Această frumuseţe, pe care am pri­mit-o la botez, să ne străduim să o păstrăm nevătămată, păzind şi împlinind cuvântul pe care Hristos Domnul ni l-a dat. El are nevoie şi de noi pentru ca puterea iubirii Lui să lumineze întunericul urii din su­fletele stăpânite de păcat în lumea aceasta. „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Mt 5, 16). Puterea întuneri­cului adusă de păcat nu se poate birui decât cu puterea luminii dragostei, adusă de Hristos Domnul prin jertfa Sa pe Cruce si prin Înviere. Taina lucrării în lume a iubirii dumnezeieşti plină de lumina În­vierii trece şi prin omul credincios, pre­cum spune Mântuitorul Apostolilor Săi: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (In 13, 34-35). Întru această dragoste ne vor cunoaşte toţi ca ucenici ai Lui, dar Îl vor cunoaşte şi pe El ca Izvor al dragostei şi al iertării de păcate, al păcii şi al bucuriei care vin din iertare. „Iar eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, bi­necuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigo­nesc, ca să fiţi fiii Tată­lui vostru Celui din ceruri, că El face să ră­sară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei ne­drepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?” (Mt 5, 44-46). Lumina dragostei lui Hristos Cel Înviat am primit-o şi noi în această noapte a În­vierii, lumină care se cere trăită în viaţa noastră prin faptele cele bune ale dragostei revărsate cu prisosinţă în inimile noastre. Lumina pe care o ţinem în mâini este lu­mina lui Hristos, lumina iubirii cu care El ne iubeşte, iubire pe care am primit-o astăzi şi noi împreună cu Apostolii în mij­locul cărora Hristos Cel Înviat vine prin uşile încuiate.

Cu iubirea Lui plină de lumina Învierii, Hristos vine înspre noi, dar nu poate in­tra prin uşile încuiate ale inimii, are nevo­ie să Îi deschidem şi să Îl chemăm, să ne aşezăm la masa iubirii Lui jertfelnice, să Îl lăsăm să ne umple de Înviere. Suferinţele şi neputinţele noastre le cunoaştem foar­te bine, slăbiciunile ne aşteaptă şi ne prind la tot pasul în mrejele lor, cursa întinsă a păcatului este pururea înaintea noastră, dar puterea iubirii lui Hristos este mai mare decât toate şi ne-a scos din înlănţu­irea lor, dându-ne iertare. Lumina Învierii este şi lumina iertării prin care ne-a vin­decat de rana morţii, lăsându-Se pe Sine rănit pentru iertarea noastră, precum spu­ne Isaia prorocul: „Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fă­rădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5). Credem oare că suntem vindecaţi de păcat şi de moar­te prin Crucea Lui, că ne-a ridicat şi pe noi odată cu ridicarea Lui din morţi? A nu crede însemnă a-L căuta încă pe Hristos între cei morţi, aşa cum Îl căutau plân­gând mironosiţele femei şi Apostolii îna­inte de a înţelege că a Înviat, pentru că, deşi au văzut pe Lazăr revenind din moar­te la cuvântul Lui, se îndoiau că va învia, precum a rămas şi Toma cu îndoiala până L-a văzut şi a pipăit coasta Sa, încredinţându-se pe el şi pe cei de după el.

De câte ori nu pierdem sensul vieţii, de câte ori nu pune deznădejdea stăpânire pe noi, de câte ori nu pierdem credinţa că Cel Înviat ne va învia şi pe noi, şi căutăm alina­re în cele trecătoare ale vieţii, adică în moar­te! Dar plecând totuşi în căutarea lui Hristos, chiar şi atunci când nu vedem altceva de­cât mormântul în faţa noastră şi moartea, sigur ne va întâmpina Îngerul care ne va îndrepta paşii spre adevărul Învierii precum pe mironosiţe! Să Îl căutăm pe Hristos cu orice preţ în viaţa aceasta, fără frică, aşa pre­cum mironosiţele femei şi Apostolii, deşi erau înspăimântaţi de cele petrecute cu Învăţătorul lor. Să credem din adâncul ini­mii că Hristos a Înviat şi nu ne-a părăsit şi nu ne va părăsi niciodată atâta timp cât cre­dinţa noastră este întreagă în El, Cel Răstignit şi Înviat.

Lumina iubirii dumnezeieşti izvorâtă din Mormântul dătător de viaţă, aducă­toare de iertare, de speranţă, de bucurie mântuitoare, de putere în răbdarea sufe­rinţelor şi ispitelor de tot felul, de bună­tate, de libertate, să ne călăuzească în via­ţa de zi cu zi, făcându-ne iubitori faţă de toţi şi iertători, milostivi cu cei care sunt – atât de numeroşi astăzi – în necazuri şi lipsuri de tot felul, nejudecători şi blânzi, ştiind că Blând şi Bun este Domnul Cel Înviat şi cu noi şi că nu a venit „ca să jude­ce lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lu­mea(In 3, 17) şi să facă din noi oameni vii, trăitori ai darului Învierii Lui.

HRISTOS A ÎNVIAT!