Prăznuirea Venirii în trup a lui Dumnezeu şi petrecerea Lui în lumea aceasta constituie pentru noi, dincolo de bucuria şi pacea pe care ne-o aduce, de darurile pe care le primim şi de bunătăţile cu care ne înfruptăm, un binecuvân­tat prilej de a ne aprofunda credinţa, ca unii care mărturisim în Crez, cu privire la Unul Domnul Iisus Hristos, că S-a pogorât din ce­ruri şi S-a întrupat, de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om. De măsura în care pătrundem şi ne pătrundem de Taina Întrupă­rii lui Dumnezeu depinde folosul cel mântui­tor pe care îl tragem din darurile pe care aceas­ta ni le-a adus şi pe care suntem chemaţi să ni le însuşim, în vederea mântuirii.

Iată că Fiul lui Dumnezeu Se întrupează pentru mult mai mult decât pentru a ne da prilejul, an de an, de a prăznui şi de a mânca bine sau de a dărui sau primi cadouri. Aşa cum ne spune Evanghelia, El vine să ne aducă Ha­rul cel dumnezeiesc şi, mai mult decât atât, har peste har.

După două mii de ani de la întruparea Domnului, atmosfera duhovnicească şi de conştiinţă a prezenţei şi chiar a existenţei lui Dumnezeu Cel viu este izbitor de asemănă­toare cu cea dinaintea întrupării Mântuitoru­lui. Orbirea duhovnicească şi surzenia faţă de Cuvântul Adevărului sunt la fel de mari; indiferenţa faţă de cele cereşti şi preocuparea exclusivă pentru cele pământeşti şi care se pot gusta imediat, acum şi aici, caracterizează pe majoritatea creştinilor şi, cu atât mai mult, pe toţi ceilalţi locuitori ai pământului.

Aceasta este realitatea prezentă, descreştinată, în care suntem chemaţi să întâmpinăm Naşterea Domnului. Şi tocmai de aceea este atât de important, adică ESENŢIAL, să înţelegem în ce fel Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului, pentru noi – TOŢI – şi pentru a noastră mântuire, şi în ce fel Îşi însuşeşte şi asumă firea Omului (Adamului) căzută până în punctul în care am descris-o mai sus şi în care suntem capabili să ajungem fiecare din­tre noi.

Fiul lui Dumnezeu nu ia asupra Lui o umanitate impersonală, adică la modul ge­neral, ci Îşi însuşeşte, prin asumarea firii omeneşti, pe fiecare purtător al acesteia, adi­că pe fiecare individ (în greceşte atomos), pentru a-i dărui statut de persoană (ipostas al firii omeneşti asumate de El). Aceasta mă priveşte, aşadar, şi pe mine şi pe fiecare din­tre noi. Aceasta ne priveşte pe toţi fiii omu­lui împreună, redându-ne nu doar împăca­rea şi unitatea dinlăuntrul nostru, ci şi unitatea şi împăcarea dintre noi, unii cu ceilalţi. De fapt, praznicul Naşterii Domnu­lui devine pentru fiecare dintre noi sărbăto­rirea propriei noastre încorporări în trupul Noului Adam, care, contrar Adamului cel vechi, care ne-a contaminat de căderea lui şi de toate nefastele ei consecinţe, ne face părtaşi, precum mlădiţa altoită care se împărtăşeşte din seva trunchiului pe care s-a altoit, de însăşi Viaţa Sa, de Trupul şi de Sân­gele Său cele curăţate de păcat şi de moarte şi care, de acum, sunt molipsitoare de sfinţenie şi de viaţă veşnică (cf. 1 Corinteni 15, 45). Această MINUNE s-a petrecut cu fiecare dintre noi prin Botez, atunci când ne-am dez­brăcat de omul cel vechi şi ne-am îmbrăcat în cel nou (cf. Coloseni 3, 9; Efeseni 4, 22; Romani 6, 6), devenind nu doar un trup cu Hristos, ci şi fii, prin Har, ai Tatălui celui Ce­resc şi, prin urmare, moştenitori ai Împărăţiei Sale pe care ne aşteaptă, la sfârşitul petrece­rii noastre pe pământ, să o luăm în primire.

De aceea, înţelegând mai deplin care este partea lui Dumnezeu în lucrarea mântuirii noastre, să ne bucurăm de Domnul Cel ce vine la noi, nu cu năluciri înfricoşându-ne pre noi, ci ca un prunc mic, cu mânuţe gingaşe întinse spre noi, aşteptând să-L primim, fără teamă, în braţele inimii noastre, încrezători fiind în puterea Sa mântuitoare, căci, atunci când a luat chip de rob şi S-a făcut întru toa­te asemenea nouă (cf. Filipeni 2, 7), a asu­mat firea noastră, INCLUSIV cu neputinţele, cu lipsurile, cu temerile, cu tendinţele şi cu înclinaţiile ei de a aluneca spre cele vătămă­toare sau spre cele pierzătoare şi osânditoare ei, ştiind că a le depăşi şi vindeca este cu neputinţă pentru noi singuri, partea noastră rămânând doar de a le asuma şi a le pocăi cu­rajos şi a I le aduce, spre vindecare, nelăsându-ne tentaţi nici de a le ascunde în tufişurile Adamului căzut, nici de a le lăsa să se impu­nă ca fiind normale, pe motivul că aşa face toată lumea.

Aceasta făcând, şi în inimile noastre va ră­suna cântarea îngerilor vestitori ai Naşterii Dom­nului, umplându-ne de o pace şi o bunăvoire care se vor revărsa peste cei din jurul nostru, peste aproapele nostru (părinţi, soţ, soţie, co­pii, fraţi şi surori), pe care avem cel mai adesea tendinţa să-l ignorăm, să-l expediem sau să-l rănim, aducând în casele noastre bu­curie mare... Şi astfel, prin însuşirea Ha­rului întrupării Domnului, se reface fărâmiţarea pe care individualismul şi egoismul, roadele ruperii de Dumnezeu, le aduc întru noi şi între noi.

Având, astfel, mai limpede în conştiinţa noastră creştină măreţia da­rurilor pe care ni le aduce întruparea Fi­ului lui Dumnezeu, să cântăm şi noi, împreună cu sfântul şi marele Ierarh Grigorie de-Dumnezeu-cuvântătorul:

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos să vă fie tuturor spre bucurie şi folos!

Iar Anul Nou calendaristic ce vine să vă fie tuturor prilej de nou început pe calea urmării mântuitoare a Celui Care S-a făcut asemenea nouă ca să ne redea asemănarea pierdută cu El!

Al vostru părinte şi îndrumător pe calea mântuirii, în aceste vremuri de în­cercare şi strâmtorare, cu neclintită nă­dejde în mila şi ajutorul de la iubitorul de oameni Dumnezeu,

† Episcopul SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei