Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
(Cuvânt rostit în 29 august 2014 la întâlnirea organizată la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnuluidin Elveţia)
Omul zilelor noastre, omul recent, aşa cum l-a numit H.R. Patapie- vici, nu mai are rădăcini ale înţelegerii duhovniceşti, nu mai are criterii după care să se călăuzească în viaţă. De aceea este foarte uşor derutabil, foarte uşor cedează când vine asupra lui o încercare, când este pus la o greutate. Foarte des auzim astăzi expresia: „îmi doresc să mor ca să se încheie toate suferinţele”, sau „îmi vine să-mi iau viaţa, pentru că simt că moartea le rezolvă pe toate”.
Structura aceasta şubredă a omului postmodern a îngrijorat Sinodul Bisericii Ortodoxe Române acum trei-patru ani, când a luat în discuţie problema familiei creştine, trăgând un semnal de alarmă pentru realitatea dureroasă că una din patru căsnicii se descompune după doar câţiva ani de vieţuire.
Într-o atmosferă ca aceasta mi se pare importantă această temă, a rănirii sufleteşti, a conştientizării cauzelor care provoacă rănile noastre şi felul în care noi ne putem îngriji de acestea. Dintru început putem spune că astăzi tot mai puţini oameni conştientizează structura adâncă a omului aşa cum era ea în gândul lui Dumnezeu atunci când a zis „să facem om după chipul Nostru şi după asemănare”.
Omul postmodern, trăind tot mai mult sub influenţa stimulilor exteriori, are o capacitate mult mai mică de a se interioriza, de a cunoaşte fiinţa sa lăuntrică şi frumuseţea acesteia. El este ori trăit de probleme, ori copleşit de ele, şi în puţinele răgazuri pentru suflet ce i le oferă programul vieţii atât de încărcat, din pricina superficialităţii, nu reuşeşte să vadă şi să înţeleagă de unde vine răul în viaţa lui şi cum ar putea împuţina pricinile care îl cauzează.
Conştientizarea rănilor sufleteşti este un proces duhovnicesc care astăzi este trecut foarte uşor cu vederea, dar Sfântul Grigorie Sinaitul spune că nu putem înţelege cum ne-a lucrat păcatul dacă nu înţelegem cum ne-a făcut Ziditorul. Dacă noi primim prin credinţă cele pe care ni le descoperă maica noastră Biserica, atunci lumina adevărului pătrunde în noi şi putem ajunge să conştientizăm că suntem răniţi sufleteşte, că suntem într-un război duhovnicesc, că duhurile răutăţii sunt mult mai iscusite decât noi şi avem nevoie de ajutor.
Ajutorul concret îl primim de la Sfinţii Părinţi care au luptat, care au biruit cu ajutorul Domnului, şi nu numai atât, ci au avut şi puterea de a scrie învăţături pline de înţelepciune despre cum se poate birui în lupta aceasta duhovnicească. De la ei noi primim lumina înţelegerii duhovniceşti prin care vedem de unde vine răul în viaţa noastră şi care sunt metodele de a-l înlătura.
Sfântul Apostol Pavel ne spune că prin păcat a intrat în lume moartea, şi tot prin păcat intră moartea şi în viaţa noastră. De aceea, în rugăciunile Bisericii întâlnim adesea cererea ca Domnul să ne învrednicească să ne trăim ziua, seara sau noaptea fără de păcat. Numai cu ajutorul lui Hristos omul încet, încet se luminează şi se eliberează de lucrarea păcatului.
Păcatul este ca o zgură care ţine strâns în chingile sale sufletul împătimit, şi atunci când omul are dorinţa de a se elibera de lucrarea păcatului trebuie să înţeleagă că durerea ce o pricinuieşte lupta cu păcatul este asemănătoare cu lucrarea de curăţire a zgurii de pe un obiect turnat. Loveşti zgura ca să se desprindă de obiectul turnat şi astfel să iasă la suprafaţă frumuseţea pe care turnătorul a gândit-o.
Vederea păcatului este o lucrare a harului lui Dumnezeu în inima omului, vedere ce cheamă omul la lucrare de pocăinţă. Omul, atâta timp cât nu vede lucrarea păcatului, o confundă pe aceasta şi crede că este o parte sau o energie a sa şi se identifică cu ea. Îi este foarte greu să se lepede, având impresia că face parte din el.
Doar lumina harului îi dă omului puterea să înţeleagă înrudirea sa cerească, activează potenţialul din omul care voieşte să trăiască cu Dumnezeu sau, aşa cum spune şi Cuviosul Siluan Athonitul, omul nu Îl poate căuta pe Dumnezeu până nu îl găseşte Domnul mai înainte, iar acesta este momentul în care Domnul ne găseşte.
Expresia „sunt rănit şi vreau să mă tămăduiesc” are ca sinonime mai multe expresii de pocăinţă din rugăciunile Bisericii, cum ar fi „eu sunt oaia cea pierdută, cheamă-mă, Mântuitorule, şi mă mântuieşte” sau „ca tâlharul strig: pomeneşte-mă când vei veni întru împărăţia Ta”. Ele mărturisesc o lumină a conştiinţei care viază în sufletul omului, mărturisesc deja venirea în sine şi începerea procesului de întoarcere la Tatăl.
Expresia arată că sufletul este deja conştient, că are nevoie de ajutor şi că începe să preţuiască mijloacele pe care Hristos ni le-a pus la îndemână spre vindecare. Care sunt acestea? Sunt Tainele Bisericii, prin care sufletul se adapă cu harul dumnezeiesc, primeşte iertare de păcate şi se luminează.
