții¹ este un act sfânt, de origine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtășește harul Sfântului Duh unui bărbat și unei femei care se unesc liber în căsătorie, care sfin­țește și înalță legătura naturală a căsători­ei la demnitatea reprezentării unirii du­hovnicești dintre Hristos și Biserică².

Slujba Cununiei se săvârșește în bise­rică, deoarece Cununia este una din cele șapte Taine și aici e locașul sfânt în care se săvârșesc și celelalte Sfinte Taine și pen­tru că aici se adună și Biserica în înțelesul ei de comunitate, adică obștea credincio­șilor care participă la unul dintre cele mai de seamă prilejuri de bucurie din viața membrilor ei, după cum ia parte și la ne­cazurile și durerile acestora.

Fiind prilej de bucurie și de veselie, Cununia se săvârșește în zilele de sărbă­toare, îndată după Liturghie, când toți cre­dincioșii se află în biserică, dar, potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunți în următoarele zile și răstimpuri de peste an:

a) în cele patru posturi de peste an, ca și în toate zilele de post, pentru că ospețele ce însoțesc de obicei nunta nu se potri­vesc cu pocăința și înfrânarea pe care ne-o impune postul³.

b) în săptămâna brânzei (sau săptămâ­na albă), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post.

c) în Săptămâna Luminată (dintre Duminica Paștilor și Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciunși Bobotează, precum și în ajunul tuturor Praznicelor împărătești, pentru ca veselia nunților să nu întunece sau să ne facă să uităm bucuria duhovnicească a ce­lor mai mari sărbători creștine.

Taina Cununiei este precedată de Logodnă (cuvânt slav, care înseamnă a face făgăduință de căsătorie), care e rân­duită tocmirii sau așezării nunții a doi ti­neri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare nunții sau cununiei; slujba Logodnei se face de cele mai multe ori împreună cu slujba Cununiei, săvârșindu-se imediat înaintea acesteia (dar se poate face și aparte, cu mult mai înainte).

Partea cea mai de seamă a slujbei Logodnei e punerea inelelor în degetele logodnicilor de către preot și apoi schim­barea acestor inele de către nași. Inelele sunt semnul iubirii, al credincioșiei și al legăturii trainice pe care o făurește Taina Căsătoriei între viitorii soți.

Atât la Logodnă, cât și la Cununie, mi­rii sunt însoțiți de nași (nuni). Rostul și datoria nașilor la cununie sunt aceleași ca ale nașilor de la Botez. Ei sunt martori și chezași ai temeiniciei făgăduințelor făcu­te de viitorii soți unul față de altul și ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vieții. De aceea pun mâna pe cununii, atât atunci când sunt puse pe capul mirilor, cât și atunci când sunt luate. De re­gulă, ei sunt aceiași de la Botez sau urmașii lor și trebuie să fie ortodocși și cu bună viețuire creștinească, purtându-se față de miri ca niște părinți și învă­țători ai acestora. În timpul sluj­bei, nașii țin în mână făclii aprin­se, simbol al curăției mirilor, al luminii darului de sus și al bu­curiei nuntașilor⁴.

Partea cea mai importantă a slujbei Nunții este punerea cununiilor; preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste fețe­le mirilor, rostind la fiecare, de câte trei ori, cuvintele: „Cunună-se robul (roaba) lui Dumnezeu (N) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”,apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui și apoi al miresei.

Cununiile sunt făcute în chipul coroa­nelor cu care se încununau odinioară re­gii și împărații. Ele închipuie podoaba, cinstea și răsplata care se aduc curăției și fecioriei mirilor pentru care aceștia sunt încununați ca niște împărați, înzestrați cu puterea de a da viață, a naște copii. De ace­ea se și cântă pentru dânșii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii!”.

Paharul de obște sau paharul comun din care gustă mirii înseamnă, pe de o par­te, bucuria și veselia nunții, iar pe de alta, unirea într-un cuget și menirea comună a viitorilor soți pe care ei vor împărtăși-o împreună de aici înainte, având parte de aceleași bucurii și aceleași necazuri. Aceleași lucruri închipuie și bucata de pâi­ne din care se dă acum mirilor să guste, odată cu paharul de obște.

Înconjurarea mesei în chip de horă închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Åži deoarece nunta se face în scopul nașterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la nașterea minunată a dumnezeiescului Prunc din Sfânta Fecioară, naștere pe care a prezis-o mai ales prorocul Isaia (7, 14). Pe acesta îl îndeamnă acum Biserica, prin cântare, să dănțuiască împreună cu noi, de bucurie că i s-a împlinit prorocia: „Isaie, dănțuiește! Fecioara a avut în pântece...” Se cântă, de asemenea, și celelalte două cântări de la slujba hirotoniei: „Sfinților Mucenici...” și „Slavă Å¢ie, Hristoase Dumnezeule...”, care înseamnă că mirii tre­buie să se facă părtași ai lui Hristos și ai sfinților Lui, prin viața curată pe care o vor duce și în căsnicie.

Biserica Ortodoxă acceptă a doua si a treia nuntă care erau privite odinioară de Biserică cu mai multă asprime și îngă­duite numai ca un pogorământ făcut pen­tru slăbiciunea firii omenești. De aceea, erau însoțite de unele epitimii sau canoa­ne de pocăință. Astăzi însă, deoarece ase­menea căsătorii au devenit mai dese, Biserica e nevoită să le îngăduie și să le bi­necuvânteze, pentru a nu lăsa pe cei îm­preunați cu legătura trupească să trăiască în păcat, fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Cununia a doua și a treia se săvârșesc după o rânduială deosebită, în care se vede încă vechea disciplină a asprimii cu care erau privite de către Biserică asemenea căsă­torii. Această rânduială este, în prima ei parte, mult mai simplă și mai puțin sărbă­torească decât cea de la prima cununie Atât ectenia, cât și molitvele de la Logodnă, precum și cele dinaintea punerii cununi­ilor cuprind rugăciuni pentru pocăință și iertarea mirilor, pentru că însoțirea lor prin a doua sau a treia nuntă le e socotită ca un păcat izvorât din aprinderea trupeas­că, pe care ei n-au putut-o birui.

A patra nuntă e socotită de Biserică drept o fărădelege, de aceea preoții sunt opriți de a o sluji, sub pedeapsa cateri­sirii⁵.

Note: