În tradiţia Bisericii noastre este vizi­bilă această distincţie; Evanghelia pentru noul botezat, pentru creştin, este Evan­ghelia de la Ioan. Primele trei Evanghelii vorbesc în general despre viaţa Mântui­torului, care alunga diavolii şi îi tămăduia pe oameni. În Evanghelia după Ioan, Hris­tos apare ca fiind Fiul lui Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu, Mila şi Viaţa lumii, iar detaliile istorice prezentate sunt legate de aceste noţiuni teologice mai în­alte.

Al doilea aspect este că, în această pe­rioadă a Penticostarului, în aproape fieca­re duminică citim pericope evanghelice care fac referire la apă. În duminica a patra după Paşte, cea a Slăbănogului, aflăm des­pre paraliticul care a aşteptat lângă apă vreme de 38 de ani. În următoarea dumi­nică, cea a Samarinencei, iarăşi întâlnim acest element, sub forma fântânii. În du­minica a şasea, cea a Orbului din naştere, iarăşi se face referire la apă, căci orbul este trimis, după cum ştim, la izvorul Siloamului. La jumătatea Praznicului Îl auzim din nou pe Hristos spunând că El este Izvorul vieţii. Toate lucrurile acestea sunt legate, creează o unitate. Sfinţii Părinţi nu le-au rânduit la întâmplare. Lucrul acesta s-a făcut pentru că, în acele vremuri, în Sâmbăta Mare erau botezaţi un număr mare de credincioşi. Iar în răstimpul Postului Mare catehumenii se pregăteau pentru Botez. De aceea se şi citea Evanghelia după Marcu, în care se spune cum ies diavolii din inima omului. Aşadar, în Sâmbăta dinaintea Învierii se făcea la Pavecerniţă acest Botez colectiv, în baptisteriu, apoi noii botezaţi intrau cu ceilalţi credincioşi în biserică. Şi, fiindcă erau de faţă aceşti noi botezaţi, se citea la slujbă Evanghelia după Ioan, care este Evanghelia teologică. De aceea toate referirile din Penticostar trimit la apă.

Colimvitra este pântecele Bisericii, acolo unde se face naşterea duhovnicească a creştinilor. Şi chiar seamănă această colimvitră cu un pântece. Aşa cum avem prima naştere, cea omenească, prin care ieşim din pântecele maicii, aşa avem şi această a doua naştere, cea duhovnicească, din pântecele Bisericii. Şi aşa cum la prima naştere dobân­dim înrudire cu fraţii noştri şi cu ceilalţi membri ai familiei, aşa şi acum, la a doua naş­tere, dobândim înrudire cu ceilalţi membri ai Bisericii. Astfel încât creştinii trebuie să ştie că între ei există şi altă înrudire, cea duhovnicească, şi că au renăscut din apele co- limvitrei şi s-au făcut mădulare ale Trupului lui Hristos. Nu Biserica este una, iar Hristos altceva, ci Hristos este Capul Însuşi al Bisericii, iar noi suntem mădularele Lui. Din această pricină se vorbeşte neîncetat în aceste zile despre colimvitră şi despre apă, fi­indcă şi noi trebuie să înţelegem marea vrednicie şi însemnătate a Tainei Botezului şi a Tainei Mirungerii.

Dar ceea ce ne impresionează încă şi mai mult este că şi în duminica Cincizecimii Îl vom auzi pe Hristos spunând că „cel ce crede în mine, din pântecele lui vor curge râuri de apă vie”. Deosebirea este că în duminicile anterioare se făcea referire la o apă care este în afara omului, iar în ziua Cincizecimii se vorbeşte despre o apă care este înlăuntrul nostru, în fiinţa noas­tră, în inima noastră. Se arată astfel lu­crarea Duhului Sfânt, Care vine înlăuntrul nostru, în inima noastră, şi de acolo se va naşte cuvântarea de Dumnezeu. Şi Sfântul Simeon Noul Teolog spune că există un Botez cu apă şi un Botez cu Duh. Botezul cu apă este Taina Sfântului Botez, când ieşim afară din colimvitră; desigur că şi atunci Îl primim pe Duhul Sfânt. Dar trebuie ca acest Duh Sfânt dinlăuntrul nostru să sporească, trebuie ca omul să purceadă mai departe şi să ajun­gă la experierea, la cercarea Duhului Sfânt. Astfel, scopul nostru în viaţă, al creştinilor, este de a trece de la Botezul cu apă la Botezul cu Duh.

Cum simţim dacă în inima noastră iz­vorăşte această apă vie, care este Însuşi Iisus Hristos? Atunci când înlăuntrul nos­tru este dragoste mare de Dumnezeu, când inima noastră devine lăcaş de rugăciune neîncetată şi, bineînţeles, atunci când avem vederi duhovniceşti înalte, aşa cum au avut Sfinţii Părinţi. Şi atunci dinlăuntrul fiin­ţei noastre ni se face şi ni se dă nouă o bu­curie şi o cuvântare de Dumnezeu. Şi prin această putere a Duhului Sfânt putem răz­bate şi trece dincolo de toate necazurile vieţii acesteia şi putem birui, astfel încât să urcăm la o altă dimensiune a vieţii du­hovniceşti. Aşa cum astronautul pleacă de pe Pământ şi iese de sub influenţa aceas­ta a câmpului gravitaţional, fiind supus al­tor legi decât cele ale Pământului, aşa şi creştinul care are Botezul apei şi Botezul Duhului reuşeşte să biruiască, trece din­colo de legile lumii.

Aceasta ne-a învăţat pe noi Sfântul Grigorie Palama, căci toată teologia sa este despre cum să ajungem la vederea lumi­nii dumnezeieşti. Este un lucru ştiut că rugăciunea pe care o făcea sfântul era: „Luminează-mi întunericul!”, căci simţea înlăuntrul său acest întuneric duhovni­cesc, care era de fapt lipsa luminii lui Dumnezeu. Unde nu există lumina lui Dumnezeu, acolo este întuneric.

Teologia scolastică are drept centru creierul, iar teologia ortodoxă are drept centru inima: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule”, „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” Să ne rugăm cu toţii ca în ziua Cincizecimii să simţim lucrarea Sfântului Duh în ini­ma noastră. Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune în această privinţă că la fel cum femeia care a luat în pântece simte noua viaţă ce creşte în ea din săltările pruncu­lui în pântecele ei, aşa şi omul care are în­lăuntrul lui pe Duhul Sfânt înţelege lucrul acesta din săltările inimii lui.

Dumnezeu este viaţa noastră şi lumi­na noastră. El este Capul slăvit Care ne chiverniseşte şi ne călăuzeşte în această viaţă. Să ne ajute Domnul ca în duminica Cincizecimii să simţim şi noi înlăuntrul nostru această mişcare şi această săltare, acest izvor al vieţii Duhului Sfânt. Să ne potolim şi noi setea, cei ce însetăm de lu­crul acesta, şi să întâlnim Izvorul veşnic, Care este Hristos.