...

Când băiatul se trezi, era aproape seară... Sări repede din pat, fugi în sufra­gerie, dar casa era goală. Afară ningea cu fulgi mari. „Unde sunt părinţii? De ce nu s-au întors până acum?” Puse mâna pe telefon, ca să îi sune pe mobil, dar te­lefonul nu avea ton. Se îmbrăcă repede, îşi puse cizmele şi ieşi pe uşă. Nu avu răbdare să aştepte liftul, coborî scările în fugă şi ieşi din bloc. Se îndreptă spre biserică. Mai avea puţin de mers, când se opri brusc. Trebuia să treacă pe lân­gă şcoală. Dar şcoala nu mai era... În lo­cul ei se afla o groapă mare, plină de no­roi îngheţat.

Un trecător în vârstă se apropia, mer­gând încet ca să nu alunece. Băiatul îl în­trebă:

– Nu vă supăraţi, ştiţi cumva ce s-a întâmplat cu şcoala? E şcoala mea, e şcoala unde învăţ...

Nu primi nici un răspuns. „O fi surd...”, se gândi Iuliu. Din direcţie in­versă se apropiau doi tineri, ţinându-se de mână. Băiatul se îndreptă spre ei.

– Ştiţi cumva ce e aici? Ce s-a întâm­plat cu şcoala? Săptămâna trecută era aici...

Tinerii trecură pe lângă băiat fără să îi dea nicio importanţă.

– Hei, ce e cu voi, aţi asurzit? Nu mă mai aude nimeni? strigă băiatul, luând-o la fugă spre biserică.

În câteva secunde, însă, se opri. Gardul bisericii era la locul lui... Copacii din faţa bisericii la locul lor... Dar în lo­cul bisericii, o altă groapă. La fel de ciu­dată ca aceea de pe locul şcolii. Copilul se sperie. O luă la fugă spre casă. Ajunse repede în bloc. Sună la parter, la uşa apar­tamentului în care locuia colegul lui de bancă. Nu îi răspunse nimeni. Luă liftul şi urcă la ultimul etaj, unde locuiau doi

fraţi gemeni, cei mai buni prieteni ai lui. Soneria era defectă. Bătu la usă, dar de­geaba. Bătu si mai tare, fără niciun re­zultat. Începu să lovească usa cu picioa­rele, asteptând ca măcar vreun vecin să deschidă si să îl întrebe de ce face gălă­gie. Dar, desi picioarele îl dureau de câte lovituri dăduse în usă, nimeni nu părea deranjat de zgomot.

Copilul coborî scările până la etajul la care locuia. Tocmai intrau în lift veci­nii, doi tineri căsătoriţi de curând.

– Staţi o clipă, vă rog, strigă Iulian.

Dar ei intrară în lift si liftul coborî spre

parter. Copilul intră în apartament. Auzi zgomot în sufragerie. Se repezi acolo. Biblioteca era la locul ei, dar multe cărţi lipseau. Nu îsi dădea seama de unde se auzea zgomotul. Se uită pe geam, spre lo­curile în care de obicei vedea scoala si, în depărtare, crucea de pe biserică. Acum nu mai vedea nimic acolo... Iesi pe hol, si iarăsi auzi zgomotul. Când se întoarse în sufragerie, observă că si mai multe cărţi lipseau din raft. Se trânti mirat în fotoliu, să vadă ce se întâmplă. Nu se mai auzea niciun zgomot. La un moment dat, în­chise ochii. Auzi iar zgomotul acela, asa că întredeschise ochii si văzu cum o mână mare iesea din televizor si strângea cărţi­le din bibliotecă. Băiatul era foarte atent la ce vedea. Biblioteca era acum goală. Mâna televizorului iesi din nou si se în­dreptă spre peretele mare al sufrageriei.

– Nu, icoana nu, strigă Iulian, dar mâna însfăcă repede icoana si o trase înăuntrul televizorului.

Copilul fugi în camera lui. Şi de aco­lo lipsea o icoană. Se aseză în genunchi si se rugă cu inima plină de tristeţe:

Spuse rugăciuni până când somnul îl birui. Se trânti atunci în pat, descum­pănit.

Dimineaţa nu mai voia să deschidă ochii. Îi era frică. Se apucă să cânte co­linde, ca să îi treacă frica... Dar nu apu­că să termine primul colind, că auzi, ca prin vis, usa deschizându-se... Copilul se frecă la ochi si văzu, pe perete, icoa­na din cameră. Icoana lui, icoană pe care o  avea de când era mic, era la locul ei.

Iulian era foarte emoţionat. Îsi privi părinţii fără să spună nimic. Apoi se duse în sufragerie. Icoana era la locul ei, căr­ţile la locul lor. Se uită pe geam si văzu si scoala, si crucea de pe biserică. Inima îi era plină de bucurie...

Bine că nu v-a furat şi pe voi, nu-i aşa? Mă gândeam eu să nu vin azi la biserică, că e un film pentru copii la televizor exact în timpul slujbei.

(www.danionvasile.ro)

NU UITATI:

În ziua de azi, cel rău a devenit tot mai priceput la a înşela oamenii – e în pas cu moda, cu noile descoperiri (tele­vizor, internet, telefon, nintendo, Wii, PS etc.). Ştie să prezinte totul foarte ademenitor, oferind alternative pentru timpul ce ar trebui să-l dedicăm Mântuitorului nostru. Dar noi ştim că putem alege! Aşadar, ochii larg deschişi, ca să nu cădem în capcana lui! Şi, mai ales, învăţaţi din păţaniile altora!

JOCURI

URŞII LA PESCUIT:

Se formează două echipe egale ca nu­măr, unii sunt peştii, iar ceilalţi ursii. Ursii se ţin de mână şi formează o plasă. Peştii încearcă să nu intre în această plasă, iar urşii încearcă să-i prindă, fără să-şi dea drumul la mâini. Fiecare peşte atins de plasa urşilor este eliminat din joc sau se adaugă la plasa acestora.

DANS PRINTRE STICLE:

Se aranjează 10 sticle într-un rând, lăsând între ele o distanţă de lungimea unei sticle. Provocarea este: cine poate să parcurgă rândul de sticle fără să răs­toarne nici una? Cine doreşte să încerce, este lăsat mai întâi să treacă printre sti­cle fără a fi legat la ochi. După ce a fă­cut această probă, este legat la ochi. Pe furiş, cineva îndepărtează sticlele. Hazul va fi foarte mare, pentru că temerarul va executa un adevărat dans, balansându-se în toate direcţiile, de teamă să nu răstoarne sticlele care oricum nu mai există (proba se mai poate face şi cu 3-4 participanţi simultan).