Fragmente neodihnite (mai 2013)

Mâna

Nu soarele sau candelele
luminează Biserica
ci strălucirea Mâinii care
ne cuminecă...

în lumina ei vedem
că de ea se prind pruncii
învățând
să meargă

pe ea o sărută buzele
celui
ce se roagă

cu ea unește preotul
mâinile mirilor

și de ea
cu mâini tremurânde se țin bătrânii
când își caută strana
din cer...

Marius Iordăchioaia

Viața socială are nevoie de oameni căsătoriți așa cum are nevoie de muncitori și de soldați. Utilitarismul ei poate justifica chiar și poligamia Vechiului Testament sau Codul lui Hammurabi, care legaliza concubinele fertile și le dădea rangul de soții. Aici binele speciei primează asupra aceluia al indivizilor. Societatea nu se interesează direct de conținutul biologic și sociologic al unirilor conjugale. Ea nu are nimic de spus despre iubire și, când o face, subînțelege familia și nu iubirea.

Iubirea fuge de aceste forme și se eliberează și de cea religioasă când aceasta nu-i spune nimic adecvat tainei sale. O asemenea „educație sentimentală” produce sciziuni, secularizează și cu timpul îndepărtează de Biserică. Pe de altă parte, învățătura obișnuită nu încurajează deloc spiritualizarea conjugală în sine; socializată, ea nu enunță decât banalități despre dragostea procreatoare.

Este momentul să ne amintim cuvântul Sfântului Benedict din Regula sa: „Există căi care le par oamenilor drepte, dar capătul lor se afundă până în adâncurile iadului” (Prov. 16, 25). Semințele depuse în Biblie înfloresc doar după multe secole. Astăzi, o spiritualitate cu totul nouă se afirmă și caută în iubirea conjugală nici mai mult, nici mai puțin decât o vocație sacerdotală: Sacerdoțiul conjugal.

Numai ridicându-ne deasupra filozofiei „binelui comun” putem sesiza valoarea unică a celor care se iubesc. Acest element intim și ascuns este binecuvântat în Taina cununiei, iubirea este materia Tainei și ea primește darul Duhului Sfânt, Cincizecime conjugală. Societatea nu cunoaște decât suprafața. Or între cei doi îndrăgostiți numai Dumnezeu este cel de al treilea termen; de aceea sensul căsătoriei se află tocmai în acest raport dual și nemijlocit cu Dumnezeu.

Origen subliniază că mâna lui Dumnezeu este cea care îi unește pe cei ce se iubesc. Sfântul Ioan Gură de Aur vede în orice căsătorie o imagine a nunții din Cana și, în felul acesta, prezența reală a lui Hristos. „Domnul vine aici pentru a face iarăși și iarăși aceeași minune”, adaugă Sfântul Chiril al Alexandriei.

Bărbatul și femeia merg unul spre celălalt, „cunoscându-se reciproc”, revelându-se unul celuilalt pentru o împreună-înălțare; nimic exterior nu înnobilează sau legitimează și cu atât mai puțin „scuză” acest sens care se plasează împărătește în sine însuși, înainte sau chiar independent de procreație. Copilul poate veni ca un fruct din revărsarea plenitudinii ei, dar nu procreația este cea care determină și constituie valoarea căsătoriei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Atunci când copilul nu vine, nu vor mai fi doi care să alcătuiască un singur trup? Ba da, cu siguranță da, căci dragostea conjugală este cea care produce acest rezultat, confundând și amestecând ființele lor una cu cealaltă. Dacă turnați parfum în untdelemn, amestecul formează un singur tot; la fel și aici”.

„Două suflete unite astfel n-au a se teme de nimic. Cu înțelegere, pace și iubire reciprocă, bărbatul și femeia sunt în posesia tuturor bunurilor. Ei pot trăi în pace, la adăpostul zidului de nestrăpuns care îi apără și care este iubirea cea după voia lui Dumnezeu. Iubirea îi face mai tari ca diamantul și mai duri ca fierul, navigatori în plenitudine, se îndreaptă spre slava cea veșnică, atrag mereu mai mult harul lui Dumnezeu”. „Căsătoria este unirea intimă a două vieți”, „Taină a iubirii”.

Paul Evdokimov, Taina iubirii

Copilărie împlinită

Și eu am vrut să mă fac mare...
și mari s-au făcut
doar greșelile mele...

așa am aflat taina acestei lumi
a tristeții din surâsul
părinților mei...

dar într-o zi
în Biserică am găsit
un Copil al cărui surâs nu avea
această umbră...

și pe Care
urmându-L în lăuntrul meu

eu am început să mă fac
tot mai mic

iar viața mea

tot mai mare...

Marius Iordăchioaia