Ea vieţuia la un loc oarecare osebit, aproape de Roma, într-o mănăstire mică şi neştiută, pentru a fi păzită, pe cât se putea, întru cumplitele vremi ale închinării la ido­li. Şi pornindu-se în Roma prigoană mare împotriva creştinilor de către păgânul îm­părat Diocleţian, sfânta fecioară Arhelaia, cu două surori ale sale întru Hristos şi îm­preună pustnice, Tecla şi Susana, temându-se, au lăsat Roma şi au fugit în Campania, îmbrăcate cu haine bărbăteşti, pentru ca ast­fel să nu fie cunoscute că sunt fecioare.

Aşezându-se acolo, nu departe de ceta­tea ce se numea Nola, la un loc smerit şi pus­tiu, se îndeletniceau ziua şi noaptea cu rugă­ciunile lor cele cu dinadinsul către Dumnezeu şi cu alte lucruri plăcute Lui, tămăduind ne­putinţele bolnavilor, căci primiseră de la Dumnezeu darul tămăduirii cu minune, pen­tru curăţia şi sfinţenia vieţii lor. Şi erau feţele lor smerite, blânde şi luminate, ca unele ce se bucurau cu inimile întru D omnul Dumnezeul lor şi cu însăşi înfăţişarea lor îşi arătau întrea­ga lor înţelepciune şi sfinţenie. Hainele pe dânsele erau rupte şi aspre, fiind făcute din păr, şi toată asemănarea lor era sărăcăcioasă şi pustnicească. Perii capetelor lor erau tunşi ca şi la bărbaţi, şi mulţi le socoteau pe ele că sunt bărbaţi, iar nu femei.

Deci se adunau la dânsele oameni de primprejur, unii pentru tămăduiri, alţii pen­tru povăţuiri, pentru că ele aveau, pe lângă darul tămăduirii, şi cuvântul învăţăturii ce­lei de Dumnezeu insuflate, şi nu numai tru­purile oamenilor le tămăduiau, ci şi suflete­le, şi pe mulţi i-au adus de la păgânătatea închinării la idoli la credinţa în Hristos, stră­bătând slava despre dânsele prin toată ţara aceea.

Astfel a ajuns vestea despre ele până la ighemonul Campaniei, cu numele Leontie, pentru că ostaşii lui erau puşi în multe lo­curi să pândească pe creştini, şi înştiinţându-se ei de sfintele fecioare, au spus ighemonului. Iar el le-a poruncit să le prindă şi să le aducă la dânsul, în cetatea Salernei – căci acolo şedeau atunci judecătorii şi munceau pe creştini. Deci sfintele fecioare au fost prinse şi aduse spre cercetare la Salerna, înaintea ighemonului. Iar ele au înţeles că Mirele lor Cel fără de moarte şi nestricăcios, Domnul nostru Iisus Hristos, le cheamă la cununa mucenicească, pentru ca nu numai cu fecioria, ci şi cu sânge­le mucenicesc, ca şi cu o porfiră împărătească, fiind împodobite, să le ia pe dânsele în cămara Sa cea ce­rească. Deci s-au umplut de mare nădejde şi îndrăz­neală şi stăteau fără de temere înaintea chinuitorului, mărturisind cu glas mare tot adevărul despre dânse- le, spunând cine şi de unde sunt. Şi nu-şi ascundeau credinţa şi viaţa lor, că sunt creştine şi fecioare logo­dite lui Hristos, făgăduite să-şi păzească curăţia lor neîntinată pentru Dânsul până la sfârşitul lor.

Iar ighemonul Leontie, căutând spre dânsele, a vă­zut pe fericita fecioară Arhelaia mai în vârstă cu anii, mai îndrăzneaţă la vorbă şi faţa ei având deosebită cin­ste; deci s-a întors către dânsa şi i-a zis: „Ascultă, Arhelaia, pentru ce chemi la tine mulţi oameni, buni şi răi, şi îi înveţi să se închine lui Iisus Nazarineanul, Care n-a putut nici pe Sine să Se izbăvească când era mun­cit, şi Care nici acum nu poate să-i ajute cuiva? Pentru ce îndrăzneşti a face doctorii cu cuvinte vrăjitoreşti şi înşeli poporul, şi te arăţi a fi bărbat, îmbrăcându-te băr- băteşte, tu, care eşti femeie spurcată şi vrăjitoare vătă­mătoare? După cum mi se pare, tu însăţi ai învăţat şi pe aceste două fecioare la aceste farmece; aşa că, de nu te voi pierde pe tine, apoi mulţi bărbaţi şi femei vei atra­ge la înşelăciunea ta”

