...
Când băiatul se trezi, era aproape seară... Sări repede din pat, fugi în sufragerie, dar casa era goală. Afară ningea cu fulgi mari. „Unde sunt părinții? De ce nu s-au întors până acum?” Puse mâna pe telefon, ca să îi sune pe mobil, dar telefonul nu avea ton. Se îmbrăcă repede, își puse cizmele și ieși pe ușă. Nu avu răbdare să aștepte liftul, coborî scările în fugă și ieși din bloc. Se îndreptă spre biserică. Mai avea puțin de mers, când se opri brusc. Trebuia să treacă pe lângă școală. Dar școala nu mai era... În locul ei se afla o groapă mare, plină de noroi înghețat.
Un trecător în vârstă se apropia, mergând încet ca să nu alunece. Băiatul îl întrebă:
– Nu vă supărați, știți cumva ce s-a întâmplat cu școala? E școala mea, e școala unde învăț...
Nu primi nici un răspuns. „O fi surd...”, se gândi Iuliu. Din direcție inversă se apropiau doi tineri, ținându-se de mână. Băiatul se îndreptă spre ei.
– Åžtiți cumva ce e aici? Ce s-a întâmplat cu școala? Săptămâna trecută era aici...
Tinerii trecură pe lângă băiat fără să îi dea nicio importanță.
– Hei, ce e cu voi, ați asurzit? Nu mă mai aude nimeni? strigă băiatul, luând-o la fugă spre biserică.
În câteva secunde, însă, se opri. Gardul bisericii era la locul lui... Copacii din fața bisericii la locul lor... Dar în locul bisericii, o altă groapă. La fel de ciudată ca aceea de pe locul școlii. Copilul se sperie. O luă la fugă spre casă. Ajunse repede în bloc. Sună la parter, la ușa apartamentului în care locuia colegul lui de bancă. Nu îi răspunse nimeni. Luă liftul și urcă la ultimul etaj, unde locuiau doi
frați gemeni, cei mai buni prieteni ai lui. Soneria era defectă. Bătu la usă, dar degeaba. Bătu si mai tare, fără niciun rezultat. Începu să lovească usa cu picioarele, asteptând ca măcar vreun vecin să deschidă si să îl întrebe de ce face gălăgie. Dar, desi picioarele îl dureau de câte lovituri dăduse în usă, nimeni nu părea deranjat de zgomot.
Copilul coborî scările până la etajul la care locuia. Tocmai intrau în lift vecinii, doi tineri căsătoriți de curând.
– Stați o clipă, vă rog, strigă Iulian.
Dar ei intrară în lift si liftul coborî spre
parter. Copilul intră în apartament. Auzi zgomot în sufragerie. Se repezi acolo. Biblioteca era la locul ei, dar multe cărți lipseau. Nu îsi dădea seama de unde se auzea zgomotul. Se uită pe geam, spre locurile în care de obicei vedea scoala si, în depărtare, crucea de pe biserică. Acum nu mai vedea nimic acolo... Iesi pe hol, si iarăsi auzi zgomotul. Când se întoarse în sufragerie, observă că si mai multe cărți lipseau din raft. Se trânti mirat în fotoliu, să vadă ce se întâmplă. Nu se mai auzea niciun zgomot. La un moment dat, închise ochii. Auzi iar zgomotul acela, asa că întredeschise ochii si văzu cum o mână mare iesea din televizor si strângea cărțile din bibliotecă. Băiatul era foarte atent la ce vedea. Biblioteca era acum goală. Mâna televizorului iesi din nou si se îndreptă spre peretele mare al sufrageriei.
– Nu, icoana nu, strigă Iulian, dar mâna însfăcă repede icoana si o trase înăuntrul televizorului.
Copilul fugi în camera lui. Åži de acolo lipsea o icoană. Se aseză în genunchi si se rugă cu inima plină de tristețe:
Spuse rugăciuni până când somnul îl birui. Se trânti atunci în pat, descumpănit.
Dimineața nu mai voia să deschidă ochii. Îi era frică. Se apucă să cânte colinde, ca să îi treacă frica... Dar nu apucă să termine primul colind, că auzi, ca prin vis, usa deschizându-se... Copilul se frecă la ochi si văzu, pe perete, icoana din cameră. Icoana lui, icoană pe care o avea de când era mic, era la locul ei.
Iulian era foarte emoționat. Îsi privi părinții fără să spună nimic. Apoi se duse în sufragerie. Icoana era la locul ei, cărțile la locul lor. Se uită pe geam si văzu si scoala, si crucea de pe biserică. Inima îi era plină de bucurie...
Bine că nu v-a furat și pe voi, nu-i așa? Mă gândeam eu să nu vin azi la biserică, că e un film pentru copii la televizor exact în timpul slujbei.
NU UITATI:
În ziua de azi, cel rău a devenit tot mai priceput la a înșela oamenii – e în pas cu moda, cu noile descoperiri (televizor, internet, telefon, nintendo, Wii, PS etc.). Åžtie să prezinte totul foarte ademenitor, oferind alternative pentru timpul ce ar trebui să-l dedicăm Mântuitorului nostru. Dar noi știm că putem alege! Așadar, ochii larg deschiși, ca să nu cădem în capcana lui! Åži, mai ales, învățați din pățaniile altora!
JOCURI
URÅžII LA PESCUIT:
Se formează două echipe egale ca număr, unii sunt peștii, iar ceilalți ursii. Ursii se țin de mână și formează o plasă. Peștii încearcă să nu intre în această plasă, iar urșii încearcă să-i prindă, fără să-și dea drumul la mâini. Fiecare pește atins de plasa urșilor este eliminat din joc sau se adaugă la plasa acestora.
DANS PRINTRE STICLE:
Se aranjează 10 sticle într-un rând, lăsând între ele o distanță de lungimea unei sticle. Provocarea este: cine poate să parcurgă rândul de sticle fără să răstoarne nici una? Cine dorește să încerce, este lăsat mai întâi să treacă printre sticle fără a fi legat la ochi. După ce a făcut această probă, este legat la ochi. Pe furiș, cineva îndepărtează sticlele. Hazul va fi foarte mare, pentru că temerarul va executa un adevărat dans, balansându-se în toate direcțiile, de teamă să nu răstoarne sticlele care oricum nu mai există (proba se mai poate face și cu 3-4 participanți simultan).

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team