Cuvânt la ÃŽnvierea Domnului

La plinirea vremii (cf. Gal. 4, 4), Dumnezeu L-a trimis în lume pe unicul Său Fiu pentru ca să ne descopere încă un lucru minunat, anume că El este iubire (cf. 1 Ioan 4, 16), o iubire pe care încă de la începutul creării lumii a arătat-o omu­lui. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-Åži împărtăși iubirea. Însă omul, din pricina ispitei venite din partea celui rău, a căzut în neascultare față de Tatăl său, îndepărtându-se de Acesta. Dar, pentru că iubi­rea nu cade niciodată, a făcut Dumnezeu posibilă reîntoarcerea omului la El, prin Fiul Său, Care ne-a răscumpărat pe fieca­re dintre noi si ne-a reasezat în demnita­tea de fii si mostenitori ai Lui, ai celei mai însemnate averi, ai iubirii celei nestrică- cioase si ai vieții vesnice. Iată, pe scurt, care este temeiul sărbătorii de astăzi, mo­tivul bucuriei acestei minunate zile.

Hristos a Înviat si vine să ne spună din nou că a înviat pentru noi si că ne dăruieste dragostea Sa.

El înviază azi și în sufletul nostru și ast­fel ne dă mărturie viața Sa plină de iubi­re. El vine să ne spună că fiecare în parte valorează mai mult decât lumea întreagă și că, rămânând în comuniune cu El, nu avem a ne teme de nimic, niciodată.

Acesta este mesajul pe care Dumnezeu ni-l trimite azi fiecăruia: că ne iubește mai mult decât orice și că nimic nu-L face mai fericit decât să împartă iubirea Sa cu noi, o iubire care nu se sfârșește niciodată și nu se împuținează și nici se știrbește în vreun fel.

Dacă iubirea lui Dumnezeu este de­plină, iubirea noastră este nedesăvârșită. Datorită acestui fapt, noi încă o căutăm și încercăm să ne regăsim prin iubire. În de­finitiv, aceasta este dorința omului dintot- deauna: a iubi și a fi iubit.

Mântuitorul Hristos spune: „Eu și Tatăl Meu una suntem” (In 10, 30). Ei bine, aceas­tă unitate este o comuniune de iubire a ce­lor trei Persoane dumnezeiești: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea Sfântă și nedespăr­țită a Cărei ființare este ,fără-de-început”și care ne dă nouă, oamenilor, prin Fiul, ex­periența vie a Iubirii, ca o pregustare a îndumnezeirii făgăduite nouă.

Avem, așadar, nevoie de Fiul, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de Cel Care ni Se dăruiește nouă, ca prin El să Îl avem pe Dumnezeu ca viață a noastră.

Dacă iubirea lui Dumnezeu, despre care am încercat să spunem câte ceva din cele pe care Sfinții Părinți ni le-au desco­perit, este atât de înaltă și în esență de nepătruns cu mintea, oare iubirea pe care o trăim și respirăm zilnic are ea aceeași substanță? Cu siguranță că ne-am dori-o de aceeași profunzime, trăită cu aceeași intensitate precum o are Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, dar suntem conștienți că nu o putem avea. Dacă nu-L căutăm pe Dumnezeu și nu ne unim cu El, cu sigu­ranță că nu putem avea iubirea Lui decât în parte, precum în parte se manifestă și dorința noastră.

În zilele noastre, ceea ce numim iubi­reare multe forme. Putem vorbi și de mul­tele ei însușiri. Chiar ne grăbim adesea să le numim și să le definim cât mai în amă­nunt, însă mă îndoiesc că astfel îi înțele­gem cu adevărat rostul. Dacă rămânem superficiali, mulțumindu-ne să gustăm din ceea ce greșit patimile ne îmbie și ne oferă sub forma iubirii, vom rămâne fără îndoială nemângâiați și neîmpliniți în do­rul nostru. Dar, atunci când căutarea noas­tră este în Dumnezeu și este sinceră, efor­turile noastre se încununează negreșit cu biruința lui Hristos pentru noi și cu darul vieții Sale. De aceea, căutați-L pe Domnul!, ne îndeamnă și psalmistul David, pe Hristos Cel mort și Înviat pentru noi și gustați din bucuria Învierii Lui!

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă multă mângâiere și alinare în suferințe, bine știind că El a suferit mai înainte pentru noi și că a biruit. Ne-a iu­bit și a biruit. Să-L iubim și noi, ca biru­ința Lui să fie și a noastră!

† Episcopul Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei