Steluța de mare

publicat in Pagina copiilor pe 11 Martie 2014, 13:43

O  teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla îngheţat, brăzdând apa şi înălţând-o în valuri uriaşe, care se repezeau spre mal, lovindu-l cu putere şi pro­ducând curenţi ce pătrundeau în adânc ca plugurile de oţel şi smulgeau din loc vieţuitoarele marine, crustaceele şi moluştele, purtându-le la zeci de metri de ţărm.

Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede pre­cum se şi pornise, apa se domoli şi se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârco­leau în agonie mii şi mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie.

Acest lucru făcu să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo şi echipe de la diverse televizi­uni pentru a filma straniul fenomen.

Steluţele de mare erau aproape nemişcate. Trăgeau să moară.

În mulţime, ţinut de mână de tatăl său, era şi un co­pil care privea cu ochii plini de tristeţe micuţele ste­le de mare. Cu toţii se uitau şi nimeni nu făcea nimic. Dintr-odată, copilul lăsă mâna tatălui său, îşi scoase încălţămintea şi fugi pe plajă. Se aplecă şi culese cu mânuţele sale trei steluţe de mare; apoi, luând-o la fugă, le duse în apă. După aceea se întoarse înapoi şi repetă operaţiunea.

De pe parapet, un om strigă spre el

-   Dar ce faci, băiete?

-   Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă.

-   Dar pe plaja asta sunt mii şi mii de stele de mare: cu siguranţă nu ai să poţi să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Ca să nu mai spunem că la fel se întâmplă pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poţi schimba lucrurile!

Copilul zâmbi, se aplecă iar şi mai culese o stea de mare şi, aruncând-o în apă, răspunse:

-  Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta. Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, îşi scoa­se pantofii şi şosetele şi coborî şi el pe plajă. Începu să adune stele de mare şi să le arunce în apă. O clipă mai târziu, coborâră încă două fete şi astfel erau deja pa­tru persoane care aruncau stele marine în apă. După alte câteva minute erau cincizeci, apoi o sută, două sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apă. Şi astfel au fost salvate toate.

Delia Ciobancan

Nu uita: Pentru a face o faptă bună, nu trebuie să aştepţi exemplul altuia. Poţi fi tu un exemplu pentru ca lumea să înceapă să se transforme în bine, chiar dacă la început poate părea imposibil. dating girl with same name as mom | rogers drum dating guide | https://apostolia.eu/index.php/uk-dating-app-free/ | dating a guy who doesn't want to commit | https://apostolia.eu/index.php/siege-matchmaking/

Jocuri pentru copii: LATRUNCULI

Latrunculi a fost cel mai popular joc în Imperiul Roman. Acest joc ar re­prezenta forma incipientă a şahului. Numele vine de la cuvântul latrones, care înseamnă „merce­nar" şi făcea referire la soldati. Au fost desco­perite nume­roase table de joc, dar cea mai comună are di­mensiuni de 12x8 pătrăţele.

REGULI:

  • se foloseşte o tablă de 12x8 ca di­mensiuni; piese albe şi negre, câte 12 pentru fiecare jucător (dintre care una specială: REGELE)
  • negrul începe jocul; toate piesele se pot mişca pe orizontală şi verti­cală, câte spaţii vor, dar fără să sară peste alte piese;
  • piesele pot fi capturate dacă sunt înconjurate din două părţi opuse de adversar;
  • pereţii tablei nu pot fi folosiţi pen­tru a captura piese;
  • o piesă aflată într-un colţ poate fi capturată dacă este înconjurată de două piese opuse colţului;
  • mai multe piese pot fi capturate de-a lungul unei linii; regele nu poate fi cap­turat, dar poate fi imobilizat dacă este înconjurat din patru puncte, ast­fel încât să nu mai poată mişca;
  • primul jucător care imobilizează re­gele adversarului câştigă jocul;
  • dacă jocul ajunge în impas, câştigă­tor este cel care are mai multe pie­se capturate.