SFINTELE TAINE¹ (lat. sacramentum,gr. y.varfpiov - mistirion, slv. tainstve= ascuns, tainic, lucru neînÅ£eles) sunt slujbe bisericesti prin mijlocirea cărora ni se împărtășește, în chip special, nevăzut si prin anumite rituri (forme) văzute ha­rul lui Dumnezeu, în momentele cele mai de seamă si în anumite împrejurări ale vie­Å£ii noastre. Sfintele Taine sunt, pentru Dionisie Areopagitul, mijloace sensibile ale harului divin, care dau credincioșilor puterea spirituală. Primite cu credinÅ£ă, prin ele coboară în om harul Sfântului Duh. Întemeiate de Iisus Hristos si săvârșite de arhiereu si de preot, Sfintele Taine au o destinaÅ£ie individuală, adică se apli­că numai unei (unor) persoane, care sunt subiecÅ£ii (primitorii) tainei respective.

Sfintele Taine sunt forme de expresie ale funcÅ£iei sfinÅ£itoare a cultului ortodox, adică mijloace de împărtăsire a harului divin, de sfinÅ£ire a vieÅ£ii credincioșilor si de mântui­re a lor. Sfintele Taine sunt în număr de șapte, după numărul darurilor Sfântului Duh: Botezul, Ungerea cu Sfântul Mir, PocăinÅ£a (Spovedania, Mărturisirea), Împărtăsirea (Sfânta Euharistie), Nunta (Căsătoria), PreoÅ£ia (Hirotonia), Maslul (Eleoungerea). Timpul săvârsirii lor nu este fix, ci este de­terminat de nevoile, de cerinÅ£ele credincioșilor. Locul săvârsirii este biserica, locasul sfinÅ£it, unde trebuie săvârșită, ca orice sluj­bă sfântă, și slujba Sfintelor Taine. ExcepÅ£ie face doar Taina Sfântului Maslu, care, prin natura ei, trebuie făcută la căpătâiul celui su­ferind, adică în case ori în spitale.

Biserica Ortodoxă acordă Tainelor un loc de mare importanÅ£ă în iconomia mân­tuirii, ca mijloace prin care se înfăptuiește unirea oamenilor cu Hristos. La baza Tainelor – scrie Părintele Stăniloae² – stă încrederea în putinÅ£a lucrării Duhului dumnezeiesc al lui Hristos printr-un om asupra altui om, prin mijlocirea trupuri­lor si a materiei dintre ele, în ambianÅ£a Bisericii, ca trup tainic al lui Hristos.

Note: