Colindul Dărniciei din Italia spre România de Sfintele Sărbători de Crăciun 2012

publicat in Din viaţa parohiilor pe 12 Ianuarie 2013, 12:25

Biserica creştină are dintru început ca prioritate propovăduirea Adevărului prin cuvânt şi consolidarea acestuia prin fapte concrete, îndreptate către semeni. Aceste două lucrări cu caracter dinamic din viaţa  primilor creştini, izvorâte din iubirea comunitară (agape), filantropia (purtarea de grijă faţă de aproapele) și filoxenia (grija faţă de străini) au fost şi vor fi, în toate timpurile, implementarea Cuvântului Viu şi lucrător în semeni. jessica's guide to dating on the dark side vk | https://apostolia.eu/index.php/most-popular-dating-site-in-italy/ | https://apostolia.eu/index.php/my-best-friend-wants-to-hook-up-with-me/

Aşa a arătat şi învăţat Domnul Hristos, aceasta au primit şi propovăduit Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor: episcopii, preoții şi diaconii. De la toţi aceştia, prin Tradiţie, creştinii au învăţat că roadele credinţei se arată prin lucrare bună şi ziditoare manifestată în viaţa oamenilor.

Asta am încercat să facem şi noi, credincioşii din Udine, în binecuvântatul post al Crăciunului din 2012. Mânaţi de îndemnul Evangheliei şi de „dragostea care nu piere niciodată”, întăriţi de Glasul Bisericii manifestat prin Pastorala Sfântului Sinod şi prin binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Italiei, am purces la acțiunea social‑filantropică numită: „Colindul Dărniciei de Sărbători”.

În perioada postului Crăciunului, am făcut apel la bunii credincioşi din Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Udine, pentru o colectă în alimente de bază, îmbrăcăminte şi multe alte lucruri necesare vieţii, care au fost duse din Italia în România la fraţii şi surorile aflaţi în nevoie. Am ales destinaţia „Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din localitatea Dumbrava, comuna Unirea, județul Alba, din Arhiepiscopia de Alba. Locaţia a fost aleasă datorită destoiniciei cu care măicuţele de la Dumbrava şi Preacuviosul Arhimandrit Vasile reuşesc să‑şi pună viaţa şi propria mântuire în slujirea aproapelui. Aici funcționează un complex social cu o Casă de copii (între 1 an şi 12 ani), un Centru de deprinderi de viaţă, un Centru maternal şi o Şcoală specială, patronată de Sfântul Nectarie, care numără peste 60 de copii. La toate acestea se adaugă şi Complexul social Sfânta Maria, unde şi‑au găsit liniştea la bătrânețe peste 30 de femei.

La truda şi rugăciunile stăruitoare ale maicilor se alătură glasurile şi inimile neprihănite ale copiilor abandonaţi de proprii părinţi.

Am adunat alimente şi bunuri de peste 2130 kg, care au fost încărcate într‑un furgon după Liturghia din ziua de Crăciun pentru a fi duse în România de fratele Claudiu, în numele nostru. Acesta a ajuns la destinaţie de Sfântul Ştefan la Dumbrava, unde copiii şi maicile s‑au bucurat de Colindul dărniciei. Întărit trupeşte şi sufleteşte, prin participarea la slujbă şi agapa tipică din mănăstire, cu mulţumirea maicilor şi binecuvântarea părintelui, fratele Claudiu a pornit din România către Italia.

„A plecat la colindat / De la o Ţară la Alta / Să ducă colind şi dar / Ca Pruncului din Altar / Cu dragoste creștinească / Ne bucurăm de jertfa noastră!”

Dăm slavă Domnului pentru toate !

A consemnat din Udine pr. paroh Iustinian Deac