MIRUNGEREA^[1]sau ungerea cu Sfân­tul Mir a noului botezat este semnul vă­zut al împărtăşirii lui reale din darurile Sfântului Duh, Care S-a pogorât în chip văzut mai întâi asupra Mântuitorului, ca un porumbel, la Botez, apoi în chip de limbi de foc asupra Sfinţilor Apostoli, la Cincizecime, şi Care se dă noului botezat imediat după primirea Sfântului Botez, sub chipul văzut al Sfântului Mir. Aşa cum Sfântul Duh S-a pogorât asupra Mântui­torului îndată după Botezul Său în râul Iordan, aşa şi ungerea cu Sfântul Mir se dă celui botezat imediat după Botez.

Sfântul Mir este „pecetea”, „semnul” lui Hristos, şi prin ungerea cu el cel bote­zat devine creştin, un „Hristos”, adică „uns al Domnului”, deoarece Hristos înseamnă „uns” .

Ungerea se face în semnul crucii, rostindu-se cuvintele: „Pecetea darului Sfântului Duh” (cf. II Cor. 1, 21-22), ritu­al foarte vechi şi generalizat, prevăzut apoi în canonul 7 al Sinodului II Ecumenic. Mirungerea este o „pecetluire” a membri­lor Bisericii lui Hristos, semnul văzut al apartenenţei lor la Trupul mistic al Domnului.

O altă semnificaţie a acestei Taine este aceea de „taină a preoţiei universale”, care face din toţi creştinii o „seminţie aleasă”, „preoţie împărătească”, „popor sfânt” al lui Dumnezeu, despre care vorbeşte Sfântul Apostol Petru: „Iar voi sunteţi se­minţia aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu” (I Petru 2, 9-10).

Sfântul Mir este untdelemn curat de măsline, amestecat cu multe şi felurite aro­mate, pregătit cu o rânduială solemnă în primele trei zile din Săptămâna Patimilor şi sfinţit de către Sinodul arhiereilor, în frunte cu Patriarhul ţării, în Joia aceleiaşi săptămâni (Joia Mare), la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, fiind apoi îm­părţit episcopilor şi tuturor bisericilor.