PROTOPOPIATUL DIN FRANŢA

Protopopiatul nu include mănăstirile, acestea depinzând direct de Arhiepiscopie. El dispune de mai multe asociaţii, dintre care una, şi anume Uniunea Diocezană Ortodoxă, reuneşte toate aso­ciaţiile culturale ale parohiilor într-o uniune a aso­ciaţiilor culturale. Adunarea anuală este, înainte de toate, a entităţii canonice, dublată fiind însă de cea de natură asociativă. În cadrul acesteia, pot avea loc adunările altor asociaţii, ca de exemplu cele ale asociaţiei Sfântul Cosma, care gestionează siste­mul de asigurări sociale ale mai multor clerici su­periori. Protopopiatul are alte asociaţii conforme Legii 1901, ca de exemplu asociaţia caritabilă şi so­cială, care este în serviciul departamentului social al Arhiepiscopiei, sau asociaţii culturale. Este foar­te important să se evite confuzia între planul cano­nic şi cel legal, motiv pentru care, la fiecare aduna­re generală, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif reaminteşte că este vorba în primul rând de o întrunire ecleziastică şi că registrul asociativ este doar un instrument de lucru. De altfel, cele patru protopopiate regionale care îşi încep lucrul nu au o  asociaţie proprie, deoarece nu au nevoie. În plus, unele asociaţii nu depind de Protopopiat, ci de Arhiepiscopie sau chiar de Mitropolie: este cazul Centrului Ortodox de Studii şi Cercetări „Dumitru Stăniloae”

O caracteristică a Protopopiatului Român din Franţa este aceea că este compus atât din membri de origine română, cât şi din membri de origine fran­ceză. Chiar şi parohiile cele mai „româneşti” includ un anumit număr de francezi, şi invers. In acelaşi fel, Consiliul trebuie, conform statutului, să includă membri care să reprezinte ambele naţiuni. Aceasta înseamnă că entitatea ecleziastică are o dimensiune universală şi că nu se reduce la aspectul naţional. Din acest motiv, ea este animată de o dublă preocupare pastorală: misiunea de a strânge laolaltă credincio­şii români răspândiţi în toate părţile şi aceea de a în­druma francezii care se află în căutarea Tradiţiei Apostolilor şi a Sfinţilor Părinţi. Din punct de vede­re lingvistic, este caracteristic faptul că în şedinţele Consiliului şi ale Adunării însăşi se lucrează în lim­ba locală, şi anume franceza. Trebuie de asemenea ştiut că, în prezent, comunităţile noastre sunt îmbo­găţite prin prezenţa a numeroşi georgieni, ceea ce face ca situaţia să evolueze!

ŞEDINŢA CLERULUI

Adunarea Protopopiatului din noiembrie anul trecut a fost precedată, cu o seară înainte, de şe­dinţa generală a clerului superior din Franţa. Nu este uşor pentru preoţii şi diaconii noştri să se pre­zinte puţin mai înainte. Dar este un mare avantaj să ne regăsim toţi sau aproape toţi astfel reuniţi, cel puţin o dată pe an, pentru a ne sfătui împreu­nă şi pentru a putea beneficia împreună de sfatu­rile părintelui nostru duhovnicesc, Mitropolitul Iosif. În cadrul întrunirii, Consiliul a luat decizia de a discuta pe teme de actuali­tate care au marcat anul re­spectiv, în principal acelea care îi privesc pe copiii noştri. Ştim că programele şco­lare conţin în prezent teme legate de libertatea sexuală, de orientarea sexuală a ti­nerilor, precum şi de defi­nirea conceptelor de „mas­culin” şi „feminin” Problema a fost prezentată în cadrul unor discuţii mai ample, cerute de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif, despre libertatea de expresie religioasă, întrucât anul 2013 a marcat împlinirea a 1700 de ani de la promulgarea Edictului de la Milano.

Mai mulţi vorbitori au ridicat problema felu­lui în care trebuie fie să ne protejăm copiii (să înfi­inţăm şcoli ortodoxe? să-i educăm pe copii prin co­respondenţă, de acasă?), fie, în timp ce rămân „scufundaţi” în şcoală, să-i instruim în paralel (ca­teheza adulţilor şi a copiilor), pentru ca ei să do­bândească, datorită părinţilor lor, discernământ în ceea ce priveşte duhul lumii. Într-o societate decreştinată, soluţia este, se pare, în şcolile catehetice şi în învăţământ, dar şi în consolidarea vieţii religioa­se în familie, care şi-a dovedit deja eficienţa în epo­ca totalitarismului în ţările din Est şi, mai demult, sub dominaţia otomană. Creştinii ortodocşi sunt capabili să adopte, fără agresivitate sau teamă, ci în mod curajos, atitudinile de viaţă care să le permi­tă adulţilor şi celor mai tineri să aducă lumii ceea ce numai Biserica îi poate aduce: dragostea şi înţe­lepciunea lui Hristos Dumnezeu. Aceste teme de gândire ar trebui să poată fi preluate în parohie şi în şedinţele protopopiatelor regionale.

ADUNAREA GENERALĂ

Un raport detaliat a fost adresat reprezentan­ţilor tuturor parohiilor, cărora le revine sarcina de a face cunoscut conţinutul acestuia în comunităţi­le lor. Unele aspecte importante merită însă a fi pre­zentate aici într-o manieră mai generală.

