publicat in Cuvântul mitropolitului Iosif pe 1 Decembrie 2013, 10:49
Sărbătoarea Nașterii, pe care suntem chemați să o redescoperim în fiecare an până la sfârșitul vieții noastre în taina sa nesfârșită, este preaslăvirea prezenței lui Dumnezeu în om și în lume.Viața omului, condiția umană nu este absurdă, precum și istoria lumii nu este lipsită de sens. Păcatul este cel care lipsește omul de sensul vieții, aducându-i suferința și moartea. Domnul Hristos însă este prezent ca supremul sens a tot ce există. Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, S-a revelat lumii prin Întrupare și prin lucrarea Duhului Sfânt. Biblia întreagă este cuvântul lui Dumnezeu, care luminează și prin care se vede istoria omenirii, altfel. Tot cuvântul lui Dumnezeu, din cea dintâi zi a creației, apoi prin proroci și până la cele rostite de buzele divino-umane ale lui Iisus Hristos, poartă în el puterea propriei împliniri. Împlinirea cuvintelor dumnezeiești constituie sensul istoriei. În spatele fiecărei realități din această lume și în spatele fiecărui eveniment istoric se găsește un cuvânt al Cuvântului lui Dumnezeu.
Mărturia sfinților adâncește cunoașterea lui Dumnezeu, lăudându-L și proslăvindu-L. Dumnezeu se arată lumii prin Întrupare, prin lucrarea Duhului Sfânt, însă este în același timp „negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns...” (Sf. Ioan Gură de Aur). Pentru aceasta credincioșii, răspunzând la chemarea de a merge în întâmpinarea Lui, se apropie de Dumnezeu Cel Întrupat prin laude și imne de slăvire, din inimă curată, acolo unde Dumnezeu se arată omului. „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Experiența creștină a cunoașterii lui Dumnezeu este cea a rugăciunii. Nimic nu este mai frumos decât un bărbat sau o femeie în rugăciune. Este starea cea mai înaltă a conștiinței creștinului care recunoaște prezența lui Dumnezeu și se face pe sine prezent lui Dumnezeu. Această cunoaștere o arătăm prin închinare, semnul Sfintei Cruci, îngenunchere, cântare, citirea Sfintei Evanghelii, ofrandele de tot felul, tămâie, lumânări și mai ales pâinea și vinul care se vor preface, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul și Sângele lui Hristos. Domnul Însuși ne-a învățat că adevărații închinători „se vor închina Tatălui în duh și în adevăr" (In 4, 23), dând slavă și laudă lui Dumnezeu prin ceea ce El Însuși a descoperit despre Sine omului credincios, la care mintea și inima sunt unite. Lauda este mai presus de înțelegere!
Unindu-ne cu Hristos, putem să Îl și cunoaștem. Atunci când ne rugăm Lui, dorim să fim una cu El, să ne împărtășim de Persoana Lui. De aceea nu numai Îl lăudăm și ne rugăm Lui, ci și mâncăm Trupul și bem scump Sângele Lui. Aceasta este cunoașterea desăvârșită a adevărului lui Dumnezeu, a omului și a lumii: unirea celui credincios cu Hristos prin Duhul Sfânt. Ființa umană poate cunoaște pe Dumnezeu devenind nu Cine este El, ci ceea ce este El. Părinții Bisericii au învățat îndumnezeirea omului prin Duhul Sfânt, pentru că acesta este darul pe care ni-l aduce Nașterea Fiului lui Dumnezeu, Întruparea. Unul dintre semnele îndumnezeirii ființei umane, ale sfințirii și ale unirii ei cu Hristos este dragostea pentru cei săraci, devotamentul față de cei mici, jertfa de sine pentru cei care, ca și copiii, nu au nimic altceva de dăruit decât pe ei înșiși. Nu suntem chemați doar să ne adunăm în jurul lui Hristos pentru a-L adora și lăuda, chemarea este să ne asemănăm Lui în viața aceasta și dincolo de limitele vieții pământești. În acest fel Hristos va lucra în noi și se va proslăvi în noi, prin Duhul Sfânt.
Bucuria noastră, a creștinilor, la sărbătorile Nașterii și ale Bobotezei – când Dumnezeu Se arată lumii – este dată de conștiința că El și cuvântul Său creator sunt prezenți în creație și în noi înșine. Nu este o bucurie egoistă, care ar disprețui suferința umană. Din contră, este bucuria care însoțește cunoașterea condiției umane și a răului pe care oamenii și-l fac unii altora, celor mai mici și fără apărare aserviți uneori capriciilor și pretinselor drepturi ale celor mai mari și mai puternici. Bucuria noastră este neobișnuită, ea strălucește în întunericul dezumanizării pe care uneori o trăim în lumea de azi. Ea este nădejdea, nebună pentru unii, într-o omenire care poate, în ciuda a toate, să rămână umană sau chiar să devină din ce în ce mai umană datorită înomenirii Fiului lui Dumnezeu și a îndumnezeirii sfinților. Rodul Venirii în trup a Mântuitorului este tocmai umanizarea desăvârșită a omului. Oricare ar fi nedreptățile în omenirea în care trăim, să nu ne lăsăm părăsiți de bucuria lui Hristos și a prezenței Lui. Să nu încetăm să proslăvim în rugăciunile și în faptele noastre prezența Lui în bucuriile și durerile noastre. Dacă ne despărțim de bucuria lui Hristos, Îl părăsim și nu mai avem nimic de spus lumii acesteia care se crede părăsită, abandonată de Cel despre Care noi știm că astăzi Se naște în ieslea Betleemului.
În multe împrejurări din viața noastră Duhul Sfânt ne dă ocazia să ne arătăm în jur dragostea și bucuria în Hristos, să nu uităm asta. Duhul Sfânt ne îndeamnă să lucrăm împreună cu El la mântuirea lumii, la bucuria celor apropiați și a tuturor și chiar a celor ce ne urăsc. Să devenim, prin Duhul Sfânt, uneltele dreptății plină de lumină a lui Hristos și mai ales ale compasiunii Sale și ale blândeței Sale pentru tot omul, credincios sau necredincios.
Hristos Dumnezeu, Cel care Se naște astăzi în Betleem, să vă dăruiască din belșug bucuria Sa pentru a o răspândi în jurul dumneavoastră!