Cuvântul Mitropolitului Iosif

Pogorârea Duhului Sfânt înseamnă îna­inte de toate sfinţirea omului, primirea da­rurilor Duhului Sfânt, a darurilor pe care Hristos ni le-a oferit prin moartea şi învi­erea Sa, dar şi sfinţirea lumii. Otpustul pe care îl facem la Vecernie începe astfel: „Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a deşertat pe Sine din sânurile Tatălui, lăsând sânurile Tatălui şi Întrupându-Se pentru noi..." Ne dăm seama că nicioda­tă nu ne gândim la Dumnezeu în terme­nii: „Dumnezeu Care Se deşertează pe Sine". A se deşerta pe sineînseamnă a se goli de sine, a renunţa la sine,lucru pe care noi nu reuşim niciodată să-l realizăm în între­gime. Iată că Unul din Preasfânta Treime, Fiul lui Dumnezeu, S-a deşertat pe Sine, luând chipul nostru, renunţând la ceea ce era – adică Dumnezeu –, renunţând la sla­va Sa, la slava Preasfintei Treimi, ca pe noi să ne îmbogăţească cu cele ale Sale, deşertarea Lui însemnând şi îmbogăţirea Lui în cele ale noastre, ale oamenilor. Şi nu numai că S-a făcut asemenea nouă prin deşertarea de Sine, ci a şi trăit împreună cu noi toate cele ale noastre, ca pe o bogăţie: bucuria, întristarea, suferinţa, pă­timirea, moartea, toate ale noastre, mai puţin păcatul. De aceea nu mai putem ni­ciodată spune că suntem singuri în sufe­rinţele noastre, în bucuriile noastre, în slă­biciunile noastre, în toate persecuţiile sau nedreptăţile pe care le suferim, căci Dumnezeu este cu noi, până şi în moar­tea noastră. Hristos a murit, a înviat, S-a înălţat la ceruri şi, plecând, a spus uceni­cilor Săi: „Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului... Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. (...) Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate si vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (In 14, 16-18, 26).

Fiecare dintre noi devine Biserică si Templu al Duhului Sfânt prin primirea Sf Botez, a Sf si Marelui Mir – Pogorârea Sfântului Duh peste cel botezat – si a Împărtăşirii cu Trupul si Sângele Domnului Hristos. Iată că după Botez, la pecetluirea tuturor simţurilor cu Sfântul si Marele Mir, este pentru noi săr­bătoarea Rusaliilor, căci botezat fiind, cel înviat cu Hristos, primeste darurile Duhului Sfânt Care Se pogoară peste cel botezat în chip nevăzut. Aceste daruri sunt, asa cum spune si Sfântul Apostol Pavel, bucuria, pacea, îndelunga răbda­re, iertarea, bunătatea si altele. Şi ce mult suferim atunci când nu le avem pe aces­tea! Cât suferim când nu suntem buni, când nu suntem blânzi, când nu ne bu­curăm de viaţă, când nu suntem răbdă­tori, când nu suntem iertători si uităm că acestea sunt daruri ale Duhului Sfânt pe care le-am primit la Mirungere, dar pe care uităm să le hrănim, să le îngrijim si să le facem să crească. Pe acestea trebu­ie să le cerem neîncetat chemând pe Duhul Sfânt. Cel mai important dar pe care îl primim întotdeauna în Biserică este darul Duhului Sfânt, Care este nu­mit de către Mântuitorul Însusi Paraclet sau Mângâietor.Şi întotdeauna rugăciu­nile noastre încep cu: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindeni esti si toate plinesti” Aceasta înseamnă că tot ceea ce trăieste omul, încă de la Facere, trăieste în Duhul Sfânt. Duhul este dătătorul de viaţă. Şi de atunci vedem cum viaţa aceasta se aprinde din unul în altul, de la unul la altul. Sfântul Simeon Noul Teolog spune: „Dacă ai o lampă cu ulei care nu este aprinsă de foc, ea nu poate arde” Asa si sufletul, dacă nu este aprins de Duhul lui Dumnezeu, este mort, nu trăieste. Deci iată, Duhul Sfânt a venit în lume ca să aprindă sufletele noastre mai întâi cu har si apoi cu cre­dinţă. Credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu – Care S-a desertat pe Sine, S-a făcut asemenea nouă, ca pe noi să ne mântuiască, să ne îndumnezeiască, să ne ducă la Înălţare – si în Tatăl, Cel Care a creat lumea prin Fiul si prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este Cel Care a venit să ne remodeleze, să ne recreeze după chipul lui Hristos Cel Înviat. Să chemăm si să primim neîncetat pe Duhul Sfânt în ini­ma noastră, pe El, Dătătorul tuturor da­rurilor în inimile cele însetate de bună­tate, de iertare, de bucurie, de mulţumire, de înţelepciune, de răbdare, de frumuseţe sufletească, de sfinţenie, de dragoste. Acestea sunt darurile cele mai de preţ pe care le putem avea în această viaţă si pe care le primim de la Duhul Sfânt, care prin Pogorârea Sa a umplut lumea de sfinţenie.