În raportul său moral, Preasfinţitul Marc, episcop-vicar al Arhiepiscopiei, a abordat viaţa litur­gică, mărturiile misionare, activitatea caritabilă şi interacţiunile cu ortodocşii şi creştinii altor comu­nităţi. Parohiile Protopopiatului prezintă o frumoa­să regularitate în săvârşirea principalelor slujbe re­ligioase şi a Sfintelor Taine, conform posibilităţilor fiecăreia: astfel, Sfântul Maslu sau Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite nu pot fi săvârşite peste tot, pentru moment. Au loc peste o mie de Botezuri şi în jur de două sute de cununii. Aproximativ două­zeci de persoane au intrat anul acesta în comunita­tea ortodoxă prin Mărturisirea de credinţă şi Mirungere. Această ultimă cifră pare scăzută şi poate reflecta faptul că preocuparea noastră principală este adesea misiunea interioară, adică strângerea laolaltă a celor care sunt deja ortodocşi. Şi Preasfinţitul Marc subliniază că trebuie să ne mărturi­sim credinţa şi nu să o păstrăm în mod egoist pen­tru noi.

În acest context, cateheza pentru adulţi, adoles­cenţi şi copii îşi descoperă întreaga sa valoare, însă constatăm că este dificil de organizat în mod regu­lat. Alte instrumente eficiente ale misiunii sunt, pen­tru cei născuţi în familii ortodoxe, ca şi pentru per­soanele nebotezate sau cele care au pierdut sensul Botezului lor, conferinţele teologice, pelerinajele or­ganizate prin Centrul de Pelerinaje al Arhiepiscopiei, Universitatea de vară, activitatea Centrului de stu­dii şi rugăciune „Sfânta Cruce”, cursurile pe Apostolia.tv, vizitele frecvente la mănăstiri şi, mai ales, tabere­le organizate în fiecare an pentru tineri şi, în acest an, pentru prima dată, pentru familii. Tinerii desco­peră că nu sunt singurii ortodocşi şi leagă prietenii. Un alt procedeu misionar se dezvoltă prin interme­diul site-urilor internet pe care aproape toate paro­hiile noastre le au acum în dotare.

Preasfinţitul Marc insistă asupra valorii misi­onare a frumuseţii: aceea a bisericilor noastre – ca, de pildă, a Catedralei noastre proaspăt renovate –, mai ales atunci când putem achiziţiona lăcaşurile de cult; aceea a celebrării, care tinde să sensibilize­ze inima fiinţei umane şi poate converti pe cineva la adevărata credinţă. Festivalul anual „Din dragos­te pentru frumos" contribuie semnificativ la aceas­tă deschidere înspre Tradiţie, prin calitatea forme­lor de expresie pe care le promovează.

În domeniul caritabil, implicarea Protopo­piatului a crescut, dar rămân multe de făcut în ceea ce ţine, până la urmă, de aplicarea poruncii de a ne iubi aproapele. S-au evidenţiat iniţiative locale de înaltă calitate în ceea ce priveşte întra­jutorarea ortodocşilor fără acte, a solicitanţilor de azil şi îndrumarea persoanelor în cadrul pro­cedurilor administrative, pentru organizarea de cursuri de franceză şi uneori pentru căutarea de urgenţă a unui adăpost. Aceste iniţiative sunt sistematizate şi reunite cu ajutorul instrumentu­lui caritabil al Arhiepiscopiei, asociaţia Sfântul Nicolae şi Sfântul Siluan. În ceea ce priveşte în­chisorile, munca este imensă şi nu avem suficienţi preoţi pentru aceasta: ajutorul laicilor în acest domeniu poate fi dezvoltat în mod legal. Aceeaşi situaţie se prezintă şi în privinţa preoţilor militari sau a celor de spitale. Cu multă smerenie trebu­ie să încercăm să răspundem nevoilor fraţilor noştri ortodocşi prezenţi în societatea franceză... Trebuie să fim conştienţi de faptul că parohiile noastre sunt frecventate de către un foarte mic procent din populaţia ortodoxă reală a ţării noas­tre. Participarea pascală nu trebuie să ne înşele... Parohiile noastre sunt adesea fragile şi totuşi, a concluzionat episcopul Marc, lucrarea Sfântului Duh este prezentă: aceasta este o sursă de încân­tare, căci puterea Domnului se arată întru slăbi­ciunile noastre.

Am dori să terminăm cu câteva sfaturi date de către părintele nostru duhovnicesc, Mitropolitul Iosif. În deschiderea adunării, ne-a vorbit despre Evanghelia zilei (Mt 9, 9-13), în care Domnul vin­decă în ziua de Sabat şi unde este dat exemplul re­gelui David care mănâncă grâu pe câmp când i se face foame. Celor care Îl întreabă, Domnul le dă de înţeles că grija Sa pentru om este mai mare decât orice. Preocuparea noastră în Biserică este cea pen­tru fratele nostru şi, servindu-ne fratele, Îl servim pe Domnul. Toate pentru slava lui Dumnezeu prin mântuirea fratelui nostru. Dacă lucrările acestei adunări pot părea o pierdere de timp, ele sunt, dim­potrivă, un câştig! Dăm seamă aici de slujirea, de dragostea, de grija pentru celălalt; fiecare dintre noi se pune în slujba Bisericii lui Dumnezeu pe par­cursul anului – aceasta este mai important decât cifrele... Pe de altă parte, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitroplit Iosif ne-a spus că activitatea misionară este mult mai precisă şi fecundă atunci când, în loc să vorbim despre Ortodoxia în sine, vorbim des­pre Hristos în manieră ortodoxă. Mărturia noastră exterioară este plictisitoare când predicăm pentru noi înşine. Dar a vorbi despre Hristos în adevăr sen­sibilizează într-un număr mai mare urechile pregă­tite să audă.

Pr. Protopop Marc-Antoine Costa de Beauregard