Părintele Ioan Căputan, ca o voce a întregii parohii din Grenoble, a propus Înaltpreasfințitului Iosif, acum câțiva ani, ca Jean-Pierre să fie hirotonit diacon, ca o încununare a dăruirii lui neobosite în viața paro­hiei. Așa cum a spus Preasfințitul Marc în cu­vântul ținut cu această ocazie, faptul că parohia a ales pe cineva pentru a sluji ca diacon arată că s-a ajuns la un grad de maturitate”a între­gii comunități. O maturitate duhovniceas­că, ce presupune o angajare și o servire mult mai responsabilă în numele lui Hristos.

Atât pentru Jean-Pierre, cât și pentru so­ția lui, Franșoise, este o „fericită nebunie”, după cum a explicat Preasfințitul Marc.

De ce? Pentru că „ajungând la o vârstă când cea mai mare parte dintre oameni se retrag pentru a profita puțin, pentru a avea timp să citească sau să aibă grijă mai mult de casa lor”, ei au ales ca, din contră, să nu se oprească și să slujească în continuare. Căci „când iubești, nu există moment de retragere. Poate fi o ieși­re la pensie o retragere din dragoste? Poate fi o retragere din dăruirea de sine? Parohia a știut să discearnă și să vadă în ei această capacita­te, iar ei au acceptat să se dăruiască”.

Hirotonia lui Jean-Pierre este și un răs­puns la chemarea lui Hristos. Acest dialog a început printr-o căutare mai asiduă în 1972, când Jean-Pierre asista la fondarea comunității catolice „Schimbarea la Față” de rit bizantin, de către diaconul Jacques Langhart, devenit mai târziu Arhimandri­tul Jacob de la Mănăstirea Cantauque. Ca membru al acestei comunități, pleacă în 1975, împreună cu soția sa, în Israel, la Am Karem, lângă Ierusalim, pentru a pune ba­zele unui centru de formare. În această pe­rioadă îl cunosc pe părintele Sofian Boghiu, care le va rămâne în amintire prin chipul său deosebit de luminos și blând, precum și pe frații Moroșan, Mihai și Gavril, ico- nografi ce au pictat biserici în Å¢ara Sfântă, dar și în alte locuri renumite, printre care se numără și Mănăstirea Putna. După întoarcerea lor în Franța, în 1977, Jean-Pierre începe să participe la cursu­rile Institutului Ortodox „Saint Serge” din Paris și, în paralel, studiază iconografia cu Bernard Frinking, ucenic al cunoscutului Leonid Uspensky. Întâlnirea, în 1978, cu părintele Placi­de Deseille, care ținea conferințe la Mongeron după slujba de duminică, face ca tânăra familie să se îndepărteze de comuni­tatea „Schimbarea la Față” și să se apropie de comunitățile ortodoxe, găsind acolo o manifestare autentică a lui Hristos în viața Bisericii. Astfel, în 1981, împreună cu cei doi copii ai lor, primesc Sfântul și Marele Mir la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Vercors. De atunci frecventează diferi­te parohii ortodoxe grecești și participă la Congresul anual al Fraternității Iustin Popovici, unde îi întâlnesc pe ucenicii Sfântu­lui, de origine sârbă, deveniți mai târziu cunoscuți episcopi.

Comunitatea ortodoxă românească au cunoscut-o în mod special încă de la sosi­rea lor din regiunea pariziană în Isere, la în­ceputul lui 2005. Cuceriți de smerenia episcopilor noștri, care sunt în mod deosebit apropiați de cei pe care îi păstoresc, de pri­mirea călduroasă și plină de dragoste pe care au avut-o la Grenoble din partea părintelui Cătălin Cordos, precum si de faptul că pă­rintele Ioan Căputan, care conduce parohia din 2007, le-a permis realizarea unor pro­iecte în cadrul parohiei, lăsându-le un mare grad de autonomie, dar si, în general, de su­fletul românesc deschis si primitor, soții Ge­rm au decis să se ataseze parohiei noastre.

Încă de la început, s-au remarcat imediat prin implicarea în viața parohiei „Toți Sfinții” din Grenoble, usa casei lor fiind mereu des­chisă, ca o mărturie a deschiderii inimii, pri­mind pe oricine si găzduind evenimente im­portante pentru comunitate. Jean-Pierre a reunit câteva persoane din parohie, interesa­te de iconografie, pentru a lucra împreună si a progresa în învățarea acestei arte bizantine. Totodată, s-a implicat si în asigurarea unei cântări bizantine în franceză de înalt nivel, urmând cursuri specializate cu Andrea Atlanti, cunoscută în special prin traducerea si adap­tarea imnelor liturgice bizantine în limba fran­ceză. De remarcat este si atenția lor acordată rugăciunii, aplecându-se în spe­cial asupra nevoilor fiecăruia sau când diferite evenimente ale vieții îsi spun cuvântul.

În rugăciune ne-am strâns si noi în această duminică de la începutul Triodului, când, alături de parohia „Toți Sfinții” din Grenoble, au venit frații nostri de la Lyon, comunitatea strânsă în jurul Mănăstirii Sfân­tul Antonie cel Mare din Vercors, familia noului diacon, ve­nită din toate colțurile Franței, dar si alte persoane dornice să ni se alăture. Cu toții – români, francezi, greci, maghiari s.a. – ne-am simțit ca acasă, dând mărturie totodată că ortodoxia este cu adevărat Bise­rica neamurilor.

Pentru toate aceste binecuvântări, îndrep­tăm mulțumiri mai întâi de toate bunului Dumnezeu, Care ne-a strâns cu atâta dragos­te laolaltă; Preasfințitului Marc, care încă de la sosirea sa, în ajunul evenimentului, ne-a împărtăsit bucurie si sfinte binecuvântări; Părintelui Marc Antoine, cu care am putut sta la o adevărată agapă a cuvântului după Sfân­ta Liturghie si care ne-a povestit despre întâl­nirile pe care le-a avut cu mari Părinți duhovnici ai neamului românesc precum Dumitru Staniloae, Sofian Boghiu, Benedict Ghius, Paisie Olaru, Ilie Cleopa si Paulin Lecca. Am spune un francez cu inimă de român, care ne-a vorbit cu simplitate despre rugăciune, dragoste si spiritualitatea poporului român. Mulțumiri se cuvin a fi aduse stranei care, prin trudă si har, a asigurat minunata cântare bizantină, pe de-o parte în limba română, fiind formată din tinerii parohiei noastre și, pe de altă parte, în limba franceză, având invitați de onoare printre care s-au numărat Andrea Atlanti, Patrick și Antoine Marșais, Paul Serge Ferrier și Manuel Hercenberger. Mulțumiri părintelui Ioan, împreună cu toți cei care s-au ocupat de organizarea acestei minunate zile ce s-a încheiat cu o agapă la care bucătăria românească a etalat cele mai îmbietoare feluri de mân­care gătite în zi de sărbătoare; și, nu în ultimul rând, mulțumiri familiei Gerin, care a accep­tat să se dăruiască pentru a servi comunitatea și, mai înainte de toate, pe Dumnezeu.

Dovadă a comuniunii și înfrățirii omului cu natura, în plină iarnă am avut parte de o zi de primăvară, în care cerul senin ne-a rămas în suflet și am plecat cu toții spre casele noas­tre cu soare în inimi, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.