Cuvânt la ÃŽnvierea Domnului

publicat in Cuvântul mitropolitului Iosif pe 1 Aprilie 2014, 14:29

Învierea din morți a Domnului nostru Iisus Hristos, pe care astăzi o prăznuim, este, fără îndoială, momentul cel mai în­semnat în viața omenirii. învierea Lui a schimbat cursul istoriei omenirii, o isto­rie a cărei măsură era trecerea timpului spre moarte. Moartea se vede acum biru­ită de Cel fără de păcat. Iată că iadul, hrănindu-se din puterea păcatului care a ză­mislit moartea, este fără vlagă în fața luminii lui Hristos pogorât la iad, pe care noi o primim astăzi simbolic prin lumâ­narea aprinsă. Puterea păcatului însuși a fost biruită prin smerenia Celui mort pe Cruce și înviat, smerenia Lui devenind smerenia noastră, lumina învierii Lui de­venind lumina vieții noastre, bunătatea Lui prin care am primit iertarea devenind bunătatea noastră și noi dăruind viață la rândul nostru prin iertare, frumusețea Lui plină de lumina învierii devenind frumu­sețea noastră.

Această frumusețe, pe care am pri­mit-o la botez, să ne străduim să o păstrăm nevătămată, păzind și împlinind cuvântul pe care Hristos Domnul ni l-a dat. El are nevoie și de noi pentru ca puterea iubirii Lui să lumineze întunericul urii din su­fletele stăpânite de păcat în lumea aceasta. „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Mt 5, 16). Puterea întuneri­cului adusă de păcat nu se poate birui decât cu puterea luminii dragostei, adusă de Hristos Domnul prin jertfa Sa pe Cruce si prin Înviere. Taina lucrării în lume a iubirii dumnezeiești plină de lumina În­vierii trece și prin omul credincios, pre­cum spune Mântuitorul Apostolilor Săi: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (In 13, 34-35). Întru această dragoste ne vor cunoaște toți ca ucenici ai Lui, dar Îl vor cunoaște și pe El ca Izvor al dragostei și al iertării de păcate, al păcii și al bucuriei care vin din iertare. „Iar eu zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, bi­necuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor care vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigo­nesc, ca să fiți fiii Tată­lui vostru Celui din ceruri, că El face să ră­sară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei ne­drepți. Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii același lucru?” (Mt 5, 44-46). Lumina dragostei lui Hristos Cel Înviat am primit-o și noi în această noapte a În­vierii, lumină care se cere trăită în viața noastră prin faptele cele bune ale dragostei revărsate cu prisosință în inimile noastre. Lumina pe care o ținem în mâini este lu­mina lui Hristos, lumina iubirii cu care El ne iubește, iubire pe care am primit-o astăzi și noi împreună cu Apostolii în mij­locul cărora Hristos Cel Înviat vine prin ușile încuiate.

Cu iubirea Lui plină de lumina Învierii, Hristos vine înspre noi, dar nu poate in­tra prin ușile încuiate ale inimii, are nevo­ie să Îi deschidem și să Îl chemăm, să ne așezăm la masa iubirii Lui jertfelnice, să Îl lăsăm să ne umple de Înviere. Suferințele și neputințele noastre le cunoaștem foar­te bine, slăbiciunile ne așteaptă și ne prind la tot pasul în mrejele lor, cursa întinsă a păcatului este pururea înaintea noastră, dar puterea iubirii lui Hristos este mai mare decât toate și ne-a scos din înlănțu­irea lor, dându-ne iertare. Lumina Învierii este și lumina iertării prin care ne-a vin­decat de rana morții, lăsându-Se pe Sine rănit pentru iertarea noastră, precum spu­ne Isaia prorocul: „Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fă­rădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat” (Isaia 53, 5). Credem oare că suntem vindecați de păcat și de moar­te prin Crucea Lui, că ne-a ridicat și pe noi odată cu ridicarea Lui din morți? A nu crede însemnă a-L căuta încă pe Hristos între cei morți, așa cum Îl căutau plân­gând mironosițele femei și Apostolii îna­inte de a înțelege că a Înviat, pentru că, deși au văzut pe Lazăr revenind din moar­te la cuvântul Lui, se îndoiau că va învia, precum a rămas și Toma cu îndoiala până L-a văzut și a pipăit coasta Sa, încredințându-se pe el și pe cei de după el.

De câte ori nu pierdem sensul vieții, de câte ori nu pune deznădejdea stăpânire pe noi, de câte ori nu pierdem credința că Cel Înviat ne va învia și pe noi, și căutăm alina­re în cele trecătoare ale vieții, adică în moar­te! Dar plecând totuși în căutarea lui Hristos, chiar și atunci când nu vedem altceva de­cât mormântul în fața noastră și moartea, sigur ne va întâmpina Îngerul care ne va îndrepta pașii spre adevărul Învierii precum pe mironosițe! Să Îl căutăm pe Hristos cu orice preț în viața aceasta, fără frică, așa pre­cum mironosițele femei și Apostolii, deși erau înspăimântați de cele petrecute cu Învățătorul lor. Să credem din adâncul ini­mii că Hristos a Înviat și nu ne-a părăsit și nu ne va părăsi niciodată atâta timp cât cre­dința noastră este întreagă în El, Cel Răstignit și Înviat.

Lumina iubirii dumnezeiești izvorâtă din Mormântul dătător de viață, aducă­toare de iertare, de speranță, de bucurie mântuitoare, de putere în răbdarea sufe­rințelor și ispitelor de tot felul, de bună­tate, de libertate, să ne călăuzească în via­ța de zi cu zi, făcându-ne iubitori față de toți și iertători, milostivi cu cei care sunt – atât de numeroși astăzi – în necazuri și lipsuri de tot felul, nejudecători și blânzi, știind că Blând și Bun este Domnul Cel Înviat și cu noi și că nu a venit „ca să jude­ce lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lu­mea(In 3, 17) și să facă din noi oameni vii, trăitori ai darului Învierii Lui.

HRISTOS A ÎNVIAT!