Părintele Ioan Căputan, ca o voce a întregii parohii din Grenoble, a propus Înaltpreasfinţitului Iosif, acum câţiva ani, ca Jean-Pierre să fie hirotonit diacon, ca o încununare a dăruirii lui neobosite în viaţa paro­hiei. Aşa cum a spus Preasfinţitul Marc în cu­vântul ţinut cu această ocazie, faptul că parohia a ales pe cineva pentru a sluji ca diacon arată că s-a ajuns la un grad de maturitate”a între­gii comunităţi. O maturitate duhovniceas­că, ce presupune o angajare şi o servire mult mai responsabilă în numele lui Hristos.

Atât pentru Jean-Pierre, cât şi pentru so­ţia lui, Franşoise, este o „fericită nebunie”, după cum a explicat Preasfinţitul Marc.

De ce? Pentru că „ajungând la o vârstă când cea mai mare parte dintre oameni se retrag pentru a profita puţin, pentru a avea timp să citească sau să aibă grijă mai mult de casa lor”, ei au ales ca, din contră, să nu se oprească şi să slujească în continuare. Căci „când iubeşti, nu există moment de retragere. Poate fi o ieşi­re la pensie o retragere din dragoste? Poate fi o retragere din dăruirea de sine? Parohia a ştiut să discearnă şi să vadă în ei această capacita­te, iar ei au acceptat să se dăruiască”.

Hirotonia lui Jean-Pierre este şi un răs­puns la chemarea lui Hristos. Acest dialog a început printr-o căutare mai asiduă în 1972, când Jean-Pierre asista la fondarea comunităţii catolice „Schimbarea la Faţă” de rit bizantin, de către diaconul Jacques Langhart, devenit mai târziu Arhimandri­tul Jacob de la Mănăstirea Cantauque. Ca membru al acestei comunităţi, pleacă în 1975, împreună cu soţia sa, în Israel, la Am Karem, lângă Ierusalim, pentru a pune ba­zele unui centru de formare. În această pe­rioadă îl cunosc pe părintele Sofian Boghiu, care le va rămâne în amintire prin chipul său deosebit de luminos şi blând, precum şi pe fraţii Moroşan, Mihai şi Gavril, ico- nografi ce au pictat biserici în Ţara Sfântă, dar şi în alte locuri renumite, printre care se numără şi Mănăstirea Putna. După întoarcerea lor în Franţa, în 1977, Jean-Pierre începe să participe la cursu­rile Institutului Ortodox „Saint Serge” din Paris şi, în paralel, studiază iconografia cu Bernard Frinking, ucenic al cunoscutului Leonid Uspensky. Întâlnirea, în 1978, cu părintele Placi­de Deseille, care ţinea conferinţe la Mongeron după slujba de duminică, face ca tânăra familie să se îndepărteze de comuni­tatea „Schimbarea la Faţă” şi să se apropie de comunităţile ortodoxe, găsind acolo o manifestare autentică a lui Hristos în viaţa Bisericii. Astfel, în 1981, împreună cu cei doi copii ai lor, primesc Sfântul şi Marele Mir la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Vercors. De atunci frecventează diferi­te parohii ortodoxe greceşti şi participă la Congresul anual al Fraternităţii Iustin Popovici, unde îi întâlnesc pe ucenicii Sfântu­lui, de origine sârbă, deveniţi mai târziu cunoscuţi episcopi.

Comunitatea ortodoxă românească au cunoscut-o în mod special încă de la sosi­rea lor din regiunea pariziană în Isere, la în­ceputul lui 2005. Cuceriţi de smerenia episcopilor noştri, care sunt în mod deosebit apropiaţi de cei pe care îi păstoresc, de pri­mirea călduroasă şi plină de dragoste pe care au avut-o la Grenoble din partea părintelui Cătălin Cordos, precum si de faptul că pă­rintele Ioan Căputan, care conduce parohia din 2007, le-a permis realizarea unor pro­iecte în cadrul parohiei, lăsându-le un mare grad de autonomie, dar si, în general, de su­fletul românesc deschis si primitor, soţii Ge­rm au decis să se ataseze parohiei noastre.

Încă de la început, s-au remarcat imediat prin implicarea în viaţa parohiei „Toţi Sfinţii” din Grenoble, usa casei lor fiind mereu des­chisă, ca o mărturie a deschiderii inimii, pri­mind pe oricine si găzduind evenimente im­portante pentru comunitate. Jean-Pierre a reunit câteva persoane din parohie, interesa­te de iconografie, pentru a lucra împreună si a progresa în învăţarea acestei arte bizantine. Totodată, s-a implicat si în asigurarea unei cântări bizantine în franceză de înalt nivel, urmând cursuri specializate cu Andrea Atlanti, cunoscută în special prin traducerea si adap­tarea imnelor liturgice bizantine în limba fran­ceză. De remarcat este si atenţia lor acordată rugăciunii, aplecându-se în spe­cial asupra nevoilor fiecăruia sau când diferite evenimente ale vieţii îsi spun cuvântul.

În rugăciune ne-am strâns si noi în această duminică de la începutul Triodului, când, alături de parohia „Toţi Sfinţii” din Grenoble, au venit fraţii nostri de la Lyon, comunitatea strânsă în jurul Mănăstirii Sfân­tul Antonie cel Mare din Vercors, familia noului diacon, ve­nită din toate colţurile Franţei, dar si alte persoane dornice să ni se alăture. Cu toţii – români, francezi, greci, maghiari s.a. – ne-am simţit ca acasă, dând mărturie totodată că ortodoxia este cu adevărat Bise­rica neamurilor.

Pentru toate aceste binecuvântări, îndrep­tăm mulţumiri mai întâi de toate bunului Dumnezeu, Care ne-a strâns cu atâta dragos­te laolaltă; Preasfinţitului Marc, care încă de la sosirea sa, în ajunul evenimentului, ne-a împărtăsit bucurie si sfinte binecuvântări; Părintelui Marc Antoine, cu care am putut sta la o adevărată agapă a cuvântului după Sfân­ta Liturghie si care ne-a povestit despre întâl­nirile pe care le-a avut cu mari Părinţi duhovnici ai neamului românesc precum Dumitru Staniloae, Sofian Boghiu, Benedict Ghius, Paisie Olaru, Ilie Cleopa si Paulin Lecca. Am spune un francez cu inimă de român, care ne-a vorbit cu simplitate despre rugăciune, dragoste si spiritualitatea poporului român. Mulţumiri se cuvin a fi aduse stranei care, prin trudă si har, a asigurat minunata cântare bizantină, pe de-o parte în limba română, fiind formată din tinerii parohiei noastre şi, pe de altă parte, în limba franceză, având invitaţi de onoare printre care s-au numărat Andrea Atlanti, Patrick şi Antoine Marşais, Paul Serge Ferrier şi Manuel Hercenberger. Mulţumiri părintelui Ioan, împreună cu toţi cei care s-au ocupat de organizarea acestei minunate zile ce s-a încheiat cu o agapă la care bucătăria românească a etalat cele mai îmbietoare feluri de mân­care gătite în zi de sărbătoare; şi, nu în ultimul rând, mulţumiri familiei Gerin, care a accep­tat să se dăruiască pentru a servi comunitatea şi, mai înainte de toate, pe Dumnezeu.

Dovadă a comuniunii şi înfrăţirii omului cu natura, în plină iarnă am avut parte de o zi de primăvară, în care cerul senin ne-a rămas în suflet şi am plecat cu toţii spre casele noas­tre cu soare în inimi, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.