În perioada 16-21 mai, la Paris s-a desfă­şurat cea de-a III-a ediţie a Festivalului „Din dragoste pentru Frumos” („Pour l'amour de la Beaute”) – organizat, cu binecu­vântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropo­lit Iosif, de către Mitropolia Ortodoxă Româ­nă a Europei Occidentale şi Meridionale (MOREOM), în parteneriat cu ICR Paris, Am­basada României din Franţa, Muzeul Ţăranu­lui Român şi Asociaţia Art Ville-Vie. Unic în fe­lul său, acest festival îşi propune să pună în valoare diversele manifestări ale spiritului aflat în căutarea Frumosului – ca ecou al frumuse­ţii dumnezeieşti şi ca rod al unor experienţe de creaţie ce reiterează actul creator divin, stare de spirit pe care o regăsim în creaţii ale artiştilor, fie ei muzicieni, oameni de litere sau pictori ro­mâni contemporani, impregnate de o căutare neîncetată a divinului. În acest sens, ediţia ac­tuală a festivalului şi-a deschis braţele cu mul­tă căldură, primind la Paris şi la Limours o se­rie de artişti, profesori de renume, critici de artă şi teologi români şi francezi de o înaltă şi re­spectabilă ţinută intelectuală.

De la cel mai autentic rapsod român al pre­zentului, Grigore Leşe, care a coborât de la „Porţile ceriului” direct în inima Parisului, con­tinuând cu maestrul Dan Puric, cu doctorul în lingvistică Sanda Golopenţia, profesor emerit al Universităţii Brown din S.U.A., şi etnologul Constantin Eretescu, de la apreciatul teolog Costion Nicolescu şi până la numeroşi muzi­cieni români şi francezi, necunoscuţi (poate) publicului român, dar cu importante cariere în Franţa şi în străinătate, de la artişti plastici ino­vatori precum Alexandra Marinescu Sav, Constantin Cioc şi Silviu Batariuc şi până la cu­noscute personalităţi ale Bisericii Române

Ortodoxe din Franţa, precum Preasfinţitul Marc Nemţeanul şi Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, protopop al Protopopiatului Franţei, toţi invi­taţii au îmbogăţit prin prezenţa şi discursul lor actuala ediţie într-un mod inspirat.

Nimic mai potrivit şi lăudabil în contextul actual, în care a fi român în societatea franceză nu este întotdeauna o onoare, decât organiza­rea unui astfel de eveniment, unde frumosul şi dragostea divină întrupate în alese manifes­tări culturale şi spirituale vin să aşeze identi­tatea românească în sfere înalte, restituind lumii occidentale însăşi esenţa credinţei orto­doxe surprinsă în alese ipostaze artistice. Con­certe de muzică clasică şi religioasă, cântări bisericeşti din Transilvania, spectacole de tea­tru şi pantomimă, expoziţii „euharistice”, de iconografie şi fotografie, conferinţe cu tema­tici diverse (socio-lingvistice, etnografice, antropologice cu referinţe teologice), mese rotunde, filme şi scurt-metraje cu tematică creştină, toate aceste evenimente au alcătuit bogatul program al festivalului.

Şi, pentru a avea o viziune completă asu­pra actualei ediţii, trebuie subliniat faptul că întregul spirit al festivalului gravitează în jurul frumuseţii şi a bogatei simbolistici a semnului Crucii, corelate cu comemorarea celor 1700 de ani de la Edictul dat de Împăratul Constantin cel Mare prin care li se acorda creştinilor liber­tatea de cult, sub emblema Sfintei Cruci care l-a ajutat să biruie în luptă. Aşadar, festivalul „Din dragoste pentru Frumos” promovează tocmai frumuseţea oamenilor sfinţi, frumuse­ţea realizărilor şi a gândurilor lor, care şi-au re­găsit ecouri peste secole în creaţiile artiştilor contemporani şi, mai ales, promovează frumu­seţea şi măreţia realităţii de a fi creştin într-o societate cu un accentuat caracter laic şi o mo­ralitate tot mai îndoielnică.

O altă coincidenţă care atinge latura isto­rică a comemorării Edictului de la Milan re­zidă în faptul că, deloc întâmplător, manifes­tările festivalului au avut loc chiar în cripta impunătoarei Biserici Saint Sulpice, unde de mai bine de un deceniu fiinţează parohia ro­mânească cu hramul „Sfânta Paracheva şi Sfânta Genoveva”. Aşa cum se ştie, din cauza persecuţiilor, la începuturile sale creştinismul se trăia în ascuns, sub pământ, iar ieşirea din catacombe nu a putut fi susţinută decât de o ordine divină. Miracol divin, deci, şi nu iro­nie a sorţii, în secolul al XXI-lea din catacom­bele Parisului erupe acum un izvor de frumu­seţe şi spiritualitate creştină de sorginte românească, izvor impulsionat de extraordi­nara putere a Sfintei Cruci ca reper funda­mental al existenţei ce ne deschide accesul spre sferele înalte, invizibile, spre esenţa lumii şi a lucrurilor.

Ar mai fi multe de povestit, dar, pentru a fi receptată, informaţia trebuie să fie succintă, aşa că voi mai adăuga doar câteva idei esenţi­ale desprinse din agenda festivalului. În pri­mul rând, ideea că Biblia este cea mai bogată sursă poetică a lumii, realitate pe care am des­coperit-o în numeroasele creaţii prezente în festival, indiferent de modul de exprimare ar­tistică, faptul că Crucea face parte din viaţa noastră, nu ca un capitol de teologie, ci ca o problemă de viaţă, aşa cum frumos spunea pă­rintele Dumitru Stăniloae. În cadrul conferin­ţelor s-au născut numeroase interogaţii isto­rice, antropologice, teologice şi, bineînţeles, artistice, contemplarea Frumosului fiind o sur­să inepuizabilă a artei creştine ca rezultat al unei permanente căutări a divinului. Fie că s-au exprimat prin sonorităţi îndurerate pre­cum în cazul rapsodului Grigore Leşe sau printr-o simbioză totală a artelor, precum la Dan Puric, toţi artiştii prezenţi la festival s-au măr­turisit publicului printr-o viziune profund creştină asupra existenţei, puterea credinţei influenţându-le în mod inspirat şi deplin în­treaga creaţie.

Nu ştiu dacă acest festival va salva reputa­ţia destul de întinată a românilor care trăiesc pe pământ francez, împlinind profeţia lui Dos- toievski care spunea că „frumuseţea va salva lumea”, dar cel puţin ne scoate din conul de umbră în care presa franceză se încăpăţânea­ză să ne păstreze. Evident, nu este singurul merit al acestui eveniment, dar, aşa cum doar cu o floare nu se face primăvară, nici noi nu ne putem schimba reputaţia problematică pes­te noapte. „Din dragoste pentru Frumos” îşi propune însă – şi reuşeşte, zic eu – să arate so­cietăţii occidentale frumuseţea creaţiei româ­neşti şi spiritualitatea acestui popor care s-a născut din relaţia profundă cu Însuşi Creato­rul şi Izvorul frumuseţii, oferind lumii moder­ne punţi de pătrundere în sufletul poporului român şi multiple chei de înţelegere a spiritu­alităţii sale. Eu cred că acesta este un început care va da tot mai multe roade din momentul în care şi noi, românii, pribegi prin lume, vom şti să ne promovăm adevăratele valori în Oc­cidentul în care singuri am ales să trăim, fără să ne lăsăm striviţi nici de istoria ţării în care locuim, nici de prejudecăţile celor din jur.