Prin Tainele Bisericii, omul moare păcatului şi viază dreptăţii lui Dumnezeu, adică de fiecare dată când ne spovedim noi murim păcatului, ne dezicem de el, îl vădim în faţa lui Hristos şi a preotului, ca nu cumva acesta să mai aibă vreun colţişor, fie cât de mic, în inima noastră şi de acolo să poată dărâma lucrarea de mântuire. Aşa se întăreşte inima în dreptatea lui Dumnezeu. Ne asemănăm dreptului Avraam care a crezut lui Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca dreptate, aşa cum ne învaţă Apostolul Pavel.
De fiecare dată când omul se împărtăşeşte cu Preacuratele Taine, când primeşte înlăuntrul său Trupul şi Sângele Domnului, se împărtăşeşte de iubirea smerită a lui Hristos care, aşa cum spunea Părintele Sofronie Saharov, în împărtăşirea cu Preacuratele Taine face schimb de vieţi cu noi. Ne ia viaţa noastră josnică şi plină de păcat şi ne dă în schimb viaţa Lui dumnezeiască, viaţă plină de roadele Duhului, plină de pacea care covârşeşte toată mintea.
Orice om sănătos care aude lucrurile acestea mărturisite de Biserică le doreşte. Cine nu îşi doreşte să-şi schimbe viaţa, de care de cele mai multe ori e nemulţumit şi se simte neîmplinit în ea? Cine este omul care vrea să se chinuiască în lumea aceasta, de dragul chinului, fără nici un scop mai înalt în spatele suferinţelor, aşa cum de pildă au pătimit martirii? Nu cred să fie o astfel de persoană.
Maica noastră Biserica ne pune la îndemână Tainele ei, dar, aşa cum spune Hristos în Evanghelie că „nimic spurcat nu intră în Împărăţia Cerurilor”, tot aşa şi apropierea de Tainele Bisericii trebuie să fie într-un duh de pocăinţă, cu o inimă sinceră şi o minte trezvitoare. Altfel riscăm să se facă rugăciunea noastră „în păcat”, adică să ratăm lungimea de undă, dacă pot spune aşa, prin care ne sunt împărtăşite Tainele lui Hristos.
Trebuie să înţelegem că viaţa duhovnicească este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi este asemenea puţinului aluat care dospeşte toată frământătura, adică Hristos lucrează cele veşnice în noi încet, încet. Sufletul nostru dobândeşte treptat capacităţi duhovniceşti prin care să poată petrece înaintea Domnului, dar toate acestea numai cu o singură condiţie, şi anume, de a rămâne sufletul smerit înaintea Domnului.
Noi înţelegem că pe planul duhului ne pasc primejdii la tot pasul, chiar şi când omul doreşte să facă cele bune. Părinţii ne avertizează că sunt multe primejdii care au chipul bunătăţii. De acolo a şi ieşit vorba că „drumul spre iad e pavat cu intenţii bune”. Sau Părintele Cleopa spunea că dacă vezi un tânăr suindu-se prea repede spre cer, să îl tragi de picioare în jos, pentru că riscă să-şi piardă sufletul.
Dacă intenţiile noastre ce ni se par bune nu au confirmarea duhovnicească, atunci nu sunt bune. Părintele Arsenie Boca spunea un cuvânt: „nu e bine ce e bine, ci e bine ce vine de la Dumnezeu”. Prin acest cuvânt înţelegem cât de importantă este pentru viaţa noastră duhovnicească încredinţarea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, de a ne lăsa purtaţi de dragostea Lui până în cele mai mici amănunte ale vieţii, să ştim că tot ceea ce facem nu este străin de voia Domnului.
Când omul a ales odinioară altceva decât a voit Domnul pentru el, alegerea aceea i-a adus înstrăinarea de Dumnezeu şi moartea, acum esenţial în toată nevoinţa noastră, toată osteneala noastră, nu este decât de a învăţa să alegem viaţa pe care Hristos ne-o pune înainte, şi aceasta se primeşte cel mai uşor făcând voia Domnului, încredinţându-ne ei.
Când sufletul petrece în voia lui Dumnezeu, energiile vieţii dumnezeieşti inundă sufletul, îl umplu de puterea de a rămâne în şuvoiul vieţii, îl îndulcesc cu trăiri duhovniceşti şi, aşa cum dă mărturie Sfântul Siluan, sufletul alta nu mai doreşte să cugete decât la iubirea Domnului.
Lucrul acesta nu este deloc uşor şi de multe ori se împleteşte cu neînţelegeri din partea omului, cu ispite care vădesc mai mult inima în aplecările ei. Domnul îngăduie acestea toate din dorinţa fierbinte de a învăţa şi noi să fim asemănători Lui întru toate. De aceea, şi când ne apropiem de spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, această apropiere se vădeşte şi ne vădeşte în acelaşi timp, arătându-ne cum să reuşim să fim cu adevărat înaintea lui Hristos şi cum putem mai bine să ne împărtăşim de viaţa ascunsă în spatele acestor Taine.
Din aceste vădiri se naşte în suflet înţelepciunea şi înţelegerea duhovnicească. Ele sunt aşa cum spune marele Ioan Scărarul, rănile de pe trupurile celor care au fost în război, dar s-au întors biruitori acasă, rănile acestea sau semnele care vădesc cât de crâncenă a fost lupta devin semne ale slavei nevoitorului.
Hristos, spune Părintele Sofronie Saharov, nu a luat cu sine după Înviere decât semnele cuielor. Trupul Său răstignit şi înviat a fost înălţat întru slavă purtând doar semnele cuielor. Aşa şi stigmatele noastre duhovniceşti, suferinţele şi încercările ce le-am avut în războiul de a trăi cât mai adânc Sfintele Taine, toate acestea devin slava noastră, devin puterea noastră de a petrece veşnic cu Hristos, Biruitorul morţii şi al păcatului.
Arhimandritul Melhisedec de la Lupşa
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team