Gânduri la nașterea Maicii Domnului

Maica Domnului, Fecioara Maria, s-a năs­cut din Sfinții Părinți Ioachim și Ana, care – spune tradiția – erau în al 50-lea an de la căsă­toria lor. La această vârstă, legea firii nu mai îngăduie nașterea de prunci. Dar toată viața s-au rugat ca Dumnezeu să le dea copii, căci nepu­tința nașterii de copii era grea povară. Dar aceas­tă povară a dat rod de rugăciune cu lacrimi și smerenie ca să înlăture Dumnezeu această ru­șine din familia lor, făgăduind că îl vor dărui lui Dumnezeu pe copilul lor, dacă îl vor avea. Åži a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor și a „înviat” firea Sfintei Ana și din întâlnirea binecuvântată a celor doi se naște Fecioara Maria.

Rugăciunea, atunci când trebuie ca Dum­nezeu să intervină dincolo de rânduiala firii noas­tre omenești, făcută cu răbdare și încredere, este mântuitoare. Așa s-au rugat ei și li s-a dat lor dar. Cine este darul? Darul este cea prin care Dum­nezeu va mântui lumea, pe care o aștepta ome­nirea încă de la Eva, de la Eva cea veche, pentru că cea care se naște astăzi este Eva cea nouă, Fe­meia prin care vine mântuirea lumii.

Aceasta să fie imaginea pe care o avem despre Maica Domnului: că precum prin Eva cea veche, căzută, a căzut omenirea întreagă ca rod al păcatului ei, așa prin Eva cea nouă omenirea întreagă este mântuită prin Adam cel nou, născut din Eva cea nouă, Care a luat asupra Lui păcatul nostru. De aceea nu putem să ajungem la Dumnezeu, nu putem să ne mântuim, nu putem să câștigăm dragostea lui Dum­nezeu și să-L iubim pe Dumnezeu decât prin Fecioara Maria, prin dragostea ei.

Să ne oprim puțin la propriii noștri copii. Putem oare să primim pentru ei vreo învățătură din deciziile pe care le-au luat pentru Maica Domnului, Fecioara Maria, Sfinții Părinți Ioachim si Ana? Putem să ne vorbim nouă înșine și lor despre această trăire? Putem să le vorbim și să avem încredere că prin fiecare din­tre cei care se nasc se naște și mântuirea? Nu numai pentru ei, ci și pentru mulți din jurul lor, cărora le pot inspira căutarea și legătura cu Dum­nezeu. Aceasta se câștigă nu numai prin rugă­ciune, ci și prin bucuria de a cunoaște adevăru­rile lui Dumnezeu. Sfinții Ioachim și Ana și-au încredințat copilul, după făgăduință, Templu­lui, la câțiva anișori, nu numai pentru a învăța rugăciunea și a trăi în evlavie, ci și pentru a cu­noaște adevărurile lui Dumnezeu. Să învățăm să nu ne sfiim să-i ducem pe copii la Biserică, chiar mici fiind, după pilda Sfinților Ioachim și Ana, pentru a învăța rugăciunea și adevărul Cu­vântului lui Dumnezeu!

Dacă nu cunoaștem adevărurile lui Dum­nezeu, adevărurile lui Hristos, nu putem să le împărtășim celorlalți. Să unim rugăciunea cu­noașterii! Åži cunoașterea rugăciunii! Pentru că aceasta ne va da credința tare. Dacă Ioachim și Ana n-ar fi avut credință, dacă nu aveau cu­noștință despre tainele lui Dumnezeu pe care le-a descoperit poporului Său și prin care se va naște Mesia, Mântuitorul, noul Adam, cum puteau ei să se roage drept?

Deci iată că rugăciunea dreaptă presupu­ne și credință dreaptă, presupune și cunoaș­tere dreaptă. Putem noi să le împărtășim copiilor noștri toate acestea?

Iată că Maica Domnului a fost dusă la Tem­plu la vârsta de trei ani și acolo a primit și cu­noștințe, și acolo a învățat și să se roage. De aceea nu îi putem lăsa pe copiii noștri acasă, să nu îi aducem duminica la Biserică pe motiv că sunt prea mici, că nu înțeleg, spunându-ne că atunci când vor fi mari vor merge singuri, și așa mai departe. Transmitem credința pre­cum transmitem viața.

Maica Domnului se naște în lume și – chiar dacă este un fel de post-anticipare, pentru că deja îi cunoaștem viața la sărbătoarea nașterii ei – anticipăm, ca să știm cum va fi ea, ca să știm cum trebuie să fim și noi și propriii noș­tri copii, ce și-au dorit și ce au făcut Sfinții ei Părinți pentru ea și ce ne-am dori cu adevărat și noi pentru copiii noștri. Gândind la ei, pu­tem găsi și în noi curajul de o face, precum au avut curajul faptei Ioachim și Ana, curajul ve­nit din rugăciune și credință, de a-I face loc desăvârșit lui Dumnezeu în viața propriului copil, dăruit lor de Însuși Dumnezeu. Avem conștiința darului pe care Dumnezeu ni-l face în propriul nostru copil? Putem să Îi întoar­cem darul, dăruind și având încredere la rân­dul nostru în El că poate face totul pentru co­pilul nostru, așa cum El a avut încredere în noi dăruindu-ni-l?

Ce primim astăzi în sufletele noastre din viața Sfinților Părinți ai Fecioarei Maria, Ioachim și Ana? Primim încredințarea că niciodată nu este târziu pentru ca Dumnezeu să zămislească în inima noastră credință puter­nică, încredere în El și rugăciune. „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea" (In 16, 33). Să nu ni se pară că sufletul nostru este sterp, căci inima care caută cu perseverență și rugăciune la Hristos va primi răspuns, precum Ioachim și Ana au primit, și va veni însăși Maica Domnului să ne apropie și unească cu Fiul Său, pentru nașterea Căruia ea vine pe lume.