Sfânta fecioară a răspuns: „Eu, cu puterea lui Hristos, calc peste puterea şi lucrările diavolului, şi învăţ pe oa­menii cei cu înţelegere şi cinstiţi să cunoască pe Unul Adevăratul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămân­tul, marea şi toate cele ce sunt într-însele. În numele Domnului meu Iisus Hristos, Unul născut, Fiul lui Dumnezeu, tuturor bolnavilor se dă sănătate prin mine, roaba Lui. Şi nu mă prefac că sunt parte bărbătească, mărturisindu-mă acum îndată că sunt fecioară şi roabă a lui Hristos; iar acestea două îmi sunt surori întru Domnul, crescând cu mine în credinţa lui Hristos încă din tinereţile lor”. Ighemonul a zis: „Tot cel ce nu se supune poruncii împărăteşti este vrednic de moarte cumplită”. Sfânta a răspuns: „Noi avem împărat pe Domnul nostru Iisus Hristos, pentru Care am lăsat lumea şi toate cele din ea; poruncii Aceluia ne supunem şi de la El aş­teptăm milă, pentru că El stăpâneş­te cerul şi pământul şi toate celelal­te din lume”.

Zis-a ighemonul: „Zeii noştri pe toate le ţin şi le stăpânesc, iar numirile lor sunt acestea: Cron, Trismegist, Ermie, Afrodita, Ira, Atina; iar mai mare decât toţi este Die. Acestea sunt puterile lui Dumnezeu care ţin şi îndreaptă lu­mea”. Răspuns-a fecioara: „Zeii tăi sunt orbi şi cei orbi li se închină lor şi cred în ei”. Ighemonul a zis: „Dumnezeul vostru este unul şi nu este puternic să Se apere singur, căci a fost răstignit pe cruce, adăpat cu oţet, încunu­nat cu spini şi împuns cu suliţa” Sfânta a răs­puns: „Toate acestea le-a răbdat Dumnezeul nostru pentru mântuirea noastră, ca toţi cei ce cred în El să nu piară, ci să aibă viaţa veş­nică; iar zeii tăi nu văd, nu aud, nu vorbesc şi nu pot să-şi ajute nici lor şi nici altora”.

Deci ighemonul, mâniindu-se, a dat-o unor lei flămânzi, ca s-o mănânce, aşteptând ca îndată să fie sfâşiată de ei. Iar fiarele s-au îmblânzit ca nişte mieluşei şi se tăvăleau la picioarele sfintei. Iar ea se ruga lui Dumnezeu şi zicea: „Doamne Dumnezeule, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, Cel ce ai păzit până acum trupul meu curat de toată întinăciunea, precum ai îmblânzit fiarele şi mi-ai dat să biruiesc pe ighemonul cel mai cumplit decât fiarele, aşa întotdeauna să-mi fii mie, roabei Tale, ajutor nedepărtat”. Ighemonul, văzând-o că petrece nevătămată de fiare, s-a umplut de mai multă mânie şi a poruncit ostaşilor să ucidă fiarele, iar pe sfânta muceniţă s-o lege împreună cu surorile ei şi să le arunce în temniţă.

Dar în temniţă li s-a arătat îngerul Domnului, strălucindu-le cu negrăită lumină şi zicându-le: „Nu vă temeţi, fecioarele lui Hristos, căci rugăciunile voastre s-au suit înaintea lui Dumnezeu şi acum vi s-au gătit cununile la cer!”. Acea lumină neobişnuită ce a strălucit în temniţă au văzut-o şi străjerii, care, umplându-se de spaimă, au strigat: „Cu adevărat, Unul este adevăratul Dumnezeu, pe Care aceste fecioare Îl propovăduiesc!” Iar a doua zi a zis ighemonul către sluji­tori: „Să-mi aduceţi pe fermecătoarea ace­ea, care ieri m-a ocărât pe mine şi pe zeii mei cu batjocură”. Şi îndată Sfânta Muceniţă Arhelaia a fost pusă înaintea judecăţii ace­luia şi a zis către el: „O, chinuitorule, nu eu, ci lucrurile tale cele rele îţi aduc hulă şi ne­cinste, şi încă şi focul cel nestins ţi-l pregă­tesc ţie, ca să arzi într-însul, muncindu-te cu zeii tăi în veci. Iar de vei voi să te scapi de veşnicele munci, ascultă cuvintele mele cele de folos şi primeşte sfatul meu cel sănătos: crede în Dumnezeu Tatăl, Cel ce te-a zidit pe tine; şi întru Iisus Hristos, Unul născut Fiul Lui; şi întru Duhul Sfânt, Care din Tatăl purcede. Acesta este Dumnezeu, Unul în Treime, slăvit şi sus, şi jos!”

Iar ighemonul, socotind cuvintele aces­tea de râs şi de nebunie, a răspuns împotri­va lor, zicând: „De vei voi tu să crezi mie şi zeilor mei, te voi dărui cu bogăţii şi daruri şi vei primi loc înalt între femeile cele lumi­nate ale Romei; iar de nu vei asculta de mine, te voi da spre batjocura desfrânaţilor celor fără de ruşine şi după aceea, muncindu-te cu amar, te voi rândui la moarte cumplită; iar trupul tău îl voi arunca să-l mănânce câi­nii, fiarele şi păsările”. Sfânta a răspuns: „Eu am ajutor pe Domnul meu Iisus Hristos, Care, precum este păzitor al sufletului meu, aşa şi al trupului, şi mă va feri pe mine de întinăciunea cu care tu te gândeşti să mă ne­cinsteşti, precum şi pe cele ce au pătimit mai înainte de mine le-a ferit neîntinate de cei necredincioşi. Iar de moarte nu am grijă, pentru că aştept să dobândesc viaţa cea veş­nică de la Domnul meu, Care mă va numă­ra pe mine cu îngerii Săi cei sfinţi, în bucu­ria cea nesfârşită”.

Atunci ighemonul a poruncit să dezbra­ce pe sfântă şi să-i strujească cinstitul ei trup cel fecioresc cu piepteni de fier şi să o bată aspru, iar rănile ei să le stropească cu unt­delemn fierbinte şi cu smoală pregătită pen­tru aceea. Astfel au strujit trupul ei cel sfânt şi l-au ars până la oase, încât toţi cei ce ve­niseră la acea privelişte şi priveau la acea pă­timire a sfintei muceniţe se minunau foar­te cum fecioara, care era de firea cea neputincioasă, putea suferi atât de cumpli­te munci şi să fie vie! Atunci Sfânta Arhelaia, ridicându-şi ochii în sus şi înălţându-şi mâi­nile în chipul crucii, a zis: „Stăpâne, priveş­te din cer, de la scaunul cel sfânt al Tău, spre roaba Ta cea credincioasă, stinge focul cel arzător cu roua darului Tău şi fă uşurare din dureri trupului meu întru rănile cele făcu­te mie de acest căznaş”.

Abia a grăit aceste cuvinte şi îndată a ră­sărit peste capul ei o lumină minunată şi un glas s-a auzit zicând: „Nu te teme, sunt cu tine”. Şi văzând căznaşul pe sfânta petrecând nevătămată, se mânia şi scrâşnea din dinţi. Deci era acolo o piatră foarte mare, care abia putea fi mişcată de mulţi oameni. Atunci ti­ranul a poruncit ca să o ridice şi să pună sub ea pe muceniţă, ca să fie zdrobită de greuta­tea fără de măsură a pietrei. Şi după ce slu­jitorii au făcut aceea, deodată îngerul Domnului, care stătea nevăzut lângă fecioa­ră, a prăvălit acea piatră în altă parte şi pia­tra a ucis pe slujitorii ighemonului; iar sfân­ta s-a aflat vie, lăudând pe Dumnezeu şi cântând: „Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, Care mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc spre Tine!”.

Iar poporul, văzând acea minune, a stri­gat: „Adevărat este Dumnezeul creştinilor, Cel propovăduit de muceniţă”. Ighemonul a zis către ai săi: „Ce să facem acestei ferme­cătoare? Iată, biruieşte toate muncile; lu- aţi-o şi duceţi-o afară din cetate, asemenea luaţi şi pe cele două fecioare ce-i urmează ei şi pe toate trei să le ucideţi cu sabia”. Deci ostaşii, luând pe sfintele muceniţe, care aveau mâinile legate dinapoi, le-au scos afară din cetate.

Şi ajungând la locul cel de ucidere, pe când ostaşii voiau să le taie, au văzut arăta­re îngerească şi s-au spăimântat; căci sfinţii îngeri, care priveau la pătimirea sfintelor mu­ceniţe, s-au apropiat să ia cu slavă sufletele lor cele muceniceşti. Şi văzând ostaşii veni­rea de faţă a acelor îngeri, s-au temut şi stă­teau tremurând, ca şi cum ar fi uitat de sine. Iar Sfânta Arhelaia, săvârşind rugăciunea sa, a zis către ostaşi: „Îndepliniţi porunca voas­tră!”. Iar ostaşii au răspuns: „Nu îndrăznim, stăpână, de vreme ce ne-a cuprins o mare frică!”. Atunci toate sfintele fecioare împre­ună le-au zis: „De nu faceţi cele poruncite vouă, nu veţi avea parte cu noi”. Iar ostaşii, auzind acestea, şi-au tras săbiile şi le-au tă­iat cinstitele capete.

Astfel, cele trei sfinte cuvioase muceni- ţe, curatele fecioare Arhelaia, Tecla şi Susana, săvârşind nevoinţele lor, au intrat în căma­ra cea cerească şi au stat cu îngerii, înaintea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Dumnezeu Cel în Treime închinat, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.