Adaugat la: 7 Noiembrie 2013 Ora: 15:14

Organizarea canonică a Bisericii și misiunea contemporană

Una dintre problemele cu care se confruntă Biserica în vremurile noastre este incapacitatea societăţii de a-i asuma identita­tea atipică. Adesea ea este confundată cu o instituţie oarecare, şi îi sunt aplicate atribute instituţionale clasice, ajungându-se uneori la o deformare a adevăratei imagini. Pe de altă par­te, chiar Biserica, printr-o comunicare care nu ţine suficient cont de mentalitatea societăţii, poate favoriza o înţelegere deformată a identităţii şi a mesajului ei. Din acest motiv, acum când reînnoim prezenţa analizelor de ordin canonic în revista Apostolia, voi încerca să subliniez în aceste rânduri modul în care se întâlnesc în Bi­serică divinul şi umanul, dimensiunea eshatologică şi întruparea instituţională a acesteia pen­tru consolidarea misiunii.

Prezenţa şi lucrarea Bisericii în lume ca extindere a lui Hristos în umanitate1 este măr­turisitoare prin persoane – mădulare vii –, co­munităţi şi tot ceea ce exprimă dimensiunea instituită şi instituţională2. Mântuitorul nu s-a mulţumit să impună lumii poruncile sale prin puterea sa dumnezeiască. El a ales persoane3, oameni obişnuiţi, cu slăbiciuni şi calităţi şi din această realitate umană firească a realizat o co­muniune de persoane, unite prin lucrarea Duhului Sfânt într-un corp eclezial al cărui cap este El însuşi4. Hristos a instituit şi modalităţi de manifestare a comuniunii în Duhul Sfânt, prin care lucrarea nevăzută a ha­rului să fie perceptibilă atât sufletului, cât şi trupului5. Astfel putem înţelege că în concepţia ortodoxă nu putem vorbi niciodată în mod izolat despre un aspect lumesc al Bisericii, ci acel aspect este luat în considerare în raport cu Hristos şi cu Duhul Sfânt6.

Prin Întrupare, Hristos a făcut accesibilă lumii create Împărăţia Cerurilor, şi astfel în Biserică se reîntâlnesc Împărăţia Cerurilor şi întreagă Creaţia. În Pseudo-epistola Sfântului Clement al Romei se arată că prima Biserică a fost creată înainte de a fi făcute soarele şi luna, şi ea a apărut în ultimele zile pentru a ne mântui7. În Păstorullui Hermas, femeia care închipuie Biserica este bătrână pentru că a fost creată prima, înaintea tuturor lucrurilor.8 Sfântul Ignatie al Antiohiei prezintă Biserica drept un dar dumnezeiesc în care înglobează Cerul şi pământul, iar Ipolit Romanul o vede ca o comunitate sfântă prefigurând realitatea eshatologică9. Biserica este astfel cadrul în care se întâlneşte lumea creată cu viitorul eshatologic care este adus în prezent prin Iisus Hristos10.

Astfel putem înţelege că aşa cum în Hristos se întâlnesc cele două firi: dumne­zeiască şi omenească (neîmpărţite şi nedes­părţite, neamestecate şi neschimbate), în Biserică se întâlnesc dimensiunea eshatologică-sacramentală şi cea instituţională11. În acelaşi mod manifestat şi în Taina Întrupării, între cele două există un echilibru rânduit de Dumnezeu. Instituţionalul nu îngrădeşte Taina, iar identitatea eshatologică-sacramen- tală nu ne ţine departe de realitate. Echilibrul dintre cele două dimensiuni este unul inspi­rat de perihoreza treimică. Fără acesta, dacă s-ar accentua dimensiunea instituţională, atunci ar fi exacerbat lumescul şi Biserica ar pierde consistenţa spirituală şi eficacitatea mărturiei12, iar dacă s-ar accentua dimensi­unea sacramental-eshatologică, atunci s-ar ajunge la o diminuare a contactului cu reali­tatea cotidiană.

Mitropolitul Ioanis Zizoulas arată că Biserica este o icoană a Împărăţiei Cerurilor. Acest caracter iconic subliniază faptul că Biserica este atât de transparentă în instituţiile şi struc­turile sale încât permite realităţilor eshatologice să se reflecte în ele, mai ales în cult, dar această realitate marchează inclusiv manifestarea instituţională13, care este şi o permanenti­zare a evenimentului Pogorârii Duhului Sfânt. Toate instituţiile Bisericii care au o utilitate pur temporală au o importanţă utilitară, dar ele sunt mijloace ale Bisericii. Cu toate acestea mijloacele pe care Biserica le foloseşte trebuie să-i cinstească identitatea şi să o pună în valoare. Mijloacele lumeşti ajută Biserica să intre în contact cu lumea şi să-i transmită fermen­tul Împărăţiei lui Dumnezeu14, dar nu trebuie să pierdem din vedere că şi lumea exercită o influenţă secularizantă asupra Bisericii. Din aceast motiv, Biserica prin toate mădularele şi organismele ei trebuie să manifeste o stare de veghe asigurând o subordonare a tuturor ma­nifestărilor ei de mărturisire a credinţei, cultice şi de organizare instituţională, conştiinţei Bisericeşti care este vector de coerenţă, consecvenţă şi unitate15.

Organizarea instituţională a Bisericii are vocaţia de a sluji lucrarea pastoral-misionară şi a o face eficientă într-un context socio-cultural cu o mentalitate instituţională. Biserica a dovedit în timp că are capacitatea şi îndrăzneala de a se înzestra cu noi oficii bisericeşti, de a concepe noi structuri de organizare bisericească, abordând cu seninătate şi luciditate încercările la care trebuie să facă faţă, identificând noi soluţii compatibile cu exigenţele doctrinare şi cu Tradiţia canonică.

Anumite instituţii canonice au apărut în Biserică prin asumarea responsabilă din punct de vedere misionar a dinamismului instituţional. În acelaşi timp, nu putem spune că aceste instituţii apărute datorită unor noi nevoi şi datorită unor circumstanţe canonice, istorice şi socio-politice specifice nu ar avea o deplină autoritate canonică. Dinamismul instituţional nu relativizează tradiţia canonică, ci dimpotrivă, este o trăire a acesteia în circumstanţe specifice, pentru ca lu­crarea mântuitoare să fie continuu lucrătoare.

Dacă în primele secole Biserica a ştiut să se folosească de mecanismele existente, ba chiar a arătat că este obligatorie folosirea acelor mijloace instituţionale pentru a dinamiza misiu­nea, de ce nu am avea o atitudine similară în societatea contemporană? Considerăm că Biserica trebuie să găsească echilibrul corect între îndrăzneala în manifestarea dinamismu­lui instituţional şi statornicia în privinţa fidelităţii faţă de Tradiţia canonică. Raportul corect dintre cele două dimensiuni se validează în primul rând prin eficacitatea misiunii şi impac­tul acesteia în societate.

Note:

1. Dumitru Stăniloae, „Sinteză eclesiologică”, în Studii Teologice, 5-6/1955, p. 262.
2. Nicolai Afanasiev, Biserica Duhului Sfânt, trad. de Elena Derevici, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2008, p. 23.
3. I Cor. 12, 28: „Și pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuiri-le, felurile limbilor”.
4. Efes. 5, 23: „Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor și este.”
5. Părintele Dumitru Stăniloae arată că  „lucrarea cea mai eficientă este de la persoană la persoană. Hristos ca persoană lucrează în modul cel mai eficient asupra persoanelor umane tot prin persoane umane”, vezi Dumitru Săniloae, Teologie Dogmatică, vol. III, p. 18.
6. Kalistos Ware arată că  Biserica este în același timp Imaginea Sfintei Treimi, Trupul lui Hristos și Cinzecime continuă. Vezi Kalistos Ware, L’orthodoxie l’Eglise des sept Conciles, Editions du CERF, Paris 2002, p.310.
7. Pseudo-Clement, 14,1.
8. Păstorul lui Herma, Viziunea  II, 4,1.
9. Vezi Jean-Yves Lacoste, Dictionaire critique de théologie, Ed. Quadrige/PUF, Paris, 1998, p. 433.
10. Jean-Marie R.Tillard arată că  este imposibil să înțelegem Biserica lui Dumnezeu fără să înțelegem că în ea umanul dobândește valențe care țin de cealaltă lume, în Biserică, plenitudinea darurilor eshatologice se întrupează într-un loc istoric determinat, și astfel realitatea umană înnoită care nu aparține acestei lumi este sădită în timp și în spațiu. Vezi Jean-Marie R.Tillard, L’Eglise Locale – Ecclésiologie de communion et catholicité, Ed. CERF, 1995, p.16.
11. Yves Congar face o sinteză a concepţiei teologice conform căreia Biserica este continuatoare a Întrupării şi Învierii lui Hristor. Vezi Alain Nisus, L’Eglise comme communion et comme institution,Ed. du Cerf, Paris, 2012, p. 58.
12. Justin Popovich, L'homme et le Dieu-homme, Ed. L'Âge d'Homme, Lausanne, 1989, p. 70-1.
13. Vezi Métropolite Jean Zizoulas,  L’Eglise et ses institutions, Paris, Cerf, 2001, pp. 100-101.
14. Vezi Christos Yannaras, Abecedar al Credinţei, trad. de Constantin Coman, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2007, pp. 154-6.
15. Jean Zizoulas, L’Eglise et ses institutions,Ed. du Cerf, Paris, 2011, pp. 125-6.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni