SFINTELE TAINE¹ (lat. sacramentum,gr. y.varfpiov - mistirion, slv. tainstve= ascuns, tainic, lucru neînțeles) sunt slujbe bisericesti prin mijlocirea cărora ni se împărtășește, în chip special, nevăzut si prin anumite rituri (forme) văzute ha­rul lui Dumnezeu, în momentele cele mai de seamă si în anumite împrejurări ale vie­ții noastre. Sfintele Taine sunt, pentru Dionisie Areopagitul, mijloace sensibile ale harului divin, care dau credincioșilor puterea spirituală. Primite cu credință, prin ele coboară în om harul Sfântului Duh. Întemeiate de Iisus Hristos si săvârșite de arhiereu si de preot, Sfintele Taine au o destinație individuală, adică se apli­că numai unei (unor) persoane, care sunt subiecții (primitorii) tainei respective.

Sfintele Taine sunt forme de expresie ale funcției sfințitoare a cultului ortodox, adică mijloace de împărtăsire a harului divin, de sfințire a vieții credincioșilor si de mântui­re a lor. Sfintele Taine sunt în număr de șapte, după numărul darurilor Sfântului Duh: Botezul, Ungerea cu Sfântul Mir, Pocăința (Spovedania, Mărturisirea), Împărtăsirea (Sfânta Euharistie), Nunta (Căsătoria), Preoția (Hirotonia), Maslul (Eleoungerea). Timpul săvârsirii lor nu este fix, ci este de­terminat de nevoile, de cerințele credincioșilor. Locul săvârsirii este biserica, locasul sfințit, unde trebuie săvârșită, ca orice sluj­bă sfântă, și slujba Sfintelor Taine. Excepție face doar Taina Sfântului Maslu, care, prin natura ei, trebuie făcută la căpătâiul celui su­ferind, adică în case ori în spitale.

Biserica Ortodoxă acordă Tainelor un loc de mare importanță în iconomia mân­tuirii, ca mijloace prin care se înfăptuiește unirea oamenilor cu Hristos. La baza Tainelor – scrie Părintele Stăniloae² – stă încrederea în putința lucrării Duhului dumnezeiesc al lui Hristos printr-un om asupra altui om, prin mijlocirea trupuri­lor si a materiei dintre ele, în ambianța Bisericii, ca trup tainic al lui Hristos.

